Fotbal la nivel înalt

Înainte de meci, beau ceai de coca. Dau în minge, dar obiectul prinde traiectorii ciudate. Fac duş cu apă rece, deşi toată ziua adună aur

Jesus, antrenorul, intră în vestiar. “Muchachos, gata, am lista! La final, la controlul antidoping, merg […]

Înainte de meci, beau ceai de coca. Dau în minge, dar obiectul prinde traiectorii ciudate. Fac duş cu apă rece, deşi toată ziua adună aur

Jesus, antrenorul, intră în vestiar. “Muchachos, gata, am lista! La final, la controlul antidoping, merg următorii patru… Restul trece pe coca! Pablito, dă-le băieţilor putere!” Maseurul scoate trei termosuri cu ceai de…Pînă acum ceva timp, cînd FIFA a băgat tîmpenia asta cu analizele după 90 de minute, toată lumea ”rădea” licoarea caldă preparată cu infuzie de frunze de coca. Jucătorilor le creşteau aripile, li se deschideau porii, zburdau pe gazon. Tot anul 1989, apoi tot sezonul 1991 – 1992 au terminat neînvinşi. Adversarii au început să se cam prindă de afacere…

Aproape de vîrful Mont Blancului

Anzii Centrali, Orientali şi Occidentali îşi dau noroc chiar la ei în vestiar. La intrare, la loc de cinste, stă scris: 4.380 metri deasupra nivelului mării! Aici e casa lor. Peru, Cerro de Pasco, stadionul ”Daniel Alcides Carrion”, echipa Union Minas. Neoficial, arena situată cel mai aproape de cer. Pentru o comparaţie, Mont Blancul are doar cu patru lungimi de stadion mai mult.

Da, da, da, ştiu! FIFA a cerut ca meciurile să nu se mai dispute printre nori, dar ţări precum Peru, Bolivia, Ecuador sau chiar Mexic au spus că aşa le-a dat Cel de Sus relieful şi n-au ce face.

Union are vreo 35 de ani de istorie, clădiţi pe marginea minei deschise. Dai cu lopata, sare aurul, argintul dar şi plumbul, zincul, ori cuprul. În oraş respiră 70.000 de suflete, stadionul are 8.000 de locuri. Chiar zilele acestea a fost aprobată o mega investiţie prin care va fi modernizat, i se va pune gazon sintetic, se vor da bidinele peste tribune. ”Fotbalul e unica noastră bucurie. Dacă ne iau şi asta, ce dracu să facem? Avem doar două restaurante şi un cabaret, dar aici intră numai piloşii. Noi unde să mergem?”, spune Willy. Are 45 de ani, miner din tată în fiu, şeful aripii dure a galeriei, ”Fuerza Minera”.

Cînd vin să dea umăr la umăr cu ei, adversarii se pregătesc exact ca şi cum ar urca pe Everest. Merg pînă la Huanco, la 2.000 de metri, atmosferă considerată prietenoasă. Papă puţin, se trezesc de dimineţă, se dau cu creme şi pudre, îţi lărgesc nările, înşfacă tuburile cu oxigen şi…hai la meci!

La doi paşi de tuşă, în ziua duelului, medicul înfige un termometru. Sunt constant zero grade. Dacă urcă o liniuţă, e bairam mare. El şi încă vreo 10-12 ingineri de-ai minei dorm în hotel, singurul stabiliment din oraş cu apă caldă şi încălzire. Ştie că nu e voie, dar de la vechii incaşi s-a păstrat cu sfinţenie faptul că frunzele de coca ajută organismul, aşa că…Un ceişor, două…

Acum nimeni nu-i mai bagă în semă, deşi de aici au plecat mulţi fotbalişti. Cisneros, portarul celor de la Alianza Lima, e unul dintre ei. Îi mai ajută cu tricouri şi mingi. Atît. Sunt uitaţi, deşi practică fotbalul la cel mai înalt nivel posibil.

Arată ca dupa bombardament, dar e timp de pace. Stadion situat la 4.380 de metri altitudine!