18 secunde de aur

La JO de iarnă de la Sarajevo, cuplul Torvill – Dean a găsit o soluţie ingenioasă pentru a dribla regulamentul. Urmarea? Nouă de 6.0!!!

Ida Rubenstein, faimoasa balerină rusoaică, stă în faţa lui Maurice Ravel. ”Dragul meu, ştii că tocmai […]

La JO de iarnă de la Sarajevo, cuplul Torvill – Dean a găsit o soluţie ingenioasă pentru a dribla regulamentul. Urmarea? Nouă de 6.0!!!

Ida Rubenstein, faimoasa balerină rusoaică, stă în faţa lui Maurice Ravel. ”Dragul meu, ştii că tocmai mi-am deschis propria companie. Aş vrea să-mi compui ceva cum n-a mai fost pînă acum. Ceva înălţător, cu care să uimesc lumea…” Asta-i este rugamintea.

Noiembrie, 22. 1928. Opera din Paris. Compozitorul basc e transpirat. Va ieşi bine, nu va ieşi? Sînt 17 minute ce i se par infernale. Apoi…Sala e în picioare, nouă minute de aplauze. ”Bolero”, capodopera sa, are succes total.

Aleg să meargă pe mîna francezului
Prin 1975, Jayne Torvill domina topurile britanice de patinaj la juniori. Dacă ea o făcea la feminin, la masculin rege era recunoscut Christopher Dean. Ca să nu mai piardă vremea, antrenoarea Janet Sawbridge le face cunoştinţă şi îi pune patină lîngă patină, într-o dimineaţă rece, cu temperaturi sub zero grade. Cuceresc primul trofeu în 1976. De atunci, cu doar trei excepţii, aveau să termine pe primul loc de fiecare dată cînd intrau pe gheaţă.

În 1982 pornesc pregătirea pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Actorul englez Michael Crawford, prieten de-al lor, vine cu propunerea de a concura pe ”Boleroul” lui Ravel. Bună idee! Comprimă opera bascului şi obţin patru minute şi 28 secunde. Se apucă de treabă…

4 minute
În decembrie ’83, totul e gata, se lucrează la retuşuri. La Sarajevo vor fi peste 1.200 de sportivi, speră la podium. Într-o seară, in buza Craciunului, antrenoarea, Betty Callaway, aruncă bomba: ”Ştiaţi că în regulament scrie clar că avem voie doar patru minute de muzică? Mă rog, plus sau minus zece secunde, dar noi avem patrudouăzecişiopt!!! Ce facem?” Da, chiar aşa, ce fac? Vreme ar mai fi, însă au făcut tranşee prin patinoarele din Nottingham cu ”aranjamentul” ăsta, umblă acum la scheme?

Timpul trece. Şi atunci, Michael, cel de-al patrulea membru al trupei, omul care le-a stat dezinteresat lîngă mantinelă zi şi noapte şi care a citit totul despre patinaj din scoarţă în scoarţă, îi adună la sfat de taină. ”Hai, să nu vă ţin în tensiune” – le zice. ”Scrie clar că trebuie maximum patru minute şi 10 secunde? Scrie! Dar de cînd? De cînd patinatorii pun patinele pe gheaţă! Deci, ce facem noi? Intrăm, salutăm, ne aşezăm în genunchi, punem botul ghetelor jos, nu atingem cu tăişul nimic, apăsăm play la muzică. Ne trebuie 18 secunde, corect? Jayne şi Chris dansează, ajungem la 0.20 şi, atunci, uşor – uşor, începem să ne ridicăm. Intrăm în legalitate? Intrăm!”

Februarie 1984. Cei doi apar pe gheaţă. Clipele trec şi, la final, nouă de 6.0! Lucru nemaintîlnit pînă atunci şi nici de atunci încoace!

Jayne şi Chris. La 25 de ani de la ”ispravă” încă îşi amintesc cum e să iei şase pe linie!