Așa este, dar de ce e așa?

Ar trebui ca, la rândul nostru, să fim și noi supărați pe Gino Iorgulescu, însă cum să te superi pe cineva care nu există?

Articolul de miercuri, al colegului Tolontan, despre apatia cronicizată a șefului LPF, Gino Iorgulescu, a răspuns la toate întrebările, privind persoana și relația sa cu slujba, cu excepția celei mai importante. Știm cum stau lucrurile cu Liga Profesionistă, dar nu și de ce stau așa. De ce toți îl votează iarăși, deși le-a dat toate motivele să înțeleagă că va fi din nou ce a fost și chiar mai mult decât atât. Știm cine, ce, cum, cât, unde, nu și de ce.
O anecdotă de odinioară, cu toți cei 30 de copii dintr-o clasă care vin cu întârziere la oră fiindcă au ajutat o bătrânică să treacă strada o miră pe bună dreptate pe doamna învățătoare. Toți 30 ?!!, întreabă șocată învățătoarea. Da, răspund într-un glas copiii, fiindcă ea nu voia!

Gino Iorgulescu a fost ajutat iarăși să treacă strada, deși e vădit că, la fel ca acum cinci ani, el nu voia. Gino Iorgulescu a fost votat fiindcă a fost numit. Și a fost numit pentru că, după catastrofalii penali dinaintea lui, era sigur că va fi votat și le va rămâne astfel dedicat mereu celor care l-au trimis la un salariu de președinte de țară. Mai bine zis, de președinte de altă țară. Făcându-le voia celor care l-au împins șef peste fotbalul intern, a avut și are încă toate motivele să fie tot timpul supărat și să nu-i deranjeze prea des pe subalterni cu prezența sa și vorbirile sale. De altfel, nici pe noi, presa, publicul mare al fotbalului și societatea în general.

Ar trebui ca, la rândul nostru, să fim și noi supărați pe Gino Iorgulescu, însă cum să te superi pe cineva care nu există? Ar fi trebuit ca subalternii și cluburile care l-au reales să fie supărate pe el, dar aici treburile stau altfel. Cum să fie supărate pe cineva care nu le deranjează cu nimic? Pentru subalterni și, în general, pentru toți cei care au de-a face cu Liga, discreția de manualul psihanalizei a șefului Ligii e un noroc, care nu trebuie nici el deranjat. Burleanu, de la FRF, da, există!, dovadă că e acuzat de orice din toate părțile, dar lui Iorgulescu, de la LPF, ce poți să-i reproșezi când, exceptându-i pe cei apropiați, nimeni nu știe cine-i Iorgulescu și care-i treaba cu el?

Chiar așa, cine e Gino Iorgulescu și de ce?
O întrebare are mult sens dacă naște alta și mai plină de mistere. Că Gino Iorgulescu practică într-un mod întru totul profesionist absența, și nu numai de la serviciu, ci și din viața de zi cu zi a fotbalului, e un fapt care îngăduie și niște explicații pe persoană. O fi având omul o problemă de comunicare, dar în rest totul e cum trebuie. Întrebarea la care pot să răspundă zeci de mii de slujbași ai statului, care au niște șefi de paie, puși în funcție politic, privește chiar șefia omului de paie. Nu-i deloc rău să ai un astfel de ministru, manager, director sau stăpân. Banii din fotbal sunt tot mai puțini, cu toate acestea lefurile de la Ligă sunt tot mai mari. E adevărat că s-ar putea să nu mai fie deloc, să nu mai vină la meciuri decât angajații clubului și membrii familiilor, iar televiziunile să nu mai transmită niciun meci. E posibil, ba și chiar probabil ca lucrurile să meargă în direcția asta. Dar până atunci mai e. Nu-i vorba că mai e timp, e vorba că „mai e bani de luat”, cum aprecia un distins plătitor de bilet la meciuri.

Și atunci, care-i concluzia? Concluzia e una pozitivă, foarte pozitivă. Dacă avem totuși un campionat cu Gino Iorgulescu șef la LPF, îl avem pentru că Gino Iorgulescu e șef la LPF! Ce-i atât de greu de înțeles?!