El e antrenorul anului!
Răzvan Lucescu m-a impresionat, m-a dezamăgit și iar m-a impresionat. În același an. M-a durut despărțirea lui de Europa, dar m-au încântat performanțele sale. Triumful unui campion
Răzvan Lucescu. În vară, l-am criticat pentru că a lăsat în urmă PAOK, Grecia și Liga Campionilor pentru Al-Hilal și Arabia Saudită. Aveam un gust amar. Îmi părea rău pentru el. Muncise prea mult ca să renunțe la tot ce realizase. Era sus, putea fi și mai sus, îl și vedeam la un moment dat în Serie A, iar el a preferat să o ia de la capăt departe de fotbalul de elită. Încă sunt dezamăgit că nu antrenează în Europa.
Dar nu pot să nu mă bucur de acest triumf, e un succes important, chiar dacă AFC Champions League nu e UEFA Champions League. La 50 de ani, ne-a mai demonstrat o dată că, oriunde se duce, transformă echipe, le învață să joace frumos și să câștige. Mai ales să câștige. E un profesor de fotbal. A făcut-o și la Rapid, și la Xanthi, și la PAOK, o face și acum. Ceea ce nu a reușit la Riad anul trecut Jorge Jesus – portughezul care tocmai i-a oferit lui Flamengo prima sa Copa Libertadores după 38 de ani – a realizat el.
În finală, Al-Hilal a dominat-o pe Urawa Reds, și acasă, și în deplasare, datorită lui. A profitat de trei jucători foarte buni, Giovinco, Gomis și Carrillo, de experiența lor, și a sufocat formația japoneză. 180 de minute a părut permanent în superioritate numerică, de parcă adversarii ar fi avut unul sau doi eliminați, atât de evidentă era distanța dintre Al-Hilal și Urawa.
Aceasta este diferența între Răzvan Lucescu și Laurențiu Reghecampf. De clasă.
În 2014, Reghecampf nu a înscris niciun gol cu Al-Hilal în finala Ligii Campionilor Asiei. Două meciuri, zero goluri (0-1 și 0-0) în fața unor australieni al căror club fusese fondat doar cu doi ani înainte, Western Sydney Wanderers.
În 2019, Lucescu a marcat trei goluri și nu a primit niciunul cu Urawa, care o învinsese pe Al-Hilal și în 2017, când antrenor era argentinianul Ramón Díaz.
L-aș fi ales cel mai valoros antrenor român al anului chiar dacă nu ar fi câștigat această finală. Doar pentru performanțele de la PAOK. Primul titlu alb-negru după 34 de ani. Unica „dublă” campionat-cupă din istoria lui PAOK. Și campionul cu cel mai bun parcurs: 26 de victorii, patru egaluri, nicio înfrângere.
Dacă mai aveam un strop de îndoială, pentru despărțirea de Europa, a dispărut acum. El e antrenorul anului.