”Ula”, fata care n-a cunoscut-o pe doamna Înfrîngere

15 tituri de campioană a URSS.11 Euroligi. De 12 ori cea mai bună sportivă a Letoniei. Trei titluri mondiale, 10 europene, două olimpice. 18 ani la naţională. Neînvinsă. Uliana Semenova

E speriată. La un birou stau cîţiva tovarăşi. De undeva, […]

15 tituri de campioană a URSS.11 Euroligi. De 12 ori cea mai bună sportivă a Letoniei. Trei titluri mondiale, 10 europene, două olimpice. 18 ani la naţională. Neînvinsă. Uliana Semenova

E speriată. La un birou stau cîţiva tovarăşi. De undeva, din spatele lor, se aude imnul naţional al lui Alexandrov. Deasupra tronează portretul lui Lenin. “Ce e cu cadrul ăsta oficial?”, se întrebă.

Secretarul comisiei se ridică în picioare. Îşi drege glasul. ”Draga noastră compatrioată, astăzi, prin chemarea la lotul naţional, ai făcut un pas uriaş în cariera ta. Te rog să nu ne dezamăgeşti şi să ne promiţi că vei lupta pentru Sovietul Suprem, pentru sport în general şi că vei păstra neînvinsă echipa. Serghei…” Brusc, cel chemat apare cu un tricou cu CCCP pe piept. Gata! A fost ”unsă”. 1968, sediul federaţiei de baschet din URSS.

180 cm la 13 ani!
Nu era înceată. Nici la minte, nici pe parchet. La 16 ani îşi dădea perfect seama ce se petrecea. Suferea de gigantism. Doar ea, nu şi ceilalţi şapte fraţi. Purta 58 la un picior, 52 la celălalt, din cauza unor probleme. Avea 115 kilograme şi 2,13 metri! Şi o foame de lup, non stop. În Letonia natală fusese consultată de un specialist: ”Ula, înalţimea ta echivalează cu 2,30 la un bărbat. Îţi dai seama?” Nu dorea să ajungă la circ, între ”omul-ghiulea” şi ”piticul de gumă!”

Cei de la TTT Daugava puseseră ochii pe ea de la 13 ani, cînd îi scriseseră pe fişa medicală: 180 cm. Pentru trupa din Riga, începeau 25 de ani de aur. Ştia că lumea o privea ciudat, că nenorociţii de hormoni de creştere nu-i dădeau pace, dar nu vroia să fie o legumă. Îşi dădea unghiile cu ojă, se machia. Cu ea în găluşcă, naţionala de baschet feminin a URSS nu pierdea nici un meci, niciodată, vreme de 18 ani! Titluri olimpice, mondiale, campionate legate.

Alături de Liliana Ronchetti
În 1987 i-au dat drumul către Tintoretto, la Getafe. Prima jucătoare din istoria sovietelor care primea paşaportul. A ajuns acolo doar fizic. Banii, 480 de dolari pe lună, au rămas la Moscova. Colegele o scoteau la masă, preşedintele îi dădea solda din buzunarul său. Chiar şi aşa aduna 56 de puncte într-un singur meci…

Dar bolile o măcinau. Diabetul se ţinuse scai de ea. Cînd cei de la Naismith Memorial Basketball Hall of Fame veneau să-i aducă plăcuţa, o găseau pe un pat de spital. Cînd FIBA o numea cea mai mare jucătoare din toate timpurile, alături de Liliana Ronchetti, tocmai o dădeau afară din casa în care stătea cu chirie. Cînd fetele tinere din lotul Letoniei s-au dezbrăcat pentru a realiza un calendar de 50 de dolari, iar căpitanul i-a adus banii adunaţi pentru a-şi căuta un apartament, a izbucnit în plîns.Era în 2007. Ultima dată o făcuse în 1983, în Brazilia, după finala cu SUA, cînd la gît îi atîrna medalia de campioana mondială…

Fără comentarii!