Serena Armstrong
Unda de şoc zguduie încă scoarţa terestră, dar mămicii nu-i pasă. E plecată la război

Serena nu mai e demult o jucătoare. Aproape că nu mai e om în sensul comun pe care îl dăm acestei forme de viaţă. E altceva. Dar nu e ceva ce n-am mai întâlnit.
Serena e dintre cei care sparg plafonul de sticlă al lumii lor, acel acoperiş prin care pot vedea stelele, dar de care campionii obişnuiţi nu pot trece. După ce ai câştigat totul cu repetiţie începi să vezi lumea de sus, de foarte sus. Devii un altceva. Devii un Armstrong.
Doi pe Lună
Amândoi au revenit din morţi. Lance şi-a învins cancerul, Serena, embolia pulmonară de după naştere. Amândoi au făcut-o luându-şi destinul ferm în mâini. Ciclistul a căutat până a găsit doctorul în care avea încredere. Jucătoarea de tenis a înţeles cauza lipsei sale de aer şi i-a determinat pe medici să-i facă un scan la plămâni.
Lance a crescut fără tată, Serena, fără sora cea mare, împuşcată de un traficant de droguri. Anul acesta, ucigaşul a fost eliberat pentru bună purtare. „Dar sora mea nu va putea reveni pentru bună purtare”, a spus ea pentru „Time”. Poate cea mai emoţionantă declaraţie. Un înger a trecut zgândărind dracii.
Bigger Than Life
Billie Jean King crede că Serena va putea deveni într-o bună zi preşedintele SUA. Şi Lance a crezut la fel despre el. Aşa începe totul. Lance a avut o biserică mondială a dreptcredincioşilor. A adunat zeci de milioane pentru o cauză minunată.
De la vedete hollywoodiene până la şoferi de autobuz, o grămadă de popor purta brăţara galbenă Livestrong. Acesta e primul pas spre a deveni politician. După care urmează marea răscruce a oricărui politician: ce faci ca să câştigi când înfrângerea nu mai e o opţiune?
În 2017, după ce Serena şi-a învins sora la AO, Venus a glumit: „N-a fost corect, erau două contra una”. Serena era însărcinată în două luni şi pentru ea nu a fost o glumă. De acum nu mai era doar ea pe lume. A venit Olympia, apoi întreaga comunitate a celor care se luptă pe două fronturi, mamele din lumea întreagă.
„Dacă eu o pot face, o puteţi face şi voi, fetelor!”. Serena a încetat a mai fi doar o sportivă. A devenit un antemergător. Un om cu proiect pentru umanitate. Jucând, ea face declaraţii sociale care fatalmente devin politice.
Nimic despre tenis
La US Open, jocul nu mai fost de ajuns. Sărmanul arbitru nu a înţeles cine e pe teren. Nu a prins ideea zilei şi adierea vremurilor: Serena nu are voie să piardă! Pentru că dacă ea pierde, pierd toate cele pe care le reprezintă. Dacă zici că trişează, e sfârşitul lumii, pentru că are o fiică, și cum ar putea trişa?!
Ea e Super Woman, Super Momma, Super Super. E exemplul suprem că pot fi depăşite barierele mentale care ţin în lanţuri mai groase sau mai subţiri, mai de fier sau mai de aur o semiplanetă de femei. E o luptă justă. Întrebarea e: merită a fi dusă pe un teren de tenis, cu injurii şi crize de isterie?
Merită. În politică, orice e admis ca să câştigi. Şi, după cum ştim de la Lance, în sport de asemenea, când nu mai e sport. Serenissima ne avertizase. „Y’ll gonna see stuff you’ve never seen before”, a spus înaintea US Open în „Time”. Apoi a făcut clipul despre cum îşi va distruge adversarele. Şi s-a ţinut de cuvânt.
Ce ne facem, fetelor?
Ca şi în cazul Lance, Serena, pentru o cauză bună, vrea să ia prizonier un sport. Din Cosmos, măsurat după zarva iscată în finala de la Flushing Meadows, învingătoare nu e Osaka, e bunica lui Qai Qai, păpuşica preferată a Olympiei. Serena tocmai a aruncat o bombă peste fileu. Acum tenisul e la serviciu. Noise, please!