Învingătorul de la Maraton

La Olimpiada londoneză din 1908, băiatul de prăvălie Pietri Dorando a cîştigat proba-probelor. Înainte de finiş, a căzut de cinci ori, trecînd linia de sosire pe braţe. A ieşit din cursă, dar a intrat în inimile britanicilor…

“Şefu’ mi-a zis […]

La Olimpiada londoneză din 1908, băiatul de prăvălie Pietri Dorando a cîştigat proba-probelor. Înainte de finiş, a căzut de cinci ori, trecînd linia de sosire pe braţe. A ieşit din cursă, dar a intrat în inimile britanicilor…

“Şefu’ mi-a zis că am cam 2.600 de semne. Păi la ce a fost acolo, îmi ajung? Doamne, ce cald era! M-am uitat la ceas, cînd au plecat la drum. 56 de concurenţi, 2.33 pm, 24 iulie 1908. Charles Hefferon, despre care se zicea că s-a antrenat cu leii în Africa…Tom Longboat, canadianul cu medalie de aur la maratonul din Boston…Americanul Johnny Hayes, favoritul…41.834 de km aveau de alergat. Ba, nu, greşesc, scuze! Construiserăm pentru sărbătoarea asta stadionul cel nou, mare, de 72.000 de locuri, toate pe scaune, dar cred că intraseră cu vreo trei, poate patru mii de oameni mai mult. Regina Alexandra îşi anunţase prezenţa şi pentru a o onora lungiseră afacerea cu vreo 333 de metri, astfel că linia de sosire era chiar în faţa Her Majesty…Ce contau cîteva sute de metri în plus?”

Mititelul cu mustăcioară
”Trecuseră trei ore fără un sfert cînd a apărut! Era mititel, cam la un metru şaizeci, cu o freză ciudată, tăiată în două de efort şi cu mustăcioară. Numărul 19 pe tricou. Aveam fişele fiecăruia scrise cu creionul. Pietri Dorando, italian, băiat de prăvălie într-o cofetărie. 23 de primăveri. Cu patru ani în urmă auzise că în Carpi vine Pericle Pagliani, Dumnezeul alergătorilor macaronari. În pantofi şi cămaşă s-a băgat la treabă şi-a terminat primul!!! Pentru Olimpiadă scosese la pregătire două ore şi 38 minute, era ceva incredibil, nimeni nu putea accepta…A luat-o greşit, nu spre finiş. Atunci a clacat prima dată! A căzut pur şi simplu din picioare! Se vedea că e deshidratat. Andrew, băiatul cu goarna de announcer, şi Bulger, starterul, l-au ajutat. I-au arătat direcţia bună, el s-a pus pe alergat. Iar a căzut! Iar picioarele nu l-au mai ascultat! M-am uitat la cronometrul de buzunar. A trecut linia la fix două ore, 54 de minute şi 46 de secunde de la plecare, dar mai mult pe braţe, nici nu cred că atingea pămîntul. Regina se ridicase în picioare, deşi protocolul nu-i prea permitea…10 minute făcuse Pietri numai pe ultimii 300 de metri.

L-au dat cu oţet, l-au trezit la viaţă exact cînd Hayes intra, al doilea, în stadion. Lumea şi huiduia, italianul de cofetărie era idolul lor, dar…S-a făcut contestaţie, s-a aprobat. Am scris că nu contau cîteva sute de metri în plus? Ba da, enormmmm!!! Dacă nu se mai prelungea cursa? Dacă se termina normal, la 42 de kilometri fără puţin? Atunci mi-a venit ideea. Le-am spus-o. Au luat la repezeală o cupă găsită pe acolo, au scrijelit pe ea ”Signor Dorando”, confundîndu-i prenumele cu numele dar…ce conta? I-au dat-o Reginei, care a trecut-o în mîinile micuţului…Plîngea tot..Era bucuros că lumea scanda ‘Italy, Italy’”

 ”Gata! Am uitat să mă semnez: Arthur Conan Doyle, cronicar pentru ‘Daily Mail’”