Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Când trasul de sfoară fuse sport olimpic

„Edgar, ştii bine, trebuie să fim şase! Priveşte, cinci oameni şi atât! Mai avem trebuinţă de unul! Eşti ideal! Deci?”. Ce ideal, tată? Suntem la Jocurile Olimpice de la Paris, 1900, a doua întrecere din vremurile moderne. Ca să poată […]

...

Cum a murit, la Canal, un erou. ”Sari, mă, ca iepurele!”

Albon, colonelul din Turda, ăl de punea amărâţii să găurească, la „11 Stâncă”, cu gamelele, părea că mai avea un dram de omenie pe fundul inimii. Dar Borcea, finul lui, brutar la bază, cu doar patru clase la bord, urla […]

...

“Diatlov”, caz rezolvat după 60 de ani. Oare?

„Dacă aş avea posibilitatea de-ai pune lui Dumnezeu o singură întrebare, aceasta ar fi «Ce s-a petrecut, cu adevărat, cu prietenii mei în acea noapte?»”. Iuri Iudin e un bătrânel pe la un 70 de ani, calm. Nu tremură deloc […]

...

45 de ani pe “Culoarul Morţii”

Gata! Inculpatul recunoscuse totul! Fusese, dintotdeauna, primul şi unicul suspect şi, în august 1966 îşi primise pedeapsa: urma să fie executat după ce omorâse, cu sânge rece, patru oameni nevinovaţi, printre care doi copilaşi!

Iwao Hakamada fusese boxer. „Cocoş”. 29 […]

...

Maradona de celuloid

Şi azi, la mai bine de trei decenii şi jumătate de atunci, Sergio îşi aduce aminte perfect de cum a primit vestea: tatăl, Mario, şi fratele, Lorenzo, erau fotografii oficiali ai celor de la Napoli. Seara, pe la un nouă, […]

...

Atunci ne-am condamnat cu toţii la moarte

Adevărata istorie a celebrei ecranizări „Drumul spre victorie..

Kordik, Iosif Kordik, aşază pîinicile în galantar. Se uită la ele şi toate-i par nişte mingi. „Iosif, tu eşti nebun? Cui dracu îi arde de fotbal în vremuri ca astea?”, îşi spune […]

sâmbătă, 4 octombrie 2008, 10:29

Adevărata istorie a celebrei ecranizări „Drumul spre victorie..

Kordik, Iosif Kordik, aşază pîinicile în galantar. Se uită la ele şi toate-i par nişte mingi. „Iosif, tu eşti nebun? Cui dracu îi arde de fotbal în vremuri ca astea?”, îşi spune şi se surprinde surîzînd. Dar n-are ce face, e cu fotbalul în sînge, trăieşte zi de zi cu amintirea marii echipe a lui Dinamo Kiev, cea de dinainte de război. Ridică ochii şi se uită pe calendar. Rupe fila cu 4 mai 1942.  Hoppp, primul client!!! Se uită bine, ştie că vederea încă-l ţine. „Mamăăă, e Nikolai Truşevici!!!” . Marele portar. S-a întors de pe front, caută de lucru. Mulţi ar spune că-i nebun, mor şi cîte 20.000 oameni pe zi, iar lui îi arde de fotbal??? „Nikolai, te angajez la mine. Treaba nu zbîrnîie, dar unde mîncăm cinci la masă, poate să stea şi al şaselea. Ideea e că nu te las să bagi aluat în cuptor. Vreau să-mi faci o echipă de fotbal, ca aia de pe vremuri!”

Primul meci pentru FC Start
7 iunie ’42! Truşevici ştie că e o nebunie, asta e clar, dar…Honkarenko, bunul său prieten, e primul care acceptă. După el vin Kuzmenko, Svridovski, Balakin, Suharev şi Melnik. E 7 iunie, echipa e botezată „FC Start” şi se pleacă la drum. Băieţii n-au echipament, stau slab cu pregătirea fizică, dar înving cu 7-2 pe Ruk. 6-2 cu garnizoana ungară, 11-0 cu cea românească, 9-1 cu trupa muncitorilor de la căi ferate. Nemţii, ocupanţii, aud de isprăvile lor. Sînt prea mîndri ca să nu-i provoace. Pe 6 august 1942 are loc meciul cu FC Start. Flakelf, gruparea piloţilor din Luftwaffe, e căsăpită cu 5-1. „CUMMMMM???”, tună ofiţerii nemţi. „Echipa noastră n-a pierdut niciodată, dar NICIODATĂ, în teritoriile ocupate. Organizaţi revanşa! Repede!!!”

Drumul spre victorie
9 august 1942, stadionul Zenit. Vestiarul gazdelor. Un ofiţer SS, desemnat arbitrul jocului, îşi loveşte călcîiele. „Domnilor, cunoaşteţi regulile. Intrăm şi salutăm pe marele Fuhrer, apoi dăm drumul”. Uşa se închide după el. Linişte, băieţii vorbesc din priviri. Se deschide iar. Apare Gheorghi Şveţov, colaboraţionistul: „Băi, tată, ştiţi că ţin la voi, ăştia n-au pierdut pînâ acum, am venit să vă spun, prieteneşte, să nu-i încurcăm, ar fi păcat de voi!” Îşi ia o gheată în cap şi iese urgent.

Fluier de început. Nemţii salută cu „Heil Hitler!”. Alături, ruşii urlă „FizkultHura!”, o expresie menită să-i bage în joc, un fel de „Trăiască sportul!” Spectatorii sînt uluiţi. Honkarenko driblează tot. „Oamenii ăştia sînt nebuni?”, se întreabă tribunele. E 5-3 pentru FC Start. Atunci, Klimenko ia mingea, piloţii sînt simple jaloane, îl pierde pe drum şi pe portarul advers, ajunge pe linia porţii, se opreşte, rîde şi şutează înapoi, spre centrul terenului. Spectatorii sînt şi mai uluiţi. Din nou, victorie şi spectacol! Doar Kordik, un fel de Oscar Schindler, părintele echipei, stă cu capul în mîini. Plînge. Ştie ce urmează. „De ce’, de ce au făcut asta?”

Ultimul meci
La mijloc de august, pe 16,  vine răzbunarea. Opt jucători sunt ridicaţi sub acuzaţia de a fi membrii ai NKVD. Nikolai Korotkik nu rezistă torturilor Gestapoului şi, slăbit, decedează după trei săptămani. Ceilalţi şapte sunt deportaţi în lagărul de la Siretz. Ca răzbunare la un atac al partizanilor, în februarie 1943, nemţii îi ucid pe Klimenko, Kuzmenko şi Truşevici. Din ei nu mai rămîne nimic. Doar un afiş de meci şi, normal, povestea. Plus un monument, ridicat în faţa stadionului Zenit. A, şi vorbele lui Bill Shankly. „Lumea crede că fotbalul este o chestiune de viaţă şi de moarte. Vă zic eu, e mult mai mult decît atît!”  

Comentarii (21)Adaugă comentariu

Tomis (3 comentarii)  •  4 octombrie 2008, 22:44

Fotbalul… ce era si ce-a ajuns.

jhondall87 (3 comentarii)  •  4 octombrie 2008, 22:47

impresionant, sunt curios totusi de unde ai informatiile acestea…?

Sica (1 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 2:52

a mai scris cineva de asta. sunt mai mult detalii . parca tot pe blogsport…

ion coman (2 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 5:50

imi aduce aminte de povestea lui tru her trautman profesor de fotbal bun despre un neamt portar care a aparat in anglia dupa razboi e super faina si povestea aia dar asta e data dracului de tot sa driblezi portarul si sa tragi spre mijloc ce bucurie cata sfidare si umilinta pt nemti intr-un gest atat de mic . bravo o poveste de povestit la nepoti nu aberatii becaliene care le auzim zi de zi am fost f placut imporesionat .dar cate povesti ca astea are fotbalul ma intrem enorm de multe as raspunde

ciupi(exioanplischi) (6 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 9:30

stallone n-a fost si el pe-acolo?

Traian (1 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 9:39

Speechless

MCR (4 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 9:41

Ceva nou ? Am citit despre asta inainte de CE.

ovb (1 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 10:09

@jhondall87:

o parte chiar de aici: http://en.wikipedia.org/wiki/The_Death_Match

mai cauta Death Match pe net si vei mai gasi informatii

alexey (3 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 10:23

p-asta n-o stiam; intr-adevar e ceva specal…nota 10 pt „kgb-siti” si blogger

durden (109 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 11:29

mda…frumos articol…problema e ca romanul, daca ar fi fost in situatia de mai sus, ar fi clacat dupa primul meci si n-ar mai fi nici o poveste de spus.ei nu joaca bine nici pt bani;pt placerea jocului ce sa mai vorbim…n-avem mentalitate asta e problema.ORICUM BRAVO PT ARTICOL!!

sorin ardeleanu’ (6 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 15:40

va rog… va implor… scrieti ceva de marele jiji! nu mai e loc in memoria mea pentru asemenea povesti, oricat de frumoase ar fi ele! deci, pentru numele lui dumnezeu, ori scrieti despre frumusetile fotbalului, ori despre acesti mascarici care nu au nimic cu acest fenomen! hotarati-va odata, voi, epigoni ai scrisului!…. maestre, jos palaria pentru istorioara!

Andrei (1 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 19:35

Parca ai fi Sven Hassel.

gabriel (2 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 20:12

Istoria fotbalului mondial este formată din nenumărate episoade teribile şi emoţionante în acelaşi timp, însă cu siguranţă, nici unul nu este atăt de dramatic precum cel protagonizat de către jucătorii clubului Dinamo Kiev în anii 40.
.
Kiev-ul nu era tocmai locul potrivit pentru a îţi petrece timpul liber în 1942. Dictatura sovietică îşi lăsase deja particulara sa amprentă peste acest oraş : Stalin avea îndoieliîn ceea ce priveşte loialitatea ucrainienilor. Politica forţată a colectivizării din primii ani ai revoluţiei ruse lăsase în urmă milioane de persoane moarte de foame. Lipsei de alimente i se alătura o feroce represiune politică, având ca rezultat moartea şi dispariţia altor sute de mii de ucrainieni.Şi dacă asta nu era de ajuns, naziştii au invadat URSS-ul iar Kiev-ul aflat în prima linie a frontului a căzut în mâinile nemţilor. Infern, mizerie, moarte.

.

În aceste timpuri începe povestea noastră. Nikolai Trusevich rătăcea pe străzile din Kiev în căutarea unei slujbe. Era unul dintre miile de foşti prizonieri de război eliberaţi de către nazişti, întorşi în oraşul pe care încercaseră să îl apere, însă fără succes. Nu primiseră însă permise pentru a putea reuşi să obţină o slujbă şi o casă. Germanii aşteptau ca frigul şi foamea să îi extermine. Slăbit şi înfometat, Trusevich şi-a permis să se oprească un moment, doar un moment, în faţa stadionului celor de la Dinamo Kiev, club ale cărei buturi le apărase până în urmă cu câteva luni, înainte ca invazia germană să întrerupă campionatul local. Terenul de fotbal fusese transformat între timp într-un lagăr de concentrare a prizonierilor de război înconjurat de garduri din sârmă ghimpată şi baricade.

.
215.jpg
A avut noroc Trusevich. Cel puţin, aşa a crezut. A fost oprit de Josef Kordik, un brutar de origine germană, fanatic suporter al celor de la Dinamo Kiev. Lui Kodrik îi mergea destul de bine pe timp de război, aşa câ recunoscându-l pe portarul de la Dinamo îi oferă o slujbă. Însă Kodrik este departe de a crea o legendă precum a celebrului Oscar Schindler. I-a oferit lui Trusevich adăpost, haine, mâncare şi o slujbă în propria brutărie. În schimb l-a însărcinat să găsească şi să regrupeze foştii colegii de la Dinamo Kiev, cei pe care, rând pe rând avea să îi contracteze pentru a munci în brutăria sa. Acolo, între sacii de făină şi drojdie, avea să se nască FC START. Primul rătăcit găsit de către Trusevich era Makar Gocharenko, ascuns în casa soacrei sale. S-au alăturat Ivan Kuzmenko, Fedor Tyutchev, Sviridovskiv, Korotkzkh, Aleksey Klimenko, Mikhail Putistin, restul echipei fiind completat cu jucători ai celeilalte echipe din Kiev, Lokomotiv : Balakin, Melnik şi Sucharev. Fotorafia de mai sus este unica rămasă drept dovadă vizuală a acelei echipe.

.

Cu scopul precis de a se îmbogăţi profitând de mica galerie de vedete, care pe deasupra erau şi mână de muncă ieftină în brutăria sa Kordik şi-a pus o “pilă” în Rai şi una în Iad. A obţinut întâlniri cu membri marcanţi ai puterii nemţeşti, reuşind să îi facă să vadă posibilitatea de a se înfrunta cu duşmanul rus prin intermediul fotbalului. Mai precis, prin intermediul amicalelor disputate cu recenta echipă montată în brutăria sa, FC START.

.

Nemţii au văzut în propunerea lui Kordik un mijloc de propagandă nazist perfect şi aveau deja experienţă în chestiuni de acest gen ( o altă poveste emoţionantă a fotbalului ).7 iunie 1942, echipa brutarilor înfrunta în prima sa partidă o oarecare echipă Rukh, formată de un alt colaborator ucrainian al germanilor. Flămânzi şi obosiţi după o noapte întreagă de muncă au câtigat totuşi partida cu scorul de 7-2. La încheierea meciului, comandantul garnizoanei germane din Kiev le-a interzis celor de FC Start să se mai antreneze.

.

Chiar şi aşa, FC Start îşi continua marşul triumfal. Unei echipe de soldaţi unguri le-au îndesat un sec 6-2, pentru ca o echipă de soldaţi români să fie pur şi simplu umilită : 11-0. Pe măsură ce succesele se înlănţuiau , ucrainienii au început să se alăture echipei, făcând sacrificiul de a plăti 5 ruble pentru a putea vedea cum proprii compatrioţi îşi băteau joc, în interiorul unui teren de joc, de aceia ce le ocupaseră ţara.

.

Pe 17 iulie 1942 cădea o altă echipă, germană de data aceasta. FC START-PGS 6-0. Superioritatea ariană începea să fie pusă la îndoială. În aceeaşi duminică de 17 iulie 1942, jucătorii de la FC Start s-au văzut nevoiţi să joace unei alte echipe ungare : MSG Wal. 5 – 0. Pentru ca revanşa de după o săptămână se le mai dea o dată drept de câştig : 3-2. FC Start devenise o problemă concretă pentru nazişti. Era chestiune de stat înfrângerea lor.

.

Răzbunarea naziştilor avea să se preătească la foc mic iar cei cea aveau să ducă la îndeplinire “planul” erau cei din poliţia secretă nemţească, brigăzile de elită cunoscute drept SS. Aşa că, pe 6 august al acelui an, pe stadionul Zenit, organizau un meci, cu mingea drept pretext, meci în care se juca ceva mai mult decât onoarea. Din partea germanilor apărea o echipă neînvinsă, formată din membrii Luftwaffe ( Forţele Aeriene ), întărită cu câţiva fotbalişti profesionişti aduşi din Bavaria. Afişau o stare fizică perfectă, un echipament nou nouţ, tricouri negre pe care era brodată zvastica şi jambiere albe. În faţa lor, FC Start, în condiţii minime pentru a se prezenta pe un gazon de fotbal. Îmbrăcaţi în decoloratele lor tricouri roşii şi nemâncaţi de două zile , ucrainienii îşi negau înfrângerea. Cu nimic de câştigat şi mult de pierdut, brutarii ieşeau pe teren şi în mijlocul unei adevărate furtuni de lovituri şi cu un arbitraj nefavorabil au umilit încă o dată echipa “Forţei Supreme” : 5-1

.

Ziarele Kievului ocupat nu aveau să menţioneze nici chiar în cel mai uitat colţ victoria celor de la Start, însă ziua următoarea oraşul s-a văzut învăluit de o avanlanşă de afişe care anunţau marea revanşă, pentru duminică 9 august 1942.

.

MECIUL MORŢII

.
.

316.jpg

.
A sosit duminca decisivă iar pe stadionul Zenit nu mai era loc de aruncat un ac. Naziştii şi amicii lor din Kiev ocupau tribuna principală pentru ca restul stadionului să fie ocupat de ucrainienii înghesuiţi ca sardelele de către câinii şi automatele Gestapoului.
.

Cu puţin timp înainte de începerea meciului, jucătorii de la Start au primit în vestiar vizita unui oficial SS, care într-o rusă perfectă le spunea: ” Sunt arbitrul acestei partide. Ştiu că sunteţi o echipă bună. Vă rog să respectaţi regulile iar înainte de primul fluier să executaţi salutul nostru” ( salutul nazist ). După ieşirea arbitrului din vestiar in vestiarul celor de la FC Start s-a instalat polemica. Unii jucători au sugerat evadarea colectivă şi preferând să nu joace meciul. Alţii ( printre ei un jucător de la Rukh adus special pentru acest meci ) sfătuiau să lase meciul pierdut. Şi-a făcut deasemenea prezenţa o delegaţie română, cu un coş de fructe şi o urare de succes şi noroc. Opiniile se încrucişau. În cele din urmă a fost luată decizia de a ieşi pe gazon şi a se juca corect.

.

Echipele au fost aliniate în mijlocul terenului. Jucătorii germanii cu braţul drept ridicat salută strigând “Heil Hitler” acompaniaţi în cor de întregul sector nazist al tribunei. Vine rândul echipei ucrainene de a saluta. Se părea că aceştia au cedat presiunii şi fricii, pe moment braţele ridicându-se pentru a executa salatul nazist, însă palmele s-au îndreptat către piept iar în loc de “Heil Hitler” a răsunat “FizcultHura!” ( sloganul sportiv sovietic ) urmat de ecoul întregului stadion.Fotbalul, fără voia sa, începea în acel moment să scrie încă o pagină neagră în istorie.

.

Nemţii aveau să înscrie primii , însă cei de la Start au ajuns în pauză la vestiare în avantaj: 2-1. Au avut din nou vizite, de data aceasta cu arme şi ameninţări clare ” dacă veţi câştiga, nu mai rămâne nimeni viu”. Frica a curpins jucătorii şi pentru moment au hotărât să nu mai iasă pentru a juca repriza secundă. Însă gândul la familiile lor, crimele comise,oamenii suferinzi ce strigau pentru ei în tribune i-au convins să iasă. Le-au administrat naziştilor o adevărată lecţie de fotbal. Spre finalul partidei, moment în care erau în avanzaj, 5-3, Kalenko a rămas singur faţă în faţă cu portarul german. L-a fentat şi a rămas singur în faţa porţii, clipă în care, deşi toţi cei prezenţi pe stadion credeau că va marca, s-a întors şi a început să dribleze încă o dată jucătorii germani în drum spre mijlocul terenului. Un gest de dispreţ, de superioritate totală, simbol a ceea ce se vroia a fi lupta lor de acolo din gazon împotriva regimului nazist. Stadionul a explodat.
.

Reprasaliile nu au urmat imediat pentru a nu risca o escaladare a evenimentulor. Cei de la Start chiar au fost lăsaţi să mai joace o partidă cu cei de la Rukh, câştigată şi aceea cu scorulde 8-0. Însă la puţine zile după ultimul lor meci, Gestapoul a vizitat brutăria.
.

Primul care avea să moară torturat avea să fie Kortkykh. Ceilalţi aveau să fie torturaţi zile întregi drept pedeapsă pentru curajul avut, pentru ca apoi să fie trimişi în lagărul de concentrare de la Siretz, lagăr cunoscut pentru execuţiile masive care aveau loc acolo şi pentru sadismul sălbatic al gardienilor. Doar patru dintre ei au reuşit să supravieţuiască, restul murind executaţi, dispăruţi pentru totdeauna, nici măcar un gram de cenuşă nemaifiind dovadă posterioară a existenţei lor. Doar cronicile despre acel meci al morţii. După înfrângerea naziştilor, supravieţuitorii acelei echipe au mai fost supuşi unei umilinţe, acuzaţi fiind că ar fi colaborat cu germanii, prin simpla disputare a acelor meciuri.
.

În prezent, componenţii acelei magnifice echipe sunt consideraţi eroi naţionali în Ucraina, iar posesorii de bilete la acel “meci al morţii” au acces gratuit la meciurile echipei Dinamo Kiev. 41 ani după, John Houston avea să regizeze “Escape to Victory”,peliculă cinematografică, al cărui scenariu este bazat pe această istorie. O singură diferenţă există între ficţiune şi realitate. Michael Caine şi Sylvester Stallone alături de Pele şi Osvaldo Ardiles au jucat rolurile eroilor ucrainieni. În film, eroii au rămas în viaţă. La Kiev, pe o placă comemorativă apar următoarele cuvinte ” În memoria jucătorilor care au murit eroic pentru onoarea patriei lor, cu pieptul ridicat în faţa invaziei naziste”

.

gabriel (2 comentarii)  •  5 octombrie 2008, 20:14

precizez ca preiau un articol mai vechi , care pe mine unul m-a impresionat profund

GRECU (1 comentarii)  •  6 octombrie 2008, 11:28

KEEP WALKING !

Basarabeanul alb-visiniu (3 comentarii)  •  7 octombrie 2008, 15:45

Iar noi ne-am condamnat la moarte cele 5 echipe din Cupa UEFA anul asta, cand i-am umilit pe nemti acum cativa ani prin Rapid.
Rummenigge ne avertizase intr-un fel la putin timp dupa aia, cand se revolta de coeficientul Romaniei, tineti minte…
P.S. Da’ poate ne-a condamnat la moarte dom’Gigi, care a pornit lupta contra tuturor echipelor romanesti acum vreo 2 ani (a desfiintat pe Dinamo, a bagat strambe Rapidului (de vreo 3 ani!) si CFR-ului in primavara), iar daunazi se bucura ca au fost eliminate toate 5 din Cupa UEFA.
Rezultatul?
In Clasamentul coeficientilor UEFA pe ultimii 2 ani (cel care determina reprezentarea in cupele europene pt sezonul 2011/12) suntem pe locul 24, langa alde Belarus si Finlanda. Adica, revenim la cum a fost acum vreo 2-3 ani, cu campioana jucand 2-3 tururi preliminare pt a ajunge in grupele Ligii si alte 2 echipe jucand cu alde Andorra si Malta, apoi Georgia si Islanda, etc, etc pt a putea ajunge pe tabloul principal, unde am pierdut in linie daunazi.
Bravo, Gigi! Continua! Ataca-i pe toti cum ai facut pana acum.

fabregas (4 comentarii)  •  7 octombrie 2008, 19:29

Parca sunt mai interesante aceste legende decat realitatile noastre de zi cu zi.Pana la un punct mi-a revenit in memorie povestea din „Doua reprize in iad” dar ca in multe alte cazuri viata bate filmul.E bine ca mai gasesti si alte subiece decat ceea ce ne ofera deontologii, mascaricii sau mondenii, chiar daca ele vin dintr-o epoca apusa in care onoarea si dorinta de victorie (nu numai sportiva) erau inca valori ce nu puteau fi exprimate in bani.O tempora, o mores!

victor L (7 comentarii)  •  8 octombrie 2008, 11:52

Poate am visat, dar povestea asta stiu ca am citit-o undeva/cindva.
N-ar fi promul plagiat.

VDAlex (3 comentarii)  •  9 octombrie 2008, 11:34

Frumos articol . respectele mele si pentru cel legat de imnul Rapidului .
Felicitari , imi placi din ce in ce mai mult .

Gerula (1 comentarii)  •  9 octombrie 2008, 16:18

Nu stiu cum se face dar pe noi ne-au batut cel mai nasol.

sorinaccio101 (4 comentarii)  •  18 octombrie 2008, 22:22

nene oprisene!!!
de unde le iei pe astea?
ai vreo carte cu povesti sau te documentezi asiduu?gugalesti sau cu sange, lacrimi si sudoare ne ispravesti anecdotele astea?

Comentează