Theodor Jumătate

Vede întotdeuna partea luminoasă a sportului. Jumătatea plină a paharului, deși nu acceptă jumătățile de măsură

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Theodor Jumătate
Profită, Dan! Go west! 

Acesta este Dan Petrescu. Când e criticat mai mult, uneori chiar asediat, iese la atac și se bate cu toți de unul singur. Și cu ziariștii, și cu analiștii, și cu ceilalți antrenori, și cu foștii săi coechipieri. Toți îi […]

...

Mourinho critică alături de cei pe care-i critica

Ce supărat era José Mourinho când mai afla de criticile analiștilor Sky Sports. Ce se strâmba și ironiza pe oricine îndrăznea să-i lezeze imaginea, deși, de cele mai multe ori, ceea ce se spunea în studio era purul adevăr, ceea […]

...

Când critica devine furie

Întotdeauna am crezut și am spus că Răzvan Marin e un jucător bun. Foarte bun. Cel mai bun „tricolor” în acest moment. Și că merita acest transfer la Ajax, care să-l ajute în ascensiunea lui. Dar știam și că nu […]

...

Rușinea de a fi gras la Real Madrid

Cât l-am așteptat pe Eden Hazard la Real! Întotdeauna am crezut că e prea bun pentru Chelsea, mi se părea că echipa londoneză cu stil mourinhano-contean îi estompează calitățile, îi ia din valoare. Madridul trebuia să fie clubul lui. Să-l […]

...

DeLigt&Juve, storia di un grande amore 

De ce a semnat cu Juventus. Refuzând Barcelona, PSG, Bayern și Man. City. Decizia lui e legată mai puțin de bani, de salariu, pentru că oriunde s-ar fi dus, ar fi fost bine plătit. La 19 ani, a ales în […]

...

Rușinea de a fi gras la Real Madrid

Cum apare la pregătiri un jucător de elită, cumpărat cu 100 de milioane de euro de cel mai mare club al fotbalului

Permalink to Rușinea de a fi gras la Real Madrid
joi, 1 august 2019, 9:15

Cât l-am așteptat pe Eden Hazard la Real! Întotdeauna am crezut că e prea bun pentru Chelsea, mi se părea că echipa londoneză cu stil mourinhano-contean îi estompează calitățile, îi ia din valoare. Madridul trebuia să fie clubul lui. Să-l facă să strălucească, să zboare cu los blancos.

Așa își imagine și Zidane probabil. De aceea a insistat atât de mult pentru el, convingându-l pe Florentino Pérez să plătească 100 de milioane de euro, sumă care ar putea atinge 130 de milioane cu bonusurile de performanță. Spera să recreeze o campioană în jurul lui.

Și, când vine, în sfârșit, surpriză. Nu surpriză, e prea puțin. A fost aproape un șoc să-l văd astfel pe Hazard. Dezamăgire, uimire. Hazard e gras și mă întreb cum e oare posibil ca un fotbalist de asemenea nivel să apară astfel la noul club, la care visase să joace și care a dat atâția bani pentru el. Să înceapă pregătirile cu șapte kilograme în plus!

Seamănă mai mult cu Rafa Benítez! Are burtă, fundul e mare, picioarele sunt durdulii. Se rupe echipamentul pe el. Ca și cum în vacanță nu ar fi făcut nici măcar jogging. Nimic. Ar fi stat la soare și la bere de dimineața până seara.

Nu mă așteptam să fie precum Cristiano. Nu fit, superfit, după mii de abdomene, sală de forță și alergări zilnice. Când se întoarce la echipă, Ronaldo e ca înainte, de parcă ar fi într-un sezon continuu. Însă nici nu mă gândeam că, după ce ai semnat cu Real Madrid, ești ca Eric sau Gnohéré în Liga 1.

L-am observat încă o dată miercuri, în prima repriză a amicalului cu Fenerbahce, cum îl urmărisem și la 3-7 cu Atlético, și la 0-1 cu Tottenham. Am aceeași impresie. Hazard pare cu totul alt jucător. Nu mai are reacție, nu mai are explozie. După dribling, nu se mai poate întoarce. Nu mai e în stare să sprinteze. Se sufocă. Tehnica lui ieșită din comun și viziunea extraordinară nu-l mai ajută cu nimic. Static, nu există fotbal nici dacă numele tău este Eden Hazard.

Ce situație jenantă. Pentru el, dar mai ales pentru Zidane. Care nu poate pregăti noul sezon așa cum și-ar fi dorit pentru că belgianul e supraponderal. Trebuie întâi să-l aștepte să slăbească și mai sunt doar două săptămâni până la startul campionatului. Are sigur niște explicații de dat președintelui.
E normal ca Florentino Pérez să fie supărat. I-a adus antrenorului fotbalistul dorit și, deocamdată, nu e ceea ce a vrut. Dacă Real nu va juca bine și nu va câștiga, îl va demite oricât de mult ține la el. Și oricât de mult înseamnă Zinedine Zidane pentru Madrid.

Comentarii (10)Adaugă comentariu

aciduzzo (19 comentarii)  •  1 august 2019, 9:49

La cat fotbal stie, la ce poate face cu mingea, la cat a aratat in ultimii ani in Europa si la cat de mare fotbalist este....un singur club din lumea asta trebuia sa puna mana pe el. Si acela este FC BARCELONA....cu sau fara kilograme in plus! Langa Messi barcelona ar fi fost imbatabila!

gio (14 comentarii)  •  1 august 2019, 10:20

Tipic articol Jumatate.. Atata drama ca a aparut hazard cu 7 kg, disperare, panica, zidane in pericol, jumatate nu mai doarme.. Ne place sa exageram, kg se dau jos repede la un club profesionist si oricum nu uiti sa joci fotbal datorita catorva kg in plus. Cred ca distractia maxima o sa fie cand o sa apara Halep cu cateva kg in plus sa vezi ce drama pe halepisti, din randul carora, nu stiu de ce, cred ca face parte si acest mirobolant utilizator de pix.

cortes (1 comentarii)  •  1 august 2019, 11:40

Hazard este un jucător uriaș. După Messi este cel mai tehnic jucător în regim de viteză. Destabilizează de unul singur apărarea adversă și are un dribling irezistibil. Chestia cu kilogrmale în plus este întradevăr jenantă. Ronaldo sau Messi sau menținut ani de zile la nivel înalt pentru că au avut o viață sportivă ireproșabilă. Ronaldo a avut și o ambiție de fier (nu are tehnica lui Messi). Probabil Hazard o să slăbească, dar e de văzut cum se adaptează la Real. Este o diferență de stil, tactică, presiune față de Anglia.

aciduzzo (19 comentarii)  •  1 august 2019, 12:08

@cortes corect!! Foarte corect! Subscriu total ......doar ca presiunea eu zic ca e mai mare la Real fata de Chelsea. Adica daca Chelsea castiga UCL e un bonus urias, pe cand la Real e tocmai invers...daca nu se castiga UCL e jale.! Si mai apare o problema in opinia mea....mai conteaza ca Hazard sa aiba macar un singur fuorri clase langa el. Si n-are! Kroos e limitat si previzibil si chiar lent, Modric e cam consumat dupa parerea mea, Cazemiro nu intra in discutie.....nu stiu cum va marja tanara garda langa Hazard!! Ramane de vazut! Cat despre kilograme....nu trebuie sa-si faca nimeni griji. Real are metode multiple sa i le topeasca! Eu stiu de la cineva din Belgia care-mi spune ca Hazard are probleme cu alimentatia, in sensul in care mananca fast food peste limita impusa de nivelul lui de mare sportiv de performanta! Ca si Dembelle de altfel!!

Atleti (1 comentarii)  •  1 august 2019, 13:07

"cel mai mare club al fotbalului" ? Ma indoiesc, poate cel mai ajutat sa devina mare, de la putere (in trecut, vezi istoria) la mai marii fotbalului actual in present.

Cristi (1 comentarii)  •  1 august 2019, 15:57

O sa -si demonstreze valoarea cu varf si indesat. Sunt doar niste amicale. Mai vorbim. Nu sunt fan Real, dar l-am vazut pe viu de multe ori. Totul o sa fie bine , sa vedeti.

GopoSapiens (2 comentarii)  •  1 august 2019, 21:41

Deci e clar, Becali îl cumpără pe Zidane la iarnă și-l ține rezervă pentru băiatu' ăla de la Minaur Baia Mare...

dumi (5 comentarii)  •  2 august 2019, 2:35

Articolul este rudimentar scris si execrabil!

Toader (12 comentarii)  •  2 august 2019, 20:15

Gras, slab, olog, împiedicat nu e de ici de colo să ajungi la RM. Mai țin minte pe unul, Romario parcă, de juca cît zece trecuți pe la djim. Niciodată pînă la vremurile apdatate ce le trăim nu s-a vorbit decît de viteaz, tare, puternic, niciodată de mușchiulos.

tindala (4 comentarii)  •  4 august 2019, 13:22

Hazard nu este-si nici nu a fost vreodata-jucator de Real Madrid!Ce facea el la Chelsea?Statea-asta e cuvantul-undeva in lateral-si cand si cand facea cate o "demonstratie"!Pentru el,nu pentru echipa!Spre comparatie, Gareth Bale juca tot pe lateral,dar juca pentru echipa,cu toate ca si el-din cand in cand facea cate o"demonstratie"!In plus,Gareth Bale are sut si joc de cap!Si nici nu costa nimic,avandu-l in "curte"!Insistenta pentru acest Hazard, nu se poate explica decat prin cine stie ce "reciprocitati",intre marile cluburi!Pe scurt este o petarda!La fel si Pogba!

Comentează