Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Ce lecție, Simeone! M-ai cucerit, Cholo!

Pot eu să-l laud pe Diego Simeone? Să fiu fericit cu jocul lui Atlético? Să-i spun Cholo, să-l alint, când în urmă cu trei ani simțeam și scriam că argentinianul duce fotbalul mult înapoi în timp, în Evul Mediu, sfâșiindu-l, […]

...

A fost cândva fotbalistul Stanciu 

Mi-am făcut iluzii cu Nicolae Stanciu. M-am înșelat. Am crezut că el e altfel, văzând cum crește mereu, an de an, de la un joc la altul, de la o echipă la alta. Alba Iulia, Vaslui, Steaua, Anderlecht. Ascensiunea lui […]

...

Ucis de un Gigi Becali! 

De trei zile, de când Emiliano Sala a dispărut, cu avion cu tot, în valurile de gheață ale Canalului Mânecii, jucătorii lui Nantes sunt distruși. Nu mai pot face nimic, nu se mai gândesc la fotbal, nici nu le mai […]

...

Ziua când analistul Henry nu-l iartă pe antrenorul Henry 

Mai ales pe Arsenal. Era necruțător cu fostul său club, clubul vieții sale, la care jucase opt ani. Nu-l ierta pe Arsène Wenger pentru strategia prea curajoasă, prea riscantă și fără succes la acea vreme. Iar atacanții de atunci ai […]

...

Privirea verde a victoriei

Nu era nicio legătură cu fotbalul. Tenisul învingea în acea zi. Ea. Simona Halep. În sfârșit, după ani de muncă, de victorii și de înfrângeri, după multe trofee mângâiate cu lacrimi de fericire, dar și după trei finale de Grand […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.