O inimă mare galeză
Imaginea acestei echipe britanice care refuză Brexitul la primul său Euro din istorie.
Nu a fost nimic regizat. La final, când jucătorii și antrenorii galezi s-au strâns într-un cerc al fericirii, sărind și cântând în jurul unui fotograf care se învârtea în iarbă și făcea poze la foc automat, cercul s-a deformat pur și simplu, transformându-se într-o inimă. Imaginea acestei echipe britanice care refuză Brexitul la primul său Euro din istorie.
O inimă imensă, un spirit extraordinar. Învăluit de acest spirit, Bale uită clipele de egoism de la Real și se bate pentru Wales, se sacrifică așa cum Ronaldo sau Messi nu o va face niciodată. Gareth, miraculosul stângaci din Cardiff, e la „națională” unul dintre cei „11 soldați”, căpitanul e selecționerul Chris Coleman. Care le spune băieților săi: „Visați, nu vă temeți de vise! Cât de departe eram acum patru ani și priviți unde am ajuns!”.
Mental, galezii sunt o forță. Pentru că psihologul lotului insular, Ian Mitchell, îi ține conectați. Le-a tapetat pereții camerelor cu fotografii selectate din cele mai bune meciuri ale lor la „națională”. Și, peste tot în hotel, le-a afișat mesajul „Together stronger”. Împreună, mai puternici. Motto-ul ales de Mitchell și de federație într-o campanie de imagine de mare efect. O federație ce a investit banii primiți de la UEFA pentru calificare, 8 milioane de euro, în cantonamentul de la Euro. Totul pentru echipă, pentru jucători, pentru performanță. Și galezii sunt în semifinale. Le va rezista Ronaldo?
3,16 milioane de locuitori are Țara Galilor, țara cu cea mai mică populație care ajunge în semifinalele Euro