Setién nu e de Barça
În ianuarie, când Quique Setién a venit pe "Camp Nou", ziariștii spanioli vorbeau doar de cruyffismul din sângele lui și de șansa unică de a antrena Barcelona, la care visase întreaga carieră, încercând să imite cât mai fidel la Betis și Las Palmas stilul blaugrana creat de Johan și continuat de Guardiola.
La acea vreme, și eu credeam că Setién va oferi un plus jocului catalan, în plină criză, după demiterea lui Valverde. Dar plusul așteptat s-a transformat într-un uriaș minus pe teren.
Ajuns la o echipă mare, în mijlocul unui vestiar tumultuos, i-a dispărut curajul, s-a speriat, și fiecare pas, fiecare mutare arată frică. Frica de a nu greși, care îl face să greșească și mai mult. „11”-le de start, organizarea jocului, schimbările. Totul e tern la el, fără culoare, lipsit de viață. Și nu înțelege că numai pasele, sute de pase legate la nesfârșit în lateral, fără profunzime și viteză, nu înseamnă nimic în fotbalul dinamic de azi. Pasând lateral, într-un 4-4-2 cu mijloc în romb care a aglomerat și mai mult centrul terenului spre bucuria lui Simeone, nu poți spera să câștigi cu Atlético și să-i iei titlul lui Real.
Dacă ar mai fi trăit, Cruyff ar fi stins televizorul la pauză. Nu ar fi îndurat rușinea unei asemenea meci al Barçei sale. Slab, previzibil, banal. Și ar fi dat de pământ cu Setién ruginitul în editorialul din De Telegraaf.
E normal să se supere Messi. Quique nu îl ajută cu nimic. Îl lasă singur, cerându-i să salveze el jocul, partida, sezonul. Până când?
Mai e ceva ce nu-mi place la Setién. Pare apatic, aerian, confuz, fără reacție la marginea terenului. Îl lasă mereu să acționeze, să ia decizii, să vorbească pe secundul Eder Sarabia. El antrenează Barcelona, nu Eder Sarabia. Cum să-l asculte Messi, Suárez și Jordi Alba pe Eder Sarabia? Ce le-ar putea spune Sarabia, cel care îi insulta pe „Bernabéu”? Îl ignoră când se apropie de ei, îi întorc spatele.
În prima repriză, la pauza de hidratare, nimeni nu era atent la ce li se spune, în timp ce la Atlético toți jucătorii se strânseseră în jurul lui Cholo. Asta e diferența. Într-o parte, încredere absolută în antrenor. În cealaltă, nimic. Nu-l respectă. Nu-l mai vor la echipă.
Spre final, când nu mai știa ce să facă, Setién i-a mai cerut o dată sfatul lui Sarabia.
Concluzia lor? Folosirea lui Griezmann în minutul 90. Jenant. Ca întreaga sa prestație pe „Camp Nou”. Setién poate fi bun la Betis sau Las Palmas. Dar nu e de Barcelona.