Vălul sfâşiat

Ne-a crescut inima când CFR şi Craiova cea nouă au adus muşchi şi neuroni unui fotbal care părea că fusese părăsit, ca un copil nedorit, la porţile unui anumit palat. Naivi

Ce se întâmplă în curtea campioanei e o prăbuşire cu zgomot a unei minunate faţade de imperiu austro-ungar în spatele căreia la toate etajele locatarii se păruiesc şi se înjură ca în ultima colibă de amărăştean transilvan. Te uiţi ca la urs. Cei mai serioşi, cei mai structuraţi, cei mai cei se dau în stambă fix precum aceia de care aveau mereu pretenţia că se despart prin comportament, maniere, „zis şi făcut”, cuvânt dat şi ţinut şi alte celebre clişee.

Un vagon de spuse şi nespuse au încercat să explice nebunia de acolo. Dar în ochii unui privitor oarecare rămâne că echipa campioană şi-a dat afară antrenorul după trei meciuri şi un trofeu câştigat, faptă demnă de cele mai bune vremuri ale becalismului.

Măcar acolo ştiai cine e făptaşul, omul îşi asuma aberaţiile. Aici, culmea trăsnelii, nimeni nu vrea să rostească public numele patronului, care ar fi un fel de entitate eterică, o sumă neîntrupată a celor mai bune daruri de ursitoare, o fiinţă fantastică pe care nu o poţi atinge nici măcar cu un nume de frică să nu se volatilizeze.

Oameni în toată firea refuză cu obstinaţie să scoată pe gură numele lui Neluţu Varga de parcă ar fi un Sauron şi printr-un inel fermecat ar putea intra în capul lor ca să-i tortureze. Acestea sunt, dragi prieteni de dincolo şi dincoace de munţi, cetăţeni ale aceleiaşi ţări, vieţile duble ale celor pe care i-am perceput ca o enormă veste bună într-o lume suferindă. Dar se pare că adevărata boală era în altă parte.

După „şcoala ardeleană” am primit cu bucurie şi reconstrucţia „pasionalei olteneşti”. O grupare, sigur, paraşutată în liga a doua în ciuda oricăror norme sportive, şi-a răscumpărat mai apoi acest start pe pile cu o construcţie inteligentă din perspectiva performanţei. Propulsată de perspectiva şi apoi realitatea unui superstadion, CS Universitatea a urcat treptele cumpătat, a crescut sau a atras jucători interesanţi, care au ajuns să alimenteze şi naţionala, a tras un pic la titlu şi a câştigat Cupa. Bravo! Şi după?

După vindem şi mai vedem. Echipa pare azi descentrată, într-o clipă dată înapoi cu câţiva ani, plină de gafe şi reuşind la Sf. Gheorghe să tragă primul şut pe poartă când se lăsa seara. În plus, stabilitatea de lăudat a băncii tehnice începe să aducă a încremenire în proiect. Singur lucru nou e că Mangia începe să o rupă un pic pe româneşte.

În rest, acelaşi trening (poate Liga va impune într-o zi antrenorilor o normă vestimentară) şi acelaşi sistem care nu mai funcţionează pentru că dacă îi pui unui Ferrari roţi de 15 se va da peste cap la curbe. A, pardon, nou a mai fost că distinsul italian a refuzat să dea mâna la final cu Neagoe, născut la Orodel. Dovadă că nu ştii niciodată cine e „de la ţară”.

Asta e cu „noile minuni”. Sigur, nimic nu e definitiv. Poate că, aşa brusc, cum au virat-o în buruieni, vor reveni pe un drum bun. Poate că nu vedem noi bine şi paradisul e instalat solid la Craiova şi Cluj. Bine ar fi. Până atunci bate un vânt de dezamăgire. Nota de plată pentru amăgire.