Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Ciobănelu, cel care-a placat cancerul

N-a fost medic, dar a salvat mii de suflete. Fără să atingă pacientul. Paul Ciobănelu, fostul mare rugbyst, a ieşit victorios din grămadă. Apoi, s-a apucat de reconstruit vieţi

Vara lui ’98. Bărbatul din faţa mea îşi întoarce privirea spre […]

sâmbătă, 23 ianuarie 2010, 9:37

N-a fost medic, dar a salvat mii de suflete. Fără să atingă pacientul. Paul Ciobănelu, fostul mare rugbyst, a ieşit victorios din grămadă. Apoi, s-a apucat de reconstruit vieţi

Vara lui ’98. Bărbatul din faţa mea îşi întoarce privirea spre dreapta. Cu ochii mă îndeamnă să fac, şi eu, acelaşi lucru. Imaginea se fixează pe fereastră. „Vedeţi, dragă domnule, acolo ii inghetase inima! Avea 28 de ani, bărbat frumos, în toată puterea. Plîngea şi spunea: ‘De aici mă arunc, de aici mă arunc!!!”. Patru ore i-am vorbit. L-am salvat. Sau, uitaţi, chiar unde staţi dumneavoastră, pe scaunul ăsta vechi, se aşezase fata. 19 ani. Firavă, dulce, ingenuă. <<Cînd plec de aici, mă arunc direct în faţa metroului. Cine să se uite la una ca mine?’. Cu ea am tras mai mult, vreo trei ani. Ha, ha, acum îmi scrie, e căsătorită, are copii mari, aproape de facultate…”. Primul îşi pierduse un picior. Accident de maşină. Fata, mîna stîngă, puţin mai jos de cot. O presă de tipografie de 560 de kilograme…

„Euuu? Eu să mă plîng?”
Are aproape 60 de ani. Se uită, asemenea lui George Călinescu, la nişte imagini vechi, de pe birou. Nu spune nimic, însă ochii-i vorbesc, asemenea celor ai lui Noirtier de Villefort, celebrul personaj al lui Dumas. Par a spune: „Cine eşti tu, băieţaşule din fotografie, şi pentru ce porţi numele meu?” El e, cu patru decenii în urmă. Sub una dintre poze, galbenă, o maşină de scris imprimase „Paul Ciobănelu„. Numele său. Povestea…

Fusese un rugbyst uriaş. 14 ani la Steaua, trei în Franţa. „Căpitan” al naţionalei mari, în „epoca de aur” a ei. ’61, 5-5 cu „Cocoşul galic”, la Bayonne, ’68, 15-14, victorie mare cît infinitul, la Bucureşti.

Se pregătea de 40 de ani cînd a aflat că are cancer osos. Soluţia? Amputarea!!! Pentru un bărbat care 25 de ani îşi folosise picioarele ca să se războiască, în grămadă, cu alţi urmaşi ai lui Webb Ellis, asta însemna capătul. N-a fost aşa. A revenit în ţară, cu o proteză, şi s-a apucat de făcut miracole. La „Automecanica”, apoi, la „Produse Ortopedice” ori „Romhandicap SA” a adunat ingineri, meşteri mari, a inventat, a făcut mii de încercări, a desenat sute de schiţe… Proteze ortopedice, braţe, autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, lupte cu statul pentru drepturile acestora, lupte cu sufletele unor oameni care, privindu-se în oglindă, refuzau să se mai lupte cu propria lor viaţă. I-a reînvăţat, pe toţi, să meargă. Să strîngă lingura de supă în „mînă”. Să aibă urmaşi, să devină bunici. A scos, din capu-i, ca Zeus pe Atena, meseria de „tehnician ortoprotezist”. „Eu, eu să mă plîng? De ce?”, spunea mereu. „Sînt un român fericit, pentru că, în 40 de ani, am făcut mii de români fericiţi!”

Au trecut de atunci 12 ani. Dar, ca şi Mucius Scaevola, pot băga mîna în foc că deasupra biroului de la Romhandicap SA al directorului Paul Ciobănelu stătea scris ceva din Talmud: „Cine salvează un om salvează o lume întreagă”…

Comentarii (56)Adaugă comentariu

johnny (68 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 22:41

frumoasa relatare ! Bravo Cataline !

biju (42 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:14

…e bine sa nu uitam , macar din cand in cand , ca sunt tragedii mai mari , decat , problemele noastre cotidiene

…vezi haiti

…respect cataline, respect

Bogdan Andrei (1 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:18

Ca de obicei, senzational articolul. Felicitari!

Mugur (2 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:45

Un om EXTRAORDINAR Dl Ciobanelu. Eu il cunosc, el de mine nu isi mai aduce aminte in mod sigur. Toata copilaria am purtat ghete ortopedice fabricate la Produse Ortopedice. Niste oameni minunati am intalnit acolo, inclusiv pe dumnealui. Si era mana Dlui Ciobanelu. Omul sfinteste locul. Zicala asta se aplica in cazul lui.

dstb (1 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:45

Chapeau!

Mugur (2 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:47

Multumesc Dle Ciobanelu.

nime.n.lume (6 comentarii)  •  23 ianuarie 2010, 23:48

Acest om este un model de urmat pentru noi toti.
Acest articol este un model de urmat pentru ziaristii nostrii.
Cat mai multe modele ca dl Ciobanel trebuie scoase in fata, aratate si apreciate ca cei asemenea lui sa devina modele de viata pentru romani. Opriti bazarul cu mahalagii si balcanisme. Aduceti in paginile voastre valori adevarate.
Nu avem prea multe? Nu cred! Cautati mai bine si aduceti la lumina pe fiecare din ele.
Asa se vindeca natiunea de hotie, prostie, minciuna si lene. Asa se construieste o natiune demna si onorata.
Avem valori adevarate, oameni de care ar fi mandra orice alta natiune. Trebuie sa ii pretuim si promovam.
Multumesc dl Catalin Oprisan!

cata (2 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 0:30

bravo!felicitari!

olteanu (9 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 1:00

10

daniel (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 1:07

frumos om acest ciobanelu, frumos articol!

Robert (16 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 5:14

Incercati sa le spuneti si colegilor dvs. sa va urmeze exemplu

mario (21 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 6:38

super omul paul ciobanelul! om si poveste adevarata despre viata!
ce bine ar fi sa putem avea mai multe articole de asemenea importanta…am scapa de fotbalisti si asazisi patroni infumurati si meschini.
felicitari cataline!
te rugam ai grija in continuare de sufletele noastre si iti multumim!

unu’ (5 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 10:13

Te citesc cu mare placere in fiecare week-end. Am dat link-ul tau tuturor prietenilor pe care stiu ca i-ar impresiona ce scrii si mi-au raspuns ” ce e asta?”. Le-am spus: „cititi draq si apoi intrebati-ma”. Mi-au scris abia dupa cateva ore spunandu-mi ca ti-au citit toate articolele fara intrerupere. Pacat mare ca sunt putini ca tine…adika doar unul. Mult sanatate

pelin…galati (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 11:34

10 si la multi ani!!!!

M. Radulescu (5 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 13:07

Credeam ca sunteti doar un reporter pus mereu pe glume, ceea ce imi facea placere in primul rand sa-l ascult, dar am vazut in acest articol o pana care scrie lucruri care imi plac infinit mai mult. Mult respect domnule Oprisan, ca si pentru „subiectul” articolului dumneavoastra!

marin (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 13:09

frumos

Ovidiu (16 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 13:29

Felicitari! Foarte frumos.

vlad (6 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 13:58

fantastice articolele astea, abia il astept pe urmatorul !

Virgil Hnat@comp. (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 15:03

L-am admirat pe dl. Paul Ciobănel ca rugbist la Steaua şi la echipa naţională. Era cu totul impresionant: forţă, determinare, tehnică, viteză, joc colectiv, într-un cuvânt era un lider. A fost epoca de aur a rugbiului românesc, care nu ştiu dacă se va mai repeta vreodată. Iar Paul Ciobănel era o personalitate distinctă şi distinsă a acelei epoci. Apoi am aflat de nefericitul accident şi tăria de caracter cu care şi-a croit noul destin. Un adevărat Prometeu al zilelor noastre. Un exemplu, care din păcate nu este suficient cunoscut şi preţuit.
Propunere: înălţarea unei statui pe o arenă sportivă, cu explicaţiile cuvenite, pentru a fi un idol al generaţiilor viitoare şi nu numai de sportivi.

daniel (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 15:05

Catalin, doar o sugestie, fiindca articolul e superb, data viitoare ar fi super daca ai pune si o poza, cat de mica, ar fi un tribut perfect acestor oameni.
Multumesc.

florin.b (22 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 15:28

Eu ,Catalin ,stiu cel mai bine cum e .Sa vrei , sa rivnesti si sa stii ca nu poti .Sa lovesti cu piciorul intr-o mingie ,sa patinezi ori sa arunci la cos,sint chestii normale pentru unii ,doar vise pentru altii .Eu stiu …

auras (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 15:30

Doi oameni mai exista in presa romaneasca sa scrie reportaje sau materiale asa interesante. Catalin Oprisan si Ioan Viorel. Din pacate.

Dan (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 17:21

Atat de rar sa vezi atata omenie si bunatate in lumea asta…
Bravo…

dan (226 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 20:04

Bravo lui iata un erou. Frumos articol ca de obicei.

darcleia (1 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 21:24

Domnule Ciobanel, sint o persoana care indirect v-a cunoscut prin intermediul unchiului meu si el un mare rugbyst RADU IONESCU si va felicit pentru binele ce-l faceti pentru aceste persoane .Dumnezeu sa va ajute in continuare sa va dea putere de munca

razvan (6 comentarii)  •  24 ianuarie 2010, 22:18

savuros articol!te felicit pentru „incapatanarea” de a scrie si altceva.

vlad (2 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 1:55

tu chiar nu te saturi sa fi un altfel de ziarist, nu?

Da (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 3:50

DA pozitiv.

Florin Foghis (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 10:43

Este un om exceptional . S-a ocupat de protezarea piciorului tatalui meu Foghis Mircea – fost rugbyst ca si dansul – acum 15 ani . Un caracter cum rar intalnesti . Bucuria mea este ca sunt si oameni ai lui Dumnezeu pe acest pamant .

dan (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 11:25

bravo

vasim (37 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 11:29

Frumos exemplu de om!
Uite ca avem multzi oameni in Romania care nu se gandesc doar cum sa faca bani ci se gandesc ce sa faca pe lumea asta ca sa ajute altzi oameni!
Respect!

tavi (5 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 12:21

Bravo !!! Un mare caracter ( Paul Ciobanel) a dat ocazia unui condei de aur sa scrie un articol de colectie.

daniy (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 13:58

bravo cataline. m a uns la suflet articolul asta, am iesit si noi un pic de sub dominatia miticilor, sandu, borcea[mi e sila]. respect. cum este vorba aia; sa fii domn e o intimplare, a fi om e lucru mare.

m68 (52 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 14:43

Superb articolul.Paul CIOBANELU este un om care face cinste clubului STEAUA, spre deosebire de alt CIOBANEL care a aruncat mult noroi pe fata STELEI si pe OAMENII care au adus glorie clubului din Bulevardul Ghencea.

DD (41 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 14:55

Ca de obicei super articolul ! Felicitari ! Bravo !

unom (4 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 15:00

nu cred ca exista u rugby-st care sa cedeze in fata oricarui „adversar”…vezi cazul George Balta
Ma numesc Balta George Alexandru si sunt nascut in 6 martie 1986. In perioada 1993-2001 am urmat clasele I-VIII la Scoala Generala Nr 52 apoi, intre 2001-2007, am urmat cursurile Colegiului “Henri Coanda”. Nu am stat atat de mult in liceu pentru ca mi-ar fi placut ci pentru ca, din cauza accidentului suferit, a trebuit sa fac o pauza intre ani.

Bacalaureatul l-am sustinut la Colegiul Bilingv “Decebal”, media generala 9,05.
Acum sunt student in anul I la Facultatea Sociologie si Asistenta Sociala in cadrul Universitatii Spiru Haret.

Aveam doar 10 ani cand un grup de prieteni, toti mai mari cu cativa ani ca mine si practicanti ai sportului cu minge ovala, m-au luat cu ei pe terenul de rugby. M-am indragostit pe loc de joc, dragoste pe care o port si acum si pe care o voi purta mereu in suflet, chiar daca, probabil, nu o sa mai pot lega niciodata o “gramada”.
Am fost legitimat pentru prima oara la RC Magic timp de 8 ani sub indrumarea domnului Profesor Iorga Toma, perioada in care am cunoscut atat bucurii, succese cat si ce inseamna forta de a trece peste un esec pe teren si in viata.

„…De la varsta de 18 ani am activat la CS Olimpia Bucuresti, formatie cu care am iesit vice-campion Junior 1 si cu care am promovat in Divizia Nationala unde nu am apucat sa joc din cauza nefericitului accident…..

unom (4 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 15:01

Dupa 10 ani de rugby si mii de “gramezi legate” sau “prabusite”, a venit ziua de 11 martie 2006, sambata in care cursul vietii mele a luat o intorsatura brusca, poate prea brusca pentru mine si pentru cei din jurul meu.
Cu cateva minute inainte de finalul unui meci de pregatire al Selectionate U19 in compania echipei la care evoluam eu ( Olimpia Bucuresti), intr-o deja devenita banala legare a unei gramezi, clipa naruitoare a viselor mele s-a produs: in urma contactului, barbia mi-a fost infipta in piept, un fior rece mi-a trecut pe toata sira spinarii pana la glezne revenind inapoi cu o senzatie de amorteala ce imi cuprindea tot corpul. Am cazut la pamant fara sa ma pot misca, fara nicio durere dar foarte speriat, frica amplificata si de agitatia colegilor si a medicilor.

Am ajuns initial la Spitalul de Urgenta Floreasca unde au ajuns si colegii dupa meciul incheiat si familia mea. Eram legat la o multime de aparate, fiecare cu un obiectiv bine stabilit de a ma tine in viata, cand membrii familiei mele au inceput sa intre unul cate unul in rezerva unde ma aflam, cu ochii inlacrimati si fetele crispate de teama la auzul cuvintelor medicului ca nu mai am decat maxim 2 ore din viata. Au putut totusi sa se stapaneasca si cu o tarie interioara uluitoare au inceput sa ma incurajeze si sa imi spuna ca nu e nimic grav, ca totul este doar preventiv.

Stiam in interiorul meu ca este ceva grav si am inceput sa ma rog Lui Dumnezeu fara sa ii cer ceva ci doar sa-Si faca Voia asa cum Credea El. Dupa cateva momente au intrat in camera trei persone care m-au luat si m-au transportat cu ambulanta la Spitalul Bagdasar-Arsenie. Acolo am aflat si diagnosticul: TRAUMATISM VERTEBRO-MEDULAR CERVICAL, luxatie anterioara bilaterala C6-C7, leziune neurologica completa Frankel A, in limbajul popular, aveam coloana vertebrala deformata in zona gatului si maduva sectionata complet. Dupa 3 zile am fost operat de domnul doctor Podea Marius asistat de domnul Profesor Doctor Exercian. Interventia chirurgicala a fost un success si au urmat 5 luni de internare pe Sectia de Recuperare unde am urmat recuperarea sub observatia kinetoterapeutului Anca Mihaescu.

Din momentul externarii am continuat recuperarea acasa si la centre de recuperare din tara (Baile Felix, Poiana Campina, Techirghiol) pentru ca nu am incetat niciun moment sa cred ca nu voi mai simti iarba sub picioare. Voi continua sa lupt pentru a nu mai depinde de nimeni si pentru a-mi implini visul insa pentru asta am nevoie si de prieteni care sa ma sustina asa cum m-au sustinut pana acum si carora le multumesc din tot sufletul!
Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea pentru ca este doar o experienta de viata si cred intr-un final fericit!

unom (4 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 15:04

Priviti si spre acest caz. Ce-i leaga pe cei doi luptatori?…Rugby-ul cel mai frumos si mai ales educativ sport…Parca in nici un alt sport nu este mai adevarata zicala….Ai invins,continua….ai pierdut,continua!

unom (4 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 15:09

cu voia dvs…… http://georgebalta.ro/about

danic (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 17:27

parca mai seamana a presa
felicitari!

criticul (47 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 18:45

Excelent articol,felicitari!E bine sa scrieti si despre asemenea oameni inimosi cu frica de Dumnezeu care ajuta alti oameni decat sa scrieti despre hahalerele astea din fotbal gen Sandu, Dragomir, Becali, Iancu, Borcea, Turcu, Mititelu, Copos,etc.,etc.

SP (1 comentarii)  •  25 ianuarie 2010, 21:28

Inca mai am posterul cu tricoul unui jucator din echipa All Blacks pe a carui eticheta scrie: „Nothing else care but wining”. L-am furat de la secretariat si l-am carat cu mine in Canada. Va multumesc!

alx (1 comentarii)  •  26 ianuarie 2010, 12:09

Rar dar bun, d-nule Oprisan. Eram tentat sa cer si eu, ca si altii, sa scrieti mai mult, mai des. Mi-am dat seama insa, ca ceva bun stimuleaza si mai mult simturile cand e consumat cu masura. Felicitari!

sorin (1 comentarii)  •  26 ianuarie 2010, 12:20

Cat timp mai sunt asemenea oameni inseamna ca nu traim in Absurdistan.Bravos!Ma inclin.

SORIN (1 comentarii)  •  26 ianuarie 2010, 16:26

nea oprisene,
am inceput sa-ti citesc „pilulele” din site de putin timp.
furat de imaginea ta de la emisiunea de noapte, am tras si eu in piept aerul de showman usurel pe care il emani acolo.
dar aceste ‘pilule” spun altceva!
tu ai o ‘second life”, esti cu totul altul acolo, profund, uman si moralizator suportabil. ceea ce e rar in lumea presei de la noi.
i like you, man!
pentru ca esti unul din putinii de la care mai putem afla ceva nou si deosebit.

leaveyou (1 comentarii)  •  26 ianuarie 2010, 19:52

salut! stiu ca e offtopic ,dar vroiam sa stiu si eu unde iti pot vedea emisiunile tale pt ca eu seara nu prea sunt acasa…

fabregas (4 comentarii)  •  26 ianuarie 2010, 20:10

Si eu sunt printre cei multi care au beneficiat de OMENIA acestui mare sportiv atunci cand o pareza post operatorie mi-a ingreunat miscarile piciorului drept si am fost nevoit sa conduc un autoturism adaptat. Numai cine nu a trecut prin astfel de momente nu poate intelege ce solidaritate dezvolta in oameni suferinta. De aceea cand aud expresii de genul „handicapatul ala”, imi dau seama ca mai avem mult de inteles din viata si inca si mai mult de invatat din moralitatea altora.

ionut (1 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 9:59

bravo nea OPRISENE

Gabi (1 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 10:28

TOT RESPECTUL , nu exista cuvinte pentru acest om
pacat ca sunt prea putini care sa puna atata suflet inaintea avantajelor materiale

Constantin Radu (2 comentarii)  •  27 ianuarie 2010, 14:29

chiar nu mai credeam ca in tara asta mai sunt asemenea oameni.!!…. si ma refer la autorul articolului,dar si la deosebitul om ce da continutul lui.Pana mai sunt astfel de oameni mai avem o speranta. Felicitari!!!

Comentează