Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Chiar, să fim sinceri, Genk!

A vrut să iasă bine în interviu. El, directorul sportiv, și clubul său, Genk. Rugat de reporterul de la Het Belang Van Limburg să explice de ce l-a cedat atât de ușor pe Ianis Hagi, împrumutându-l la Rangers la doar […]

...

Creatorul de fotbal din umbră și avertismentul pentru Messi

Există antrenori născuți pentru trofee, glorie și publicitate, precum Guardiola, Klopp sau Mourinho. În spatele starurilor, sunt ei, cei din umbră, care muncesc la fel de mult, unii au idei revoluționare, sunt geniali, dar sunt puțin cunoscuți, fără impact pentru […]

...

El e antrenorul anului!

Răzvan Lucescu. În vară, l-am criticat pentru că a lăsat în urmă PAOK, Grecia și Liga Campionilor pentru Al-Hilal și Arabia Saudită. Aveam un gust amar. Îmi părea rău pentru el. Muncise prea mult ca să renunțe la tot ce […]

...

Norvegia de care trebuie să ne temem!

Și acum, Norvegia. Poate cel mai dificil meci al campaniei pentru Euro. Posibil, peste cel contra Spaniei, din 5 septembrie, pentru că acesta e decisiv, presiunea e mai mare, orice punct pierdut te scoate din calcule. Iar echipa scandinavă continuă […]

...

Nu batem Norvegia

Văzându-i pe norvegieni la toate meciurile lor importante din această campanie, primul impuls e acesta: nu-i batem luna viitoare! Nu așa, în niciun caz. Să nu ne facem prea mari speranțe pe 15 octombrie. Chiar dacă n-au învins nici ei, […]

...

Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Era o zi de toamnă, dar o toamnă frumoasă, cu soare călduţ de octombrie, cînd am deschis prima oară uşa redacţiei. Sportul românesc, 1995. Aveam 20 de ani, eram anul 2 la Drept, dar sportul mi-era mai aproape de suflet, fotbalul o pasiune, mai ales cel internaţional, şi gîndul de a fi jurnalist mă atrăgea mai mult decît o pledoarie în sala de judecată.

Mi-a plăcut din prima clipă agitaţia, telefoanele zbîrnîiau în continuu, iar tastele vechilor maşini de scris sunau ca o mitralieră la foc automat. Tolo era acolo, Cristi Geambaşu şi el, Andrei Vochin la fel, toţi la Fotbal Intern (Ovidiu Ioaniţoaia superviza tot), dar eu voiam Internaţional şi m-am mutat sus, în pod, unde împărţeam o cameră mare cu colegii de la Sporturi – Lumi Paul venise deja de cîţiva ani. Între noi, numai un paravan de lemn. Nu era prea confortabil acolo, luai foc vara şi îngheţai iarna, dar era o atmosferă frumoasă şi asta conta.

Atunci am simţit acel magnetism, o legătură sufletească imposibil de rupt, care mă ţine şi astăzi legat de această echipă. Am plecat împreună de la Sportul roşu, am creat împreună ProSport, ziarul noului val, şi tot împreună am dat culoare şi prospeţime Gazetei.

Eu? Continuu să-mi împlinesc un vis. Fac ceea ce-mi place. Şi mai e un vis împlinit: am fost la primul meu Mondial, Brazilia 2014. Şi am mai cîştigat zece ani de viaţă.