Ciungul de la Londra

O grenadă i-a luat mîna dreaptă, în care ţinea pistolul. N-a plîns mult. A trecut arma în stînga şi a luat ţinta la ochi. Aur la două JO. Takacs Karoly, primul paralimpic medaliat la Olimpiada celor fără dizabilităţi

”Cînd se […]

O grenadă i-a luat mîna dreaptă, în care ţinea pistolul. N-a plîns mult. A trecut arma în stînga şi a luat ţinta la ochi. Aur la două JO. Takacs Karoly, primul paralimpic medaliat la Olimpiada celor fără dizabilităţi

”Cînd se putea zări deja armata turcă, numitul Miguel de Cervantes se simţea rău şi avea febră, iar numitul căpitan…şi mulţi alţi prieteni i-au spus că dacă e bolnav să se ducă în camera sa de pe galeră…dar numitul Miguel de Cervantes a răspuns că ce s-ar spune despre el, şi că nu asta ar trebui să facă, ci că preferă să moară luptînd pentru Dumnezeu…Şi s-a luptat plin de curaj cu numiţii turci în numita bătălie…Din acea luptă a ieşit rănit de către două săgeţi, în piept şi în mînă, rămînînd ciung…”

Da…Povestioara asta scurtă, despre tatăl lui Don Quijote, ”Ciungul de la Lepanto”, ţi-o istorisea aproape mecanic, dar cu plăcere. ”Adică dacă el a putut, eu de ce nu…?” Stătea pe un pat de spital din Budapesta. Pe tăbliţă scria ”Takacs Karoly, 28 de ani”. Nu mai avea mîna dreaptă. Se afla în exerciţiu cînd o grenadă a explodat…Atît îşi mai aducea aminte. Apoi, miros de cloroform.

N-a avut voie pentru că nu era ofiţer!
Se pregătise asiduu pentru Olimpiada de la Berlin. Venea toată lumea bună a trăgătorilor cu pistolul. Dar vestea aproape că îl doborîse. Era sergent în armata ungară, ori la astfel de competiţii erau acceptaţi numai ofiţerii. Şi cît muncise! Punea mîna dreaptă spre ţintă şi nu se gîndea decît la un stadion plin. N-a fost să fie!

Regula se scosese. Între timp avea voie. Dar cine se mai gîndea la sport?

A venit tragedia. I-au amputat braţul. A stat o lună printre halate albe. Şapte luni de recuperare. Cu mintea la ”Ciungul de la Lepanto” a început să tragă cu…stînga. Nu nimerea, la început, nimic. Braţul îi obosea repede. Nu avea antrenament. Făcuse un fel de cîrjă, la capăt îi pusese un burete. Pe el sprijinea mîna.”Cervantes a scris o capodoperă cu dreapta, eu nu o mai am, aşa că trebuie să mă descurc cu stînga”, glumea. 10 ani s-a pregătit.

Bănuţul de aur
A apărut într-o zi de august, 1948, la Londra. Costum negru, cămaşă albă, gulere mari, răsfrînte. Lîngă el, argentinianul Carlos Diaz Valiente, marele favorit. Au tras. A ieşit campion olimpic. Voinţa uriaşă îi atîrnase de piept un bănuţ de aur.

S-a perfecţionat. În 1950 a primit o proteză. Peste doi ani, din nou titlul olimpic, după o luptă cu Gicuţă Lichiardopol al nostru. La 46 de ani, la Melbourne, a încercat iar. Obosise, purta ochelari, mîna începuse să-i tremure, reumatism. A terminat pe opt. A zis că e cazul să se retragă, să nu se facă de rîs.

A decedat în 1976, la 66 de ani. Pe mormîntul ”Ciungului de la Londra” tronează cercurile olimpice.

Foto: la 51 de ani, la un ”triunghiular” Polonia – Ungaria – Iugoslavia