Războiul prinților și ritualul eroului Dan Biggar
Privindu-l apoi pe William superior, ca și cum i-ar fi zis: "Noi sîntem stăpînii aici!". Dar la final nu mai știa unde să se ascundă.
Ce meci frumos pe Twickenham! Cine s-ar fi așteptat ca Wales, decimată de accidentări, să învingă la ea acasă mașinăria engleză pe care mulți o vedeau campioană mondială? Să fie condusă la zece puncte diferență, 6-16 și 12-22, și totuși să se ridice din iarbă luptînd eroic, reușind eseul și transformînd lovitura de pedeapsă decisivă de la mijlocul terenului pentru o victorie istorică, 28-25, o enormă surpriză la World Cup!
Alb-roșii au avut sus, în tribune, cel mai înfocat suporter. Prințul William, Duce de Cambridge, vicepreședinte de onoare al federației din Cardiff, le-a spus jucătorilor înaintea meciului: „Din păcate, voi vedea confruntarea împreună cu fratele meu, așa că trebuie să bateți, mai mult ca niciodată”. Și nu s-a sfiit, în templul rugbyului englez, să îmbrace jacheta roșie cu emblema galeză și să se alăture celor 30.000 de fani veniți din vestul Insulei cîntînd din tot sufletul Hen Wlad Fy Nhadau, imnul Wales, „Ținutul strămoșilor mei”.
Fratele său, mezinul Harry, Prince of Wales, s-a uitat lung și nu prea încîntat la el. Harry e vicepreședinte la Rugby Football Union, forul englez, a tunat God Save The Queen (nici William nu s-a lăsat mai prejos) și a sărit de bucurie la fiecare acțiune bună a „trandafirului”. Privindu-l apoi pe William superior, ca și cum i-ar fi zis: „Noi sîntem stăpînii aici!”. Dar la final nu mai știa unde să se ascundă. Se ghemuise pe scaunul său și tăcea, frustrat, dezamăgit. În timp ce William exulta. El, frumoasa Kate și cei 30.000 de galezi.
Toți îl adoră pe Dan Biggar, fly-half-ul, decarul care gîndește întreg jocul roș-albilor și care nu ratează nimic: 7 lovituri de pedeapsă din 7, plus transformarea eseului. 23 de puncte din 28 sîmbătă seară. Uvertura din Swansea e unică și prin modul de pregătire a execuțiilor: „Un melanj perturbant între Macarena și ticurile lui Nadal la serviciu”, îl descrie cu umor L’Equipe. Un tremur din tot corpul combinat cu atingerea umerilor și aranjarea părului ce durează 14 secunde. Urmează concentrarea, cînd nu i se mai mișcă nici un mușchi, alte 5 secunde. Și șutul. Perfect.
Wales vrea să treacă de „group of death” și să interzică Angliei „sferturile”. Să o oblige să vadă cea mai importantă parte a competiției din tribune. La ea acasă.