Radu Naum

Evadat din Turul Franței, s-a oprit o perioadă pe semicerc. Acum e în suprafața de pedeapsă. Are opinie, și ca editorialist, și ca moderator

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Radu Naum
Gura bate gândul

„E fenomenal ce face LeBron. Dar nu-mi place când persoane care au acest statut în sport se implică în același timp și în politică. Adică, fă ce faci tu bine. Ține-te de ceea ce faci. Eu, de exemplu, joc fotbal […]

...

Cu sportul la psihiatru

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla […]

...

Masonaras

E probabil ca preşedintele FRF, exasperat de castanele pe care le încasează în numele grecului, să-l fi forţat pe Vassaras să iasă şi să spună ceva, orice. Şi s-a întâmplat ceea ce era de aşteptat. În interviul de la Telekom, […]

...

Bătaia de joc

Imersat într-o sală plină de susţinători vocali, antrenorul Ungariei se întoarce către galerie şi începe să dirijeze cântecele victoriei. 5 goluri avans la doar câteva minute de finalul finalei Mondialului de handbal fete. Ce se mai poate întâmpla? Lajos bacsi […]

...

ParMANgeria

20 de milioane de euro, plus sau minus. Trasferurile lui Man şi Mihăilă la Parma au produs o mică avere. Într-o lună şi un pic plafonul a explodat. Ciugulelile de câteva sute de mii, un milion, poate ceva mai mult […]

...

Cu sportul la psihiatru

Un strigăt din trecut va putea schimba ceva din viitor?

Permalink to Cu sportul la psihiatru
marți, 23 februarie 2021, 9:19

„Închisoare pentru lesbianism, wow!”. Comentariu la articolul despre golgota Marianei Cetiner, fosta handbalistă care vorbeşte, în interviu cu Costin Ştucan, despre abuzurile îngrozitoare suferite pe când era copil şi apoi adult. Da, da, închisoare pentru lesbianism! Şi nu se întâmpla sub Ceauşescu, ci sub urmaşii lui.

O istorie a ororilor

O constatare, nu o scuză: până şi naţiunile cele mai civilizate au corpul brăzdat de orori petrecute chiar în timpuri moderne. Castrarea chimică a lui Alan Turing (cel care a dezlegat Enigma nazistă) în anii ’50 (1950, nu 1850) e una dintre dovezile flagrante.

„L’histoire de l’humanite, ma soeur, est une histoire d’horreur”, îi spune eroul principal din „Invaziile barbare” asistentei preacredincioase arătându-i autostrăzile construite peste gropi comune. Dar asta ştiam. Nu ne convine, nu vrem să aflăm mai multe, întoarcem privirea, respirăm adânc ca pentru a scoate din plămâni aerul rânced al unor asemenea poveşti şi mergem mai departe.

Acelaşi catarg

Atât că Mariana Cetiner nu a fost abuzată doar în casa de copii sau la închisoare. Ea a fost bătută şi violată în interiorul sportului. Sportul, vitrina celor două tricoloruri, cel cu roşu şi cel cu albastru la catarg, unde educaţia şi performanţa se făceau adesea cu dosuri de palmă şi corpuri strivite.

În Franţa, abuzurile din patinaj şi din multe alte discipline au născut un tsunami în societate. Mi-e că la noi să nu provoace valuri de plapumă sub care să ne ascundem bine.

Roxana Mărăcineanu, un ministru născut în România, a purces la pedepse şi transformări de substanţă în sportul din Hexagon. Sigur se va întâmpla asta şi la noi, cu un nou ministru ale cărui planuri se anunţă ambiţioase. Nu?

Să intrăm în lume!

Ce ar trebui el să afle? De exemplu, dacă mai există asemenea cazuri. Să încurajeze copiii şi maturii sportului să se confeseze. Sportul românesc mocneşte de vorbe nespuse, de lacrimi curse doar în întuneric.

Iar abuzurile pot fi de multe feluri: bătăi, violuri, presiunea de a te dopa, împingerea fiinţei către performanţă până la voma psihică, depresie gravă şi tentaţie de suicid. Lumea e plină de astfel de situaţii – vezi cazurile din ciclism, între care tragedia triplei campioane mondiale Kelly Catlin. Pentru că nu vedem aceste drame nu înseamnă că ele nu există.

De ce mari campioane ale României nu mai vor să scoată un diftong despre perioada în care altfel au obţinut uriaşe performanţe? Se întâmplă asta oare pentru că nu mai vor să-şi amintească felul în care le-au obţinut? Într-o bună zi, magma aceasta va ieşi la suprafaţă. Dar atunci va fi prea târziu pentru toată lumea. Viaţa de film a lui Cetiner o dovedeşte.

Preşul de sub vitrina cu medalii

Un sport responsabil ar trebui să fie capabil să vadă nu doar medaliile, oricum din ce în ce mai rare, ci şi rugina din spatele lor. Cei din generaţia care a apucat să crească sub comunism ştiu cât de greu le-a fost să înţeleagă că bătaia nu e ruptă din rai (ce cretin pervers a putut să inventeze o asemenea aberaţie şi s-o plaseze în interiorul unei religii a iubirii?!), că pentru a face educaţie trebuie să te educi, că a avea o poziţie de forţă în legătură cu cineva nu înseamnă că poţi dispune de acea persoană.

Cine a funcţionat în sport încă din anii ’90 a tot văzut palmele, bruscările, urletele animalice ale antrenorilor. Şi sportivele strivite de manifestările tiranice. Lesne de imaginat ce se întâmpla când nu erau martori de faţă. Sau în lungile cantonamente, care ascundeau poveşti de groază.

Pentru cei ce vor veni

Avem dreptul de a crede că aceste lucruri au dispărut? Şi cum ar fi putut să se întâmple asta fără să fi existat un veritabil proces de conştiinţă şi de conştientizare? Fără vinovaţi nu există vină.

Mariana Cetiner a dat nume. Indiferent de imaginea de om zdruncinat şi de poticnelile de memorie, aceste dezvăluiri trebuie investigate. Pentru Cetiner va fi prea târziu, dar e posibil să fie fix la timp pentru alte victime. Sportul întreg trebuie să stea în faţa oglinzii şi să vadă nu doar ce face la Jocurile Olimpice, ci şi la Jocurile Animalităţii. Sportul nostru trebuie să se trateze. Altfel va rămâne un perpetuu complice al derivei umane.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

Flo (1 comentarii)  •  23 februarie 2021, 9:28

Alan Turing, nu Turner

Toader (24 comentarii)  •  23 februarie 2021, 9:56

Articol de la planul “Toți Bărbații Sînt Porci”, mai ales cei albi, subcapitolul “Neîncredere Între Bărbați și Femei”.

tango (4 comentarii)  •  23 februarie 2021, 10:03

"bataia-i rupta din rai" este din acelasi izvor al gandirii 'geniale' cu "daca esti palmuit, intoarce si celalalt obraz!". Daca vi se pare absurd atunci intrebati-i pe prea-fericitul, prea-slavitul, prea-cucernicul, prea, prea, etc. reprezentanti ai "celei mai de incredere institutii" din Romiorita si probabil veti primi raspunsul ca ele vin de la insusi Mantuitorul!!!! Cartile de istorie ne spun ca Evul Mediu (Dark Age) a fost o etapa a trecutului dar privind in jurul nostru s-ar putea sa avem imensa surpriza sa constatam ca nu este chiar asa.

Adrian Costina (1 comentarii)  •  23 februarie 2021, 10:12

Alan Turing il cheama pe pe informaticianul englez.

Stefan Patriche (6 comentarii)  •  23 februarie 2021, 10:32

Inchisoare pentru lesbianism pare inuman astazi, dar sa nu uitam ca infractiunea de ADULTER s-a abrogat mult după '90.

Sergiu (1 comentarii)  •  23 februarie 2021, 10:36

Cine-i Alan Turner? Nu e Alan Turing?

MZM (40 comentarii)  •  23 februarie 2021, 11:58

Inchisoare pentru lezbianism? Vai! Mai bine facem scoli de lezbi si homo, pentru... corectitudine politica, nu-i asa?

Gogu (1 comentarii)  •  23 februarie 2021, 12:31

Alan Turing mon cher

viorel (18 comentarii)  •  23 februarie 2021, 13:55

Felicitari pentru demersul jurnalistic de a vorbi despre abuzuri. Dar, din nou, marele moralist Naum da dovada de superficialitate, de nepasare, de smecheria tipica tarii in care se poate si asa! Cum sa vorbesti despre abuzuri si sa nu te referi, de atatia ani, la unul flagrant, inadmisibil, care se mai regaseste numai in Romania invechita, arhaica, inchistata in trecutul totalitar: si anume prezenta poluanta, inadmisibila, a armatei si politiei in sportul de performanta al unei tari democratice, membra UE si NATO. Poate ne spune incoruptibilul, principialul, moralistul fara cusur, Naum, unde mai exista unitati militare in sportul de performanta, unde se mai aloca peste 50 milioane euro anual sportului facut in cazarma, unde se mai construiesc stadioane noi de 100 mil euro, in curtea unei unitati militare sovietoide, precum UM02301. Prea multe intrebari pentru editorialistul justitiar, de o inalta moralitate, care este Naum. Nu poate critica unitatile militare sportive sovietoide, le este complice in tot si in toate. Si el si alti asa zisi jurnalisti care se gudura pe langa cele doua relicve oribile ale spofrtului de tip stalinist.

Larry Comirnaty (30 comentarii)  •  27 februarie 2021, 13:19

Cand mult mai multi decit 6000 de SCLAVI MODERNI morti se afla ingropati sub zidurile noi-noute ale santierelor stadioanelor din Qatar ce sunt pregatite pentru C.M. acordat pe spagi si influente politice oculte (sa nu uitam ca N.A.T.O. a atacat Yugoslavia in 1999 pentru 47 - PATRUZECISISAPTE - de morti nedovediti!), si nimeni dintre responsabilii de la nivel mondial nu cricneste nimic pe tema asta, iti dai seama ca in Rominica nu se va face nimic pentru sportivele minore violate de *** libidinosi ana I fabeti care si-au luat diplome de "antrenori" spaguind in dreapta si-n stinga, si apoi posturi de "antrenori" spaguind in dreapta si-n stinga! Pentru Raed Nassar de la lotul olimpic de gimnastica american a fost nevoie de 20 de ani ca sa fie indepartat din post, acuzat si condamnat, pentru "Satan" Geddert a fost nevoie de 23 de ani ca sa fie acuzat (iar ieri a scapat de tot), *** aia vicepresedinta la U.S.A.G. a fost doar indepartata si nu condamnata, presedintele de la U.S.A.G. doar a fost fortat sa-si dea demisia si nimic altceva, politia cea mai laudata din lume si F.B.I.-ul care-i cauta in coarne presedintelui Trump stele sovietice n-au fost inca acuzate ca i-au acoperit pe magarii aia mentionati mai sus (care in 30 de ani au afectat 300 de fetite din gimnastica de virf a S.U.A.). Asa ca, daca nu-ti place zicala citata in articol, sa preluam alta: "Dreptatea umbla prin lume cu capul spart"... Japonezii si altii isi pun problema sa anuleze Jocurile Olimpice,, dar arahatul spune ca putem sa le pupam pe colegele noastre de "8 Martie", ca el asa va face... Iar de Pasti ne va spune ca e CoVid-2019, ca a venit "Al Treilea Val", si ca trebuie sa declare Stare de Urgenta... Imi amintesc - eram prin Oltenia in anul ala - ce sarbatoare mare a fost "8 Martie" sub Ceau', s-au pregatit o luna intreaga pentru aia, cu catel, cu purcel, ca sa stea la o masa lunga sa birfesca, sa manance, si sa danseze hore si sirbe, iar de Pasti nici macar nu au stiut, oltenii din jurul meu... Bobor "crestin", ce muica dre'! Cam asa curg lucrurile in zilele noastre, iar noi acceptam, si tacem ca prostii!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează