Omul care a transformat şahul în spectacol

Bea cu barilul, suda ţigările. Semna, ironic, declaraţii prin care se angaja să-i bată pe imperialiştii americani, dar visa o Riga liberă. Făcea analiză pe ”Ilf şi Petrof”, ieşea la un simultan, în şlapi, în parcul ”Sokolniki”. Omul care a […]

Bea cu barilul, suda ţigările. Semna, ironic, declaraţii prin care se angaja să-i bată pe imperialiştii americani, dar visa o Riga liberă. Făcea analiză pe ”Ilf şi Petrof”, ieşea la un simultan, în şlapi, în parcul ”Sokolniki”. Omul care a transformat şahul în spectacol

Deschidea numai cu ”albele”: Moskovskaya ori Stalişnaya. Pionul cu care făcea primul pas era un păhărel de 100, apoi trecea la scheme complicate. Ţinea mîna în unghi de 90 de grade, în dreptul gurii, şi, hop! Bea cît bea calul apă după o zi călduroasă de arat, pînă la masa de alături vedea în loc de doi muşterii, patru, deşi acolo se aşezase, de la început, numai unul singur.

La opt ani, Mihai Tal muta deja piesele. Nu era grozav, dar citea noaptea tot ce-i cădea prin mînă şi recupera. La 13 ani îl învingea pe tînărul mare maestru Holmov, la 16 termina peste antrenorul său, în campionatul leton. În ’58, afla de Garrincha, la Mondialul suedez. Începea să-l iubească. Ambii se născuseră cu malformaţii – ”Mane”, cu un picior mai scurt, el, cu ectrodactilitate, absenţa degetelor centrale la o mînă. Glumea: ”Pe el îl ajută să dribleze mai bine, dar eu nu pot apuca tura!”

Şahul e întîi de toate o artă!

Devenea campion mondial, Rege, la 24 de ani. Sute de oameni rămîneau în afara Teatrului Puşkin, cerşind un bilet la duelul cu Botvinik! Cei dinăuntru, extaziaţi de atacurile sale, aplaudau şi scandau ca la un meci de fotbal. Autorităţile sovietice îi băgau sub nas tot felul de hîrtii prin care se angaja să bată pe oricine îi apărea în cale. Le semna, apoi, ironic, declarînd că ”Şahul e o artă, nu o uzină!”. Se născuse într-o Riga independentă, într-o Riga independentă dorea să moară.

Fuma ca un nebun. Jumătate din viaţă şi-o petrecea prin clinici. E celebră imaginea cu Bobby Fischer, pe un pat de spital. El e în pijama, oponentul, la costum, şi mută piesele.

Între două operaţii de rinichi, trecea pe la Universitatea din Riga, lua licenţa cu o analiză pe Ilf şi Petrof.
Prin iulie ’72 se enerva şi, pînă în aprilie anul următor, nu pierdea nimic din 86 de partide. Doamneeee, ce amintiri au rămas din duelurile cu Spasski, ori Karpov, ori Petrosian!

A scris patru cărţi

La 50 de ani, Tal era deja terminat. Ca şi ”Pasărea Paradisului”, şi-o făcuse cu mîna lui. Băutură, jocuri de noroc, ţigări, nopţi nedormite, patru cărţi scrise, admiratoare vînate. Cu toate acestea, ”regina”, soţia Geila, i-a stat alături. Pe final de iunie, în 1992, a cedat. Trecuse deja pe morfină. Oficial, s-a vorbit de probleme renale. Prietenul său, marele Genna Sosonko, recunoştea, însă, că toate organele încetaseră să funcţioneze. De 10 ani, ”Mane” îl aştepta, acolo, sus. Ţinuse special, la rece, o sticlă cu dop verde, pe care scria 40% vol. Să se cinstească, aşa, ca între cei mai mari maeştrii ai atacului. Şpriţul nu era de ei.

Una bucata imagine celebră, doi şahişti la fel: Mihai Tal şi Bobby Fischer, mutînd piesele pe un pat de spital