Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Profită, Dan! Go west! 

Acesta este Dan Petrescu. Când e criticat mai mult, uneori chiar asediat, iese la atac și se bate cu toți de unul singur. Și cu ziariștii, și cu analiștii, și cu ceilalți antrenori, și cu foștii săi coechipieri. Toți îi […]

...

Mourinho critică alături de cei pe care-i critica

Ce supărat era José Mourinho când mai afla de criticile analiștilor Sky Sports. Ce se strâmba și ironiza pe oricine îndrăznea să-i lezeze imaginea, deși, de cele mai multe ori, ceea ce se spunea în studio era purul adevăr, ceea […]

...

Când critica devine furie

Întotdeauna am crezut și am spus că Răzvan Marin e un jucător bun. Foarte bun. Cel mai bun „tricolor” în acest moment. Și că merita acest transfer la Ajax, care să-l ajute în ascensiunea lui. Dar știam și că nu […]

...

Rușinea de a fi gras la Real Madrid

Cât l-am așteptat pe Eden Hazard la Real! Întotdeauna am crezut că e prea bun pentru Chelsea, mi se părea că echipa londoneză cu stil mourinhano-contean îi estompează calitățile, îi ia din valoare. Madridul trebuia să fie clubul lui. Să-l […]

...

DeLigt&Juve, storia di un grande amore 

De ce a semnat cu Juventus. Refuzând Barcelona, PSG, Bayern și Man. City. Decizia lui e legată mai puțin de bani, de salariu, pentru că oriunde s-ar fi dus, ar fi fost bine plătit. La 19 ani, a ales în […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.