Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Ciobănelu, cel care-a placat cancerul

N-a fost medic, dar a salvat mii de suflete. Fără să atingă pacientul. Paul Ciobănelu, fostul mare rugbyst, a ieşit victorios din grămadă. Apoi, s-a apucat de reconstruit vieţi

Vara lui ’98. Bărbatul din faţa mea îşi întoarce privirea spre […]

sâmbătă, 23 ianuarie 2010, 9:37

N-a fost medic, dar a salvat mii de suflete. Fără să atingă pacientul. Paul Ciobănelu, fostul mare rugbyst, a ieşit victorios din grămadă. Apoi, s-a apucat de reconstruit vieţi

Vara lui ’98. Bărbatul din faţa mea îşi întoarce privirea spre dreapta. Cu ochii mă îndeamnă să fac, şi eu, acelaşi lucru. Imaginea se fixează pe fereastră. „Vedeţi, dragă domnule, acolo ii inghetase inima! Avea 28 de ani, bărbat frumos, în toată puterea. Plîngea şi spunea: ‘De aici mă arunc, de aici mă arunc!!!”. Patru ore i-am vorbit. L-am salvat. Sau, uitaţi, chiar unde staţi dumneavoastră, pe scaunul ăsta vechi, se aşezase fata. 19 ani. Firavă, dulce, ingenuă. <<Cînd plec de aici, mă arunc direct în faţa metroului. Cine să se uite la una ca mine?’. Cu ea am tras mai mult, vreo trei ani. Ha, ha, acum îmi scrie, e căsătorită, are copii mari, aproape de facultate…”. Primul îşi pierduse un picior. Accident de maşină. Fata, mîna stîngă, puţin mai jos de cot. O presă de tipografie de 560 de kilograme…

„Euuu? Eu să mă plîng?”
Are aproape 60 de ani. Se uită, asemenea lui George Călinescu, la nişte imagini vechi, de pe birou. Nu spune nimic, însă ochii-i vorbesc, asemenea celor ai lui Noirtier de Villefort, celebrul personaj al lui Dumas. Par a spune: „Cine eşti tu, băieţaşule din fotografie, şi pentru ce porţi numele meu?” El e, cu patru decenii în urmă. Sub una dintre poze, galbenă, o maşină de scris imprimase „Paul Ciobănelu„. Numele său. Povestea…

Fusese un rugbyst uriaş. 14 ani la Steaua, trei în Franţa. „Căpitan” al naţionalei mari, în „epoca de aur” a ei. ’61, 5-5 cu „Cocoşul galic”, la Bayonne, ’68, 15-14, victorie mare cît infinitul, la Bucureşti.

Se pregătea de 40 de ani cînd a aflat că are cancer osos. Soluţia? Amputarea!!! Pentru un bărbat care 25 de ani îşi folosise picioarele ca să se războiască, în grămadă, cu alţi urmaşi ai lui Webb Ellis, asta însemna capătul. N-a fost aşa. A revenit în ţară, cu o proteză, şi s-a apucat de făcut miracole. La „Automecanica”, apoi, la „Produse Ortopedice” ori „Romhandicap SA” a adunat ingineri, meşteri mari, a inventat, a făcut mii de încercări, a desenat sute de schiţe… Proteze ortopedice, braţe, autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, lupte cu statul pentru drepturile acestora, lupte cu sufletele unor oameni care, privindu-se în oglindă, refuzau să se mai lupte cu propria lor viaţă. I-a reînvăţat, pe toţi, să meargă. Să strîngă lingura de supă în „mînă”. Să aibă urmaşi, să devină bunici. A scos, din capu-i, ca Zeus pe Atena, meseria de „tehnician ortoprotezist”. „Eu, eu să mă plîng? De ce?”, spunea mereu. „Sînt un român fericit, pentru că, în 40 de ani, am făcut mii de români fericiţi!”

Au trecut de atunci 12 ani. Dar, ca şi Mucius Scaevola, pot băga mîna în foc că deasupra biroului de la Romhandicap SA al directorului Paul Ciobănelu stătea scris ceva din Talmud: „Cine salvează un om salvează o lume întreagă”…

Comentarii (56)Adaugă comentariu

Dragos (3 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 21:23

In 1997 eram cu maica-mea in biroul dlui.Ciobanelu. Problema mea nu era extrem de grava, aveam nevoie de niste taloneti in urma unei operatii la glezna.
Am intrat absolut fara nici un fel de invitatie. Maica-mea s-a recomandat ca fiind profesoara la Liceul Sanitar, si l-a rugat sa o asculte 5 minute. I-a explicat concis ce problema am si daca ma poate ajuta.
Imi aduc aminte ca tipul era un munte de om, foarte dur, poruncitor aproape, insa s-a uitat o data la glezna mea, a pus mana pe telefon si a zis „Sa vina Ilie la mine”.
M-a dat pe mana unui mester de acolo si vreo 2 ani, pana mi s-a refacut glezna am mers cu talonetii facuti de acei oameni.
Ca sa fim corecti, dl.Ciobanelu a primit o sticla de whisky de la noi, insa maica-mea i-a dat-o aproape cu lacrimi in ochi si nu va puteti inchipui ce fericit am fost cand am vazut ca pot merge omeneste.
Dl.Ciobanelu nu este medic, nu-mi dau seama cata anatomie cunoaste, insa cred sincer ca marea lui calitate este OCHIUL.

Dragos (3 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 21:25

asa cum spuneam in comentariul anterior, marea calitate a dlui. Ciobanelu este faptul ca are ochiul format, are un feeling anume pentru astfel de probleme, chestie destul de rar intalnita chiar la medici cu experienta.
Tot respectul pentru acest om, articolul mi se pare binevenit, cinste celui care l-a scris.

bogdan al II-lea (1 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 22:12

Domnule Oprisan,

Minunat articol. Sa nu va treaca si dumneavoastra prin gand sa mergeti manager la nu stiu ce echipa obscura. Locul dumneavoastra este aici. Al altora, poate nu.
Felicitari!

adda (1 comentarii)  •  28 ianuarie 2010, 0:43

felicitari!cu asha oameni suntem mai bogati!:)

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  28 ianuarie 2010, 2:03

Multumesc tuturor, dar meritul nu este al meu, ci al Domnului Ciobanelu!

cristi mosneanu (1 comentarii)  •  28 ianuarie 2010, 13:09

Sa ne traiesti nea Oprisene!!! DA. Meritul este al domnului Ciobaneanu iar dumneata, prin relatarea aceste frumoase poveste, ai mertitul de a ne pune sa ne gandim putin si sa contemplam la unele valori morale si la darul cel mai de pret pe care il avem :viata.
Felicitari si pentru emisiune, care pe langa faptul ca ne descreteste frunitiile este din pumctul meu de vedere una din putinile emisuni sportive de unde ramai cu ceva. Numai ganduri bune.Cristi Mosneanu

Comentează