Să trăim clipa cu Ianis

Dacă scoțienii sunt fericiți cu numărul 7 al lui Rangers, de ce am fi noi precauți, sceptici chiar. Ianis nu e Gică Hagi, dar nu putem să nu vedem sclipirile tatălui în jocul fiului

Ce coincidență frumoasă! Sub privirea lui Gică Hagi, Ianis înscrie un gol asemănător cu al tatălui. Cu unul dintre cele mai importante goluri ale sale.

Pe 24 februarie 1987, pe „Louis II” din Monte Carlo, „regele”, care de-abia împlinise 22 de ani, a șutat cu stângul dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea a deviat din umărului unui jucător ucrainean aflat în zid și l-a păcălit pe Ceanov, rămas în genunchi, dezolat. Era reușita triumfului Stelei în Supercupa Europei, 1-0 cu Dinamo Kiev.

Pe 20 februarie 2020, 33 de ani mai târziu, fiul său repetă acea execuție. Tot o fază fixă, tot perpendiculară pe poartă, distanța aproape la fel. A tras cu dreptul, deși putea și cu stângul la fel de bine, balonul lovind în cale un adversar din barieră și oprindu-se în plasă. Al doilea gol al lui Ianis. Datorită lui, Rangers a învins-o pe Braga, răsturnând orice calcul făcut la un moment dat. De la 0-2 la 3-2 în Europa League.

Scoțienii sunt fericiți. Steven Gerrard, fanii și jurnaliștii trăiesc o stare extatică. Toți sunt încântați de Ianis Hagi. Noi, românii, mai puțin. Cu măsură, reținuți, precauți, sceptici chiar. Nu ne putem bucura pentru el și pentru noi, că e de-al nostru. Nu vedem decât partea sumbră a ceea ce se întâmplă și se va întâmpla. Parcă aud în jur oriunde mă duc. Dar dacă nu va juca la fel… Dar dacă e numai un meci bun… Dar dacă nu confirmă… Dar dacă îl lăudăm prea mult…

La naiba cu dar dacă! De ce să nu fim și noi fericiți precum scoțienii, de ce nu eliberăm fericirea, de ce o tot ținem ascunsă?

Trăiește clipa! Acum, nu mâine! Să nu ne mai gândim că vor urma și jocuri slabe! Vor fi, și atunci vom și critica, însă în momentul ăsta joacă mai mult decât bine. Creează fotbal, îl verticalizează, are fruntea sus, căutând mereu soluții, pasează și marchează. Da, chiar și deviat. Au fost goluri mult mai importante din devieri în istoria fotbalului mondial. Sau din greșeli ale defensivei adverse. Dacă ar fi totul perfect într-o apărare nu s-ar mai înscrie niciodată.

Ianis nu e Gică Hagi. Nici nu va fi. Dar nu putem să nu vedem sclipirile tatălui în jocul fiului. Poate fi și el un nume în acest sport, doar Gerrard nu este nebun când spune „e un talent ieșit din comun”.

Să rămânem cu aceste cuvinte ale lui Stevie G, cu lacrimile tatălui și cu reacția sinceră și adorabilă a lui Ianis: „Ibrox, baby!”.