Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

E dulce să mori pentru fotbal

O poveste de acum 90 de ani, cînd în joc nu erau sumele de azi 5 martie. E frig, ceaţă, dar Severino Castillo, cel care are grijă de ‘Parque Central’, stadionul băieţilor de la Nacional, trebuie să-şi facă datoria: să […]

sâmbătă, 30 august 2008, 9:02

O poveste de acum 90 de ani, cînd în joc nu erau sumele de azi
5 martie. E frig, ceaţă, dar Severino Castillo, cel care are grijă de ‘Parque Central’, stadionul băieţilor de la Nacional, trebuie să-şi facă datoria: să cureţe tribunele, să spele vestiarele, să…E 1918, Montevideo, Uruguay. ‘Pepito’ căţelul care-l ajută de ani buni, aproape că rupe lesa. Fuge spre cercul de la centrul terenului şi latră. Severino e bătrîn, nu vede de departe, dar cînd ajunge acolo, leşină: Abdon Porte, marele Abdon Porte, uriaşul Abdon Porte, e mort într-o baltâ de sînge!!!

Venise la Nacional de la Libertad, în 1911. Avea căutatura lui Gogea Mitu al nostru, gigantul din Mîrşani. Cînd Ciceo-Pop, Al. Vaida Voevod ori Iuliu Maniu se chinuiau să-i aducâ pe români la Alba, el era deja sătul de fotbal: 207 meciuri numai la ‘El Tricolor’, patru campionate cîştigate, Cupa Americii, banderola de căpitan al echipei.

Avea 27 de ani, însă se zvonise că cei din conducere nu-l mai vor. ‘E prea bătrîn!’, auzise pe la uşi. Alfredo Zibecchi, jumătate uruguayan, jumătate ‘maraconar’, urma să fie înlocuitorul. Pe 4 martie învingea, aproape de unul singur, cu 3-1, pe cei de la Charley, evoluînd, ca de fiecare dată, imperial, în linia de mijloc. Sărbătorise în vestiar victoria cu ceilalţi colegi, ba chiar făcuse cinste cu şampanie, pentru că pe 3 aprilie, peste o lună, avea programată nunta.

S-a plecat tîrziu spre case, se lăsase gerul. Abdon, ‘Indianul’, s-a dus, singur, spre centrul terenului, acolo de unde pornise la luptă în ultimii şapte ani, la fluierul arbitrilor. A lăsat două scrisori, scurte: una către conducerea clubului, în care îl ruga pe preşedinte să aibâ grijâ de familia sa, destinatarul cele de-a doua epistole. Apoi…Apoi şi-a zburat creierii, cu un revolver, chiar pe iarbă, chiar la punctul cu var. Abdon nu putea înţelege că de mîine nu va mai putea îmbrăca tricoul lui Nacional. Mintea sa refuza să accepte că, după şapte ani, e dat afară de la o echipâ pe care o iubise enorm!!! Pusese prea mult suflet, alergase poate mii de kilometri… Asta se petrecea în 1918, cînd fotbalul era încă în perioada sa romantică, atunci cînd mustaţa şi părul dat cu briantinâ făceau parte din echipamentul obligatoriu, cînd pantalonii de joc aveau buzunar la spate, cînd poza cu apărarea stînd jos, turceşte, era la modă!

O sa spuneţi: încă un sinucigaş, încâ unul care şi-a încheiat prea repede socoteala cu viaţa, fără nici un rost. Oamenii mor răpuşi de boli, în război, de singurătate, de bătrîneţe…Acum aproape 100 de ani însâ, Abdon ‘Indianul’ Porte a arătat că, uneori, e dulce şi frumos să mori pentru fotbal.

Comentarii (6)Adaugă comentariu

ritchiu (2 comentarii)  •  2 septembrie 2008, 22:51

Tot fără rost rămâne gestul. O fi fost un sportiv de primă clasă, dar tot ca un idiot patentat a sfârşit.

Voica Emil (1 comentarii)  •  3 septembrie 2008, 13:41

Interesanta poveste

Ai lasat vreodata muzica sa-ti vorbeasca? (2 comentarii)  •  4 septembrie 2008, 12:34

Inca 1000 de ani lumina, macar sa arda banul si sa creasca din nou un romantism molipsitor pe stadioane.

Cristi vs (1 comentarii)  •  12 septembrie 2008, 10:44

Cataline esti cel mai tare prezentator..nu pierd nici o emisiune dea ta(nu are legatura cu subiectul):D:p

Matei (3 comentarii)  •  20 septembrie 2008, 22:56

bravo cataline, tot asa

Tudor (2 comentarii)  •  27 septembrie 2008, 21:56

Heh! Ce absurda e viata! Cand stii ca urmeaza sa mori, iti doresti sa traiesti ca sa aspiri la inalte idealuri… si daca e sa traiesti, ai vrea sa mori in numele idealurilor tale…

Comentează