A dărîmat un Zid c-o minge!

Helmut Klopfeisch a stat rezemat de perete ca să audă meciurile Herthei, a coborît în beciurile STASI şi şi-a lăsat mama să moara în RDG în timp ce el fugea în RFG! Totul pentru fotbal! I-a arătat toate aprobările. Fata […]

Helmut Klopfeisch a stat rezemat de perete ca să audă meciurile Herthei, a coborît în beciurile STASI şi şi-a lăsat mama să moara în RDG în timp ce el fugea în RFG! Totul pentru fotbal!
I-a arătat toate aprobările. Fata s-a dus după dosar. O aşteaptă. Legea permite, acum, ca tu, fost cetăţean al Republicii Democrate Germane, actualmente al Germaniei, să-ţi „studiezi” fişele de la STASI. Altfel spus, să vezi cine te-a turnat…Domnişoara revine…”Mamă, ce gros e! Şi e plin de fotbal! Numai asta aţi făcut toată viaţa?”…

Rîde amar cînd vede numele aşa-zişilor prieteni. Îi credea amici, ei scriau „note”. Avea 13 ani cînd s-a ridicat Zidul… „Doamne, de la 13 ani mă urmăreau?” Au pus plăcile de beton. El a rămas în Est, ea, marea lui dragoste, Hertha Berlin, în Vest. Se ducea cu tatăl său, stăteau lipiţi de peretele rece, făceau linişte şi ascultau. Cînd auzeau strigăte de pe stadion, se bucurau şi ei. Cînd bătea doar vîntul, însemna că băieţii sînt conduşi!

Preşedintele lui Bayern s-a dezbrăcat pentru el!
Dă paginile. „Da, da, da! Excusiile în Romania, URSS, Polonia…” Aici avea voie. Din salariul său de curăţător de geamuri îşi permitea să urmărească la lucru, pe viu, echipele dragi. Fotbalul era pasiunea sa, era viaţa sa. Cei de „peste” au început să audă de el, de nebunul care nu scapă nici un meci. Bayern München a vrut să-l viziteze. Prin 80, preşedintele Fritz Scherer în persoană a ajuns la el acasă!!! A început să se dezbrace pînă a scos la iveală echipamentul roşu al echipei. Era tricoul lui Rumenigge, plin de semnăturile jucătorilor!”Altfel, nu puteam trece la graniţă”, s-a destăinuit „imperialistul”. Azi, povestea pare vodevil. Acum 30 de ani, însă…

Ajunge la jumătatea dosarului. „M-au chemat de patru ori. Mi-au arătat nişte celule, mi-au zis să spun tot ce ştiu! Ce naiba ştiam?” N-a mai rezistat şi a ţipat la ei. „Dacă vă mai atingeţi de mine, o să vă spun prietenului meu, Beckenbauer! O să apară totul în ziare!” Au dat un pas înapoi. Dacă nu ar fi găsit o poză cu el de gît cu Kaiserul, îi făceau felul! Dar aşa, era mai greu…Pe fundal, o femeie. Angajată STASI. Aşa a trăit 30 de ani. Cu iubire pentru fotbal, dar supravegheat de securitate!

Ajunge în 1989. Şapte ani s-a rugat de ei să-l lase să plece. Şapte ani! În 1989 i-au pus ştampila. De ce atunci? Mama-i era bolnavă, pe moarte. Ca să treacă linia şi să se intoxice cu propagandă capitalistă, trebuia să o părăsească. Dacă nu, nu mai vedea fotbal ca lumea…A cerut o derogare, o prelungire. „Pleci acum sau niciodată!”. A plecat! Cea mai dragă fiinţă a decedat la cinci zile dupa aceea. A vrut să se întoarcă. Nu l-au mai lăsat. „Ai fost contaminat, acolo să stai!”  Îi pedepsiseră, crunt, în dragostea lui pentru balon! Însă doborîse Zidul!

Închide dosarul prăfuit. Pe copertă scrie „Helmut Klopfeisch”. Numele său