Cum n-a „înscris” Tîndală în noaptea de Halloween

Povestioara lui Filipescu, singurul scăpat de cea mai mare amendâ din istoria clubului Betis Sevilla Benjamin, mijlocaşul celor de la Betis Sevilla, a prins un semafor. Dă muzica puţin mai tare, apoi, cînd întoarce capul spre stînga, vede, pe o […]

Povestioara lui Filipescu, singurul scăpat de cea mai mare amendâ din istoria clubului Betis Sevilla
Benjamin, mijlocaşul celor de la Betis Sevilla, a prins un semafor. Dă muzica puţin mai tare, apoi, cînd întoarce capul spre stînga, vede, pe o clădire, un panou mare, gigant. „Fiesta de Halloween! 31.10.2001!” Zîmbeşte puţin. „Halloween? Aaa, parcă e chestia aia de la americani, cu stafii şi becuri băgate în dovleci…Brusc, îi încolţeşte în minte ceva. Surîde şi calcă acceleraţia, să ajungă mai repede.

La fete!
Intră în vestiar. În dreapta e Prats, portarul. Ceva mai încolo Filipescu, românul. Canas, cu 11 sezoane la Betis, strînge nişte crampoane. Joaquin şi Denilson se uită pe o revistă, Capi îşi prinde bentiţa. E momentul să facă anunţul. Juande Ramos, tehnicianul, a ieşit mai devreme, în afara băieţilor din echipă mai sînt cei doi maseuri în vestiar, dar ăştia sînt „verificaţi”, nu „măcăne” nimic. Zice scurt: „Puta madre, la noapte americanii au Halloweenul, serbare mare. Hai să facem şi noi ceva, la mine acasă. Mergem pe burtă, fără zgomot, aduc nişte prinţese, că am auizt că au apărut unele din Nigeria care te scapă de orice boală!” N-apucă să termine, că Denilson a şi zis: „Eu mă bag!”. Le fel şi ceilalţi. Ajunge la Iulian, „Felipe, ne vedem, da?” Morocănos ca întotdeauna, „Tândalâ” zice: „No, gracias, mă doare capul, ma duc acasă după antrenament!”, „Bă, păi ce, te doare capul de acum, de dimineaţâ, pînă la noapte, la 12?”. Filipescu refuză. Mereu l-au ştiut ursuz, multă vreme s-au şi ferit de el, să nu fie cumva „el chivato”, informatorul…

Telefon la preşedinte
12 noaptea. Muzica e dată atît de tare, încît capacele de la sticlele de bere sar singure, fără a fi desfăcute. E dezmăţ mare, cu „jucătoare” din toate colţurile lumii, vreo 20 la număr. Vecinii nu mai rezistă. Sună direct la secretarul clubului. „Nepoate, te rog să ne ierţi că te apelăm la ora asta, da fotablistu’ matale dă o petrecere de nici la Revelion n-am văzut aşa ceva”. Omul se prinde repede. Îi e fricâ să meargâ singur. Spune de trei ori „Ave Maria!” şi formează numărul: „Presi, e groasă rău. Toată echipa e la Benjamin, au cumetrie mare!” Atît apucâ să spună.

Preşedintele, Ruiz de Lopera, cu faţa ăluia „rău” din The Simpson, bate la uşă. Bate e un mod frumos de a spune, pentru că în gâlâgia aia, dacă n-o dărîmi, nu-ţi răspunde nimeni. În cele din urmă, o multatră deschide.”Tataie, văd că eşti răvăşit, încins. Te rezolv şi pe mata, chiar dacâ ai venit tîrziu, ai întîrziat la apel, da’ stai să termin pe unu’ care zice că-i căpitanu’ lu’ Betis”. Moşu a văzut multe la viaţa lui, dar nici chiar aşa! Unii sar să se ascundă după canapele, alţii sînt ca la duşuri, alţii zdruncină paturile.Doamneeee!!!!

Exemplul
A doua zi, de dimineaţă, cu ochii cîrpiţi, toţi stau aliniaţi, ca la decimare. Vorbele sînt greu de reprodus. Cele mai mari amenzi din istoria grupării şi un text repetat de Lopera pînâ la obsesie: „Filipecu cum a putut? Filipecu de ce are demnitate? Joder, Filipecu de ce e altfel decît voi?”