Am câștigat atât de mult. Dar rămâne și regretul
A fost foarte frumos acest Euro.
Am trăit clipe de neimaginat, ne-am bucurat, am suferit, am trecut de la extaz la agonie și iar la extaz în timpul meciurilor, ne-am bătut cu englezii, francezii și nemții, am fost mai buni decât ei în multe momente, cum nu se mai întâmplase de foarte mult timp. Aș vrea să se repete turneul, să-l revăd și să-l retrăiesc la aceeași intensitate.
Am câștigat o echipă cu inimă mare, am câștigat jucători pentru naționala mare, Pușcaș, Ianis, Radu și nu numai ei, am reușit să jucăm semifinalele, ceea ce nu ne așteptam. Am reușit atât de multe.
Înaintea competiției, speram să adunăm puncte în „grupa morții”, nu neapărat victorii, și am fost primii la sfârșit. Deasupra tuturor.
Însă rămânem și cu un regret. Nu poți șterge nici acest regret.
Ne-am oprit când am fost atât de aproape de o performanță și mai mare. După o primă repriză extraordinară, cea mai slabă repriză de la Euro ne-a dus la eșec în fața unei Germanii care putea fi învinsă.
Posibil ca excesul de încredere, la 2-1, atât de aproape de 3-1, să ne fi făcut să pierdem contactul cu pământul și să ne vedem deja în finală când nu eram încă acolo.
Îmi amintesc că, la World Cup ’94, după irepetabilul 3-1 cu o Columbie foarte puternică, nici nu am existat în fața elvețienilor. 1-4, deși eram mai buni decât ei. Și au mai fost astfel de clipe în istoria fotbalului nostru.
Generația asta minunată merita finala Euro. Și nu a jucat finala. Dar poate că o va face la seniori. Cine știe ce se va întâmpla la Euro 2024? Poate că, învățând și din greșeli, vom fi mai buni, tot mai buni. Și, într-o zi, vom bate și Germania în semifinale la Euro.