Dacă nu batem, vom da vina tot pe Urs Meier?!
Nu pot să uit acel meci cu danezii! Am fost acolo, în Parken, într-o seară de 10 septembrie 2003, și cred și acum că noi am ratat jocul, trei puncte și calificarea la Euro. Doar noi. Nu arbitrul, nu Urs Meier.
La 2-1 în favoarea noastră, am avut cinci ocazii uriașe între minutele 82 și 90+3, cinci, nu una, șanse pe care nu le ai decât o dată-n viață într-o partidă. Rugăciunile și cruciulițele sărutate de generalul-credincios ne-au ajutat, dar nu ne-au oferit cadou și mingea-n plasă. Mutu, Bratu, fiecare de două ori, și Cernat au fost singuri cu portarul și n-au marcat. Iar Dorinel i-a pasat lui Sørensen (nu te supăra Dorinel, ne-ai arătat multe calități în iarbă, însă atunci ai greșit!) la acel ultim corner jalnic.
Dacă oricare dintre atacanți ar fi făcut ceea ce se aștepta de la ei, să înscrie, Urs Meier ar fi putut prelungi meciul și zece minute. La 3-1, nu i-ar mai fi salvat nici Martin Laursen, nici frații Laudrup reîncărcați! 90+5 n-ar mai fi existat. Se termina. Punct. Am fi fost la turneul final.
Duminică, jucăm iar cu vikingii. Sunt buni, îl au pe Eriksen, au un mijloc solid și creativ, au fundași laterali-aripi de viteză, Schmeichel se apropie de valoarea tatălui, însă putem să-i batem. Muntenegru ne-a scos la lumină o variantă. Accept un 1-0 similar, dacă nu va fi un 4-2 spectaculos. Orice victorie e bună, indiferent de scor.
Totuși, ce se va întâmpla dacă va fi egal la Cluj sau, mai rău, dacă vom pierde? Ne vom întoarce la Urs Meier. Îl vom transforma pe Martin Atkinson în Urs Meier. Oricum, la 45 de ani, englezul ne-a obișnuit cu gafele sale în ultima vreme. Avem de ce să ne legăm. Nu noi vom fi vinovați, ci arbitrul. Întotdeauna, el! Întotdeauna, altul!