Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Profită, Dan! Go west! 

Acesta este Dan Petrescu. Când e criticat mai mult, uneori chiar asediat, iese la atac și se bate cu toți de unul singur. Și cu ziariștii, și cu analiștii, și cu ceilalți antrenori, și cu foștii săi coechipieri. Toți îi […]

...

Mourinho critică alături de cei pe care-i critica

Ce supărat era José Mourinho când mai afla de criticile analiștilor Sky Sports. Ce se strâmba și ironiza pe oricine îndrăznea să-i lezeze imaginea, deși, de cele mai multe ori, ceea ce se spunea în studio era purul adevăr, ceea […]

...

Când critica devine furie

Întotdeauna am crezut și am spus că Răzvan Marin e un jucător bun. Foarte bun. Cel mai bun „tricolor” în acest moment. Și că merita acest transfer la Ajax, care să-l ajute în ascensiunea lui. Dar știam și că nu […]

...

Rușinea de a fi gras la Real Madrid

Cât l-am așteptat pe Eden Hazard la Real! Întotdeauna am crezut că e prea bun pentru Chelsea, mi se părea că echipa londoneză cu stil mourinhano-contean îi estompează calitățile, îi ia din valoare. Madridul trebuia să fie clubul lui. Să-l […]

...

DeLigt&Juve, storia di un grande amore 

De ce a semnat cu Juventus. Refuzând Barcelona, PSG, Bayern și Man. City. Decizia lui e legată mai puțin de bani, de salariu, pentru că oriunde s-ar fi dus, ar fi fost bine plătit. La 19 ani, a ales în […]

...

Când critica devine furie

Răzvan Marin și argentinianul Lisandro Martínez au fost supuși tirului lui Hugo Borst, editorialist la Algemeen Dagblad, cotidian din Rotterdam

Permalink to Când critica devine furie
luni, 5 august 2019, 2:49

Întotdeauna am crezut și am spus că Răzvan Marin e un jucător bun. Foarte bun. Cel mai bun „tricolor” în acest moment. Și că merita acest transfer la Ajax, care să-l ajute în ascensiunea lui. Dar știam și că nu îi va fi ușor în primele zile la Amsterdam. Nici lui Chivu nu i-a fost, nici chiar lui Ibrahimovici. Fiecare a avut nevoie de o perioadă de adaptare, învățând totul despre filosofia, despre stilul „lăncierilor”. Un stil creat de ei pe vremea lui Rinus Michels și Johan Cruyff și imitat de atunci de multe cluburi, inclusiv de Barcelona datorită unicului Johan.

Marin a fost și dezavantajat de situația delicată din această vară. Cu atâtea turnee continentale, Liga Națiunilor, Copa América, Cupa Africii, plus preliminariile CE 2020, mulți dintre eroii alb-roșii care au impresionat Europa sezonul trecut s-au întors mai târziu din vacanță. Unii de-abia au venit. Iar mijlocașul nostru, care a pierdut și el primul cantonament, nu s-a obișnuit încă. La joc, la colegi. Nu s-a format o conexiune, nu sunt automatisme, a trecut prea puțin timp. Pentru un fotbalist proaspăt sosit la noua echipă, e imposibil să fie imediat la înălțime, să dea maximum.

La Ajax, nu e nicio îngrijorare că Răzvan Marin și argentinianul Lisandro Martínez au jucat mai slab în prima etapă, la 2-2 cu Vitesse. Că au făcut greșeli sau că au ratat. Marco van Basten a observat erorile de poziționare defensivă ale lui Marin, dar a și precizat că era aproape imposibil ca sincronizarea lui să fie perfectă, mai ales după o asemenea pregătire haotică. Exact ce a explicat și antrenorul Erik ten Hag. Nici jurnaliștii din Amsterdam n-au fost atât de duri. Au înțeles momentul dificil. Au criticat, însă nu au tăiat, nu au lăsat răni în cuvintele lor.

În schimb, Algemeen Dagblad, ziarul din Rotterdam, i-a desființat pe jucătorii lui Ajax. Mai ales pe cei noi. Dacă Wim van Hanegem, ex-Feyenoord, o legendă batavă, vicecampion mondial cu Portocala mecanică în 1974, a scris că „un Marin nu îți face jocul mai lin”, cunoscutul editorialist Hugo Borst,  foarte apropiat de Sparta Rotterdam, a fost extrem de dur: „L-am văzut pe sud-americanul adus ca succesor al lui De Ligt zburând ca un idiot fără să ajungă la minge. Și l-am văzut pe Marin, succesorul lui Frenkie de Jong, cum sforăia. Așa au primit două goluri”.

Da, amândoi au greșit. Dar nu pentru că nu au valoare. Altfel, Ajax nu ar fi plătit 12,5 milioane de euro pentru român și 7 pentru argentinian.

Idiot? E dincolo de limita criticii. Când ești la Rotterdam, tot ce e la Ajax e exagerat negativ. Exact cum se întâmplă în Spania cu presa madrilenă și catalană. Când pierde Barcelona, Marca o face praf. Când Real pierde, Mundo Deportivo dă de pământ cu los Blancos. E prea mult.

Comentarii (14)Adaugă comentariu

adi_stelistul (5 comentarii)  •  5 august 2019, 15:10

S-ar putea sa fie și altceva. Amândoi sunt straini. Cumva e normal: de ce tu, angajator olandez, angajezi străini, dacă există olandezi care pot face treaba cel putin la fel de bine pe aceiasi bani?

Ardeleanu (4 comentarii)  •  5 august 2019, 16:01

@adi_stelistul nu cred, au destui străini, nu e asta, ci mai degrabă ce semnalează autorul, acea aversiune față de Ajax.

gio (14 comentarii)  •  5 august 2019, 16:19

Jucator bun? Depinde la ce, pe postul de acordeonist e bun, le canta in vestiar la baieti))

Adi (2 comentarii)  •  5 august 2019, 16:42

El ca, e preferatul sau prietenul tau ii gasesti 1000 de scuze, dar pentru Ianis nu exista scuze nu?El e slab nu e vb de adaptare nu? Marin a facut tot cantonamentul cu Ajax de aia a refuzat nationala U21 nu? Nu mai spune de Marin ca, e cel mai bun tricolor ca nu e. Ianis Hagi e cel mai bun. E de 1000 de ori mai usoara misiunea in teren a lui Marin decat ce face Ianis pe teren. Si eu daca ma antranez 1 an pot sa joc fara pb ce joaca Marin. Sa dai pase si sa tragi la poarta nu e greu. El tot ce face e mecanic. E ca o marioneta. Dar Ianis trebuie sa faca ce e mai greu sa desfaca apararea, sa gaseasca spatii catre atacanti. Pentru aia iti trebuie si inteligenta. Razvan Marin nu a gandit niciodata pe teren.

dan (1 comentarii)  •  5 august 2019, 16:46

pt adi stelistul...draga Adi aici nu vorbim de culesul capsunilor sau ma rog a lalelelor. in campionatul olandez jumatate dintre jucatori sunt straini ! problema noastra ca in lipsa unor jucatori de valoare de care ducem lipsa,jucatori modesti ca marin si ianis incercam sa i vopsim frumos dar cand ajung afara vedem ce pot face,sunt doar niste jucatori modesti ! cel mai evident exemplu a fost camp. european de tineret cand toti ziaristii scriati ca se bat marile cluburi pt ei si cand colo.....Un alt exemplu este chiar Ianis cand el refuza barca si city si merge intr-un campionat putin mai bun ca al nostru,culmea merge acolo sa fie titular dar tot rezerva este, iar *** nostru refuza 15 mil pe el si alege 8 care la final sa aflat ca au fost doar 4 . Astept ziua cand ziaristii nostri nu se vor mai prostitua pt 200 de euro sa scrie verzi si uscate despre valoarea jucatorilor romani. se vede clar valoarea lor ca doar suntem in urna 4 valorica !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adi_stelistul (5 comentarii)  •  5 august 2019, 17:54

@ dan: Draga Dan, nu ai de unde sa stii care sunt resorturile psihice care determina reactia ziaristului olandez. Eu nu am facut decat sa lansez o ipoteza (am si zis "s-ar putea"). Stim foarte bine ca in fotbal exista foarte multi straini, dar fenomenul nu este receptat la fel de bine de toata lumea. Chiar si la noi, desi in ultimii 2-3 ani parca s-au potolit, au fost discutii largi pe marginea strainilor care iau locul jucatorilor romani si nu-i lasa sa se manifeste si sa se evidentieze. Inclusiv regula cu jucatorii sub 21 de ani a aparut intr-un context legat de aceste discutii. Deci nu poti exclude ipoteza mea. De ce sa nu fie posibil ca supararea ziaristului sa vina de aici? Eu doar am lansat, pe langa ipoteza autorului (aceea ca sunt criticati jucatorii echipei rivale - desi de olandezi nu se zice nimic, nu?), inca una. Asta-i tot.

nealiniatul (2 comentarii)  •  5 august 2019, 19:16

Daca era brazilian, argentinian nu cred ca ar fi comentat asa. Noi romanii mai suntem si vazuti ca inferiori vest europenilor cam in toate domeniile.La asta ne "ajuta" si connationalii nostri cu hotiile si mizeriile lor, la fel si modul in care me balacarim unii pe altii in presa, in politica. Ar trebui ca noi, toti romanii sa vorbim mult mai putin si sa muncim mult mai mult pentru a a schimba modul in care suntem vazuti. Eu cred ca Marin stie asta, si o sa stringa din dinti si o sa traga din greu la antrenamente ca se impuna.

Анзор (1 comentarii)  •  5 august 2019, 19:18

Adi,deci ești cel mai bun jucător la FIFA)),stai după o tastatura și știi tu cat de bun este Marin.Daca nu știi munca unui sportiv de performanță,nu mai scrie tu, profesionistu' pu...,joci tu,faci tu intr-un an.E incredibil cata răutate aveți voi românii,in loc sa te bucuri că un român joaca la Ajax,tu scrii tâmpenii.Pune mână și muncește,și nu te mai da mare după o tastatura.

aham (2 comentarii)  •  5 august 2019, 19:19

noi trebuie sa-i aparam pe ai nostri..dar era clar de la inceput ca o sa fie greu pt el. pai ganditi-va in locul cui a venit. nu vad sa se ridicie vreodata la nivelul ala oricat am vrea noi. putem sa speram, dar trebuie sa ramanem realisti, e un jucator mediu

NR (1 comentarii)  •  5 august 2019, 21:43

Bună seara domnule Jumătate. E ceva normal să se exprime greșit la început, cum ați elaborat în rândurile dvs dar sunt sigur că își va reveni continuându-și ascensiunea, iar despre dl Borst nu trebuie să impacienteze. De-a lungul carierei a mai fost implicat în tirade de acest gen oponenții fie că s-au numit Van Basten, Gullit ori Kieft sau colegi de breaslă actuali și foști precum domnul Driessen ( actual comentator Fox Sports și Rtl ) ; domnul Van Gelder ( pe timpul când superviza emisiunea ,, Studio Sport " ) ; domnul Derksen ( în vremea când era invitatul acestuia la emisiunea Voetbal Inside ) ; veteranul Van Brakel ( prezentator al emisiunii radiofonice fotbalistice ce propunea fragmente în direct de la fiecare partidă a etapei la Radio 1 numită ,, De-a lungul liniei ( sens linie de tușă ). Ceea ce ar mai fi de spus despre domnul Borst e că acesta e suporter înfocat al echipei ,, de pe castel " a doua echipă a citadelei portuare între Feyenoord și Excelsior, totuși pentru o bună înțelegere a ,, mecanismului jurnalistic Borst " vă recomand cartea ,, O, Louis " despre dl Van Gaal și în speță capitolul ,, Hitler " și vă spun ceva despre rivalitatea A'dam vs R'dam : copii fiind în A'dam am crescut cu denumirile de ,, nasuri/neuzen "- aluzie la conexiunea mozaică a capitalei batave date de către suporterii Feyenoord ului suporterilor Ajax ului, iar ei cu cea de ,, gândaci / Kakkerlakken " - făcându-se referire la o plagă a insectelor numite într-o stradă a Rotterdam ului cunoscută sub numele de Feyenoord cu mai bine de patru decenii în urmă sau ,, Boeren / Țărani " având sensul de provinciali eticheta rezidenților Eindhoven ului, a suporterilor PSV și în genere denumirea poporală a tuturor celor care locuiesc sub marile râuri Maas și Rin. :)

Durden (13 comentarii)  •  6 august 2019, 1:14

Absolut corecta analiza dpdv al gazetei rivale criticand subiectiv cealalta echipa. Insa as vrea sa se opreasca aceasta admiratie fara sens a scolii de gandire a ajax-ului. In sensul in care, lumea il injura pe gigi la noi ca vine cu 10 mil si cumpara cu 2. Dar la ei, vanzandu-i pe de ligt si de jong cu sume incomparabil mai mari. Ajungand intr-o faza superioara a UCL. Aveau sansa de a trece la urmatorul nivel. Si au ales calea damboviteana. Si nu de azi de ieri. Fac asta de zeci de ani. REFUZ sa admir o scoala de gandire axata pe vanzare si profit, oricat talent ar produce ea, atata timp cat ea refuza sa incerce a face performanta...

motanul incaltat (22 comentarii)  •  6 august 2019, 3:47

Cineva da pe tine 12 milioane euro..... in loc sa-si ia de ex 1000 de Mercedesuri si sa faca taxi ---si tu nu faci nimic. Nu sunt indreptatiti sa-ti faca observatie???? Dupa tine,jurnalistule care esti-nu-nu sunt indreptatiti---trebuie sa te astepte vreo 2 sezoane sa-ti intri tu in forma....

NR (3 comentarii)  •  6 august 2019, 11:34

Bună dimineața. Țin să fac o precizare gândindu-mă că m-am exprimat prea criptic cu ,, echipa de pe castel " vizavi de simpatia fotbalistică a dlui Borst. ,, Het Kasteel / Castelul " se numește stadionul Spartei Rotterdam formația de suflet a jurnalistului batav.

Gio (14 comentarii)  •  6 august 2019, 21:47

Marin deja rezerva (PAOK-Ajax in Champions). Ce-o fi in sufletul bietului Jumatare care il credea pe Marin peste De Jong ..

Comentează