Reflectorul divin luminează maestrul

Cumva, îl înțeleg pe Luciano Spalletti. E într-o situație delicată antrenorul, puțin spus delicată.

Îl are în vestiar pe Totti, legenda Romei, o stea care a aprins Cetatea Eternă un sfert de secol, o viață întreagă giallorossa. Ar fi fost cel mai fericit să-l vadă în echipă pe Francesco în momentul său de vârf, dar timpul îl macină și pe el. Inexorabil.

Artistul are aproape 40 de ani. Mintea a rămas ageră, observă și analizează totul mai repede decât ceilalți jucători, iar finețea cu care mângâie mingea nu o va pierde niciodată. Totuși, mișcările lui sunt lente, sprinturile aproape au dispărut, se epuizează rapid și, în ritmul sufocant al fotbalului din 2016, nu mai poate rezista. Oricât ar vrea de mult. Semnele retragerii sunt prea evidente pentru a le ignora.

Pe acest fundal, ușor trist, de sfârșit de poveste, iată clipa magică, revelația! Un uriaș reflector divin îl luminează numai pe el în mijlocul sanctuarului blanco Santiago Bernabeu. O lumină specială, ce se întinde înapoi în timp peste 24 de ani de vis.

Marți seară, era minutul 74 la Real – Roma. Calificarea se jucase, italienii pierduseră, însă tot un italian avea să ridice arena în picioare. Fără să facă nimic special. Doar să apară. Atât.

Când Totti a alergat spre centrul terenului, 77.000 de madrileni l-au aplaudat de parcă ar fi fost al lor, eroul lor. Elogiau geniul care străpunge toate granițele, făcând să dispară rivalitatea cluburilor și unindu-ne în unica țară a fotbalului. Standing ovation pentru jocul pur, pentru pasiune, pentru plăcere. Pe gazon, jucătorii Realului nu se mai gândeau la meci. Băteau din palme, privindu-l cu admirație.
„Am fost profund emoționat de căldura Madridului. Înseamnă că am oferit mult fotbalului”. Acestea au fost cuvintele campionului.

După o asemenea reverență în fața frumosului, marele maestru se poate retrage liniștit. E iubit, și asta e tot ce contează. Tot ce rămâne. A simțit vibrația artei. A artei sale. z