Forrest Gump

A părăsit catedra şi, asemenea personajului lui Tom Hanks, s-a pus pe alergat. Cu cătuşe la mîini. ”Aceste lanţuri vor fi rupte doar de fiul meu!”, avea să spună. După 12 ani de sechestru, FARC îi elibera copilul. Paştele […]

A părăsit catedra şi, asemenea personajului lui Tom Hanks, s-a pus pe alergat. Cu cătuşe la mîini. ”Aceste lanţuri vor fi rupte doar de fiul meu!”, avea să spună. După 12 ani de sechestru, FARC îi elibera copilul. Paştele bătea la uşă

Atunci, în miez de iunie, 2007, chiar de ”Ziua tatălui”, n-a mai rezistat. Preda geografia în Sondona, sudul Columbiei. A plecat direct de la catedră, s-a dus în piaţa centrală. Toate televiziunile transmiteau imagini cu sergentul Pablo Emilio Moncayo. Fiul său. Pe ”burtieră” scria: 10 ani de sechestru – dovada că e în viaţă!Da! De la acea blestemată dimineaţă de 21 decembrie 1997 trecuse aproape un deceniu. FARC luaseră cu asalt o cazarmă din Patascoy, cu bombe ascunse în bidoane de lapte. Era doar un băiat de 19 ani… N-a mai rezistat. A început să urle: ”Îmi vreau copilul înapoi!!!” Cu pumnul ridicat îl căuta pe preşedintele Uribe. ”Negociaţi cu ei, nu faceţi oferte goale!” S-a aşezat, apoi, în genunchi, şi şi-a pus, simbolic, lanţuri. ”Ele vor fi rupte doar de fiul meu!” S-a ridicat, asemenea lui Iisus, cu greutate, cu uriaşele cătuşe şi cu un crucifix pe după umeri. Nimeni nu respira, nimeni nu-l considera nebun. În Columbia toată lumea ştia ce înseamnă Forţele Revoluţionare Armate. 

850 de kilometri
A pornit la drum. Din Sondona, spre capitală, pentru a trece prin fiecare sătuc, prin fiecare oraş, prin fiecare…Pe jos, adunînd semnături cale de 850 de kilometri. Forrest Gump nu alerga pentru nimic. El, însă, dorea să-l vadă pe ”Negru”, aşa cum îl alinta, acasă. Avea o surioară, Valentina, de doi anişori, pe care n-o cunoştea…Nu fugea fără noimă. Nu era mare sportiv, dar rezista. Înainte de toate, era tat! Tot ce strîngea trebuia să ajungă la preşedintele ţării. O petiţie pentru ca cei de sus să intervină. La Popayan lumea i-a dat de mîncare, la Cali, guvernatorul în persoană i-a oferit loc de cazare, la Pereira l-au decorat ”cetăţean de onoare”, la Ibague, după trecerea Anzilor, televiziunile l-au impresurat, la Bogota, în Piaţa Bolivar, zeci de mii de oameni l-au ovaţionat. Apoi a trecut graniţa.

Celor 850 din Columbia li s-au adăugat alte cîteva mii din 14 ţări.N-a bătut atîta cale degeaba. Marţi, pe 30 martie, puţin înainte de ora şase după amiaza, un elicopter brazilian cu însemnele Crucii Roşii l-a scos din burta sa pe sergentul Pablo Emilio Moncayo. Ultima dată, ”luaseră legătura” cu el în septembrie 2009, tot prin intermediul unei ”dovezi de viaţă”, un clipuleţ de două minute în care spunea că totul e ok. În partea dreaptă, sus, se vedea capătul unei ţevi de mitalieră. 12 ani şi trei luni fusese sechestrat. Plecase adolscent, se întorsese bărbat. Asemenea lui Alexandru cel Mare cu nodul gordian, a luat un fierăstrau şi a tăiat lanţurile tatălui său. Nu inainte de a primi un pupic de la surioara sa cea mică. Christos înviase din morţi, cu moartea pre moarte călcînd, şi pentru guerilele FARC.

Paşte fericit!

Foto: Tatăl şi-a readus copilul acasă. 12 ani de zile, Moncayo jr. nu a avut la dispoziţie decît un mic aparat de radio. Asta a însemnat, pentru el, ”lumea exterioară”