Alb / negru

A ajutat un atlet de ciocolată, în faţa a 37.000 de nazişti, dîndu-i o palmă lui Hitler. Apoi a plecat pe front, pentru a fi ucis de semenii celui pe care-l sprijinise

Albul 23 de ani, 1.84 m. Blond, ochi […]

A ajutat un atlet de ciocolată, în faţa a 37.000 de nazişti, dîndu-i o palmă lui Hitler. Apoi a plecat pe front, pentru a fi ucis de semenii celui pe care-l sprijinise

Albul
23 de ani, 1.84 m. Blond, ochi de culoarea cerului. German din Leipzig. Arian perfect. Student în Drept. Al treilea la „Europenele” de atletism din ’34, la groapa cu nisip, cu 7.25. Toate speranţele nemţilor sînt puse în el. Trebuie să demonstreze că rasa albă e superioară!

Negrul
23 de ani, 1.78m. „Cărbune” de Alabama. Al şaptelea din 11 „pui”. De la 14 primăveri lucra prin băcănii, lustruia pantofi sau căra cu cîrca. Deţinător de recorduri mondiale, atît la atletism, cît şi la săritura în lungime. Cu toate acesta, doarme şi mănîncă la „black – only”.

Albul şi negrul
S-au găsit pe „Olimpicul” din Berlin, în 1936. Stadion înţesat de nazişti. Mîini ridicate în aer, în dreptul ochilor. Povestea se cunoaşte: negrul, marele favorit, ratează, la lungime, primele două sărituri; albul, susţinut de public, stabileşte un nou record olimpic; negrul e la pămînt, plînge, ştie că-i trebuie un 7.15 pentru a merge mai departe, spre finală. Atunci are loc incredibilul. Albul, arianul, nazistul student la Drept, se duce spre negrul din Oakville, îl ia de după umeri şi, în engleză, îi dă sfaturi: să nu se grăbească, să calce înaintea pragului cu minimum 10 centimetri, să-şi închidă urechile şi să nu asculte insultele! Nemţii amuţesc. Rasa dominantă ajută sclavii? Negrul merge mai departe şi cucereşte titlul olimpic. Albul vine pe doi…

Negrul şi albul 
Povestea ce nu se cunoaşte… Arianul s-a retras de pe zgură într-un cabinet de avocatură din Hamburg. Cînd s-a pornit a doua mare urgie mondială, a intrat în trupele de elită, ca Obergefreiter. Pe 10 iulie ’43, în Sicilia, l-au rănit. L-au rănit chiar „fraţii” celui pe care-i ajutase, puşcaşi marini. S-a stins trei zile mai tîrziu…

Dar atletul de abanos nu l-a uitat. În ’51 a venit în Europa cu Harlem. I-a vizititat familia la Hamburg. În ’64 s-a întors iar. Apăruseră camerele de luat vederi. S-a pus în faţa lor şi a zis: „Toate medaliile şi toate trofeele cucerite nu valorează cît căldura pe care am simţit-o atunci, în 1936, cînd am fost îmbrăţişat de <Lutz>”

„Lutz” a fost Carl Ludwig „Lutz” Long, celebru atlet german. Pe cel care a vorbit îl chema Jesse Owens…

Albii şi negrii
În 2009, în august, la 73 de ani de atunci, la CM de atletism de la Berlin, organizatorii au avut o idee genială. Au luat imaginea din 1936, un alb / negru, şi au „reeditat-o”. De astă dată, color. În stînga fotografiei a stat Kai Long, fiul arianului. În stînga sa, Marlene Dortch, nepoata americanului cel negru. Ambii au vorbit, preţ de o oră, despre un gest de 10 secunde care durează de peste şapte decenii.

Foto: Marlene şi Kai, urmaşii marilor atleţi de acum 70 de ani. În medalion, fotografia, incredibilă, din 1936.