Ianis Hagi și Gerrard. Steven Gerrard

E ceva straniu aici, ceva ce nu înțeleg. Am învins Croația, da, am învins Croația cu 4-1, nu e poveste, e realitate, și noi criticăm.

Nu, e prea puțin zis criticăm. Desființăm. Avem și o țintă preferată, în care tragem de câte ori frustrările ne copleșesc. Ianis Hagi.

Dacă citești tot ce se scrie pe rețelele de socializare, ai senzația că tocmai am pierdut, un 0-3 imposibil de suportat, iar Hagi ar trebui să se ascundă pentru jocul lui. E o singură concluzie. Nu e bun! Nu are curaj, nu știe să șuteze, nu driblează, când încearcă să ia acțiuni individuale pierde mingi în cascadă, unele decisive, care ne fac să luăm goluri. Nu, nu, nu și nu. Nimic nu e bun la Ianis. Cam aceleași lucruri i se reproșau lui Jordi Cruyff în perioada în care juca la Barcelona. Era fiul lui Johan și plătea pentru că era fiul lui Johan.

Și dependenții de Facebook reiau vechea placă, aceeași pe care o aud de când a debutat: „E copilul lui Hagi, joacă numai datorită tatălui”. E clar, mai aveți nevoie de vreo dovadă? Ăsta e adevărul. Bravo! Vă aplaud.

Tot ei, cei care-l pun la zid, nici nu permit nimănui să aibă o altă opinie. Adică, mie, de exemplu. Mie îmi place Ianis, ce să fac? Sunt bătut în cap, habar n-am de fotbal, recunosc, îmi place Hagi. Îmi plac calitățile lui, execuțiile și cu stângul, și cu dreptul, eleganța, viziunea lui pe teren, faptul că vede jocul înaintea celorlalți…

Am voie să spun ce simt? Nu, nu am voie. Dacă scriu asta, atunci sigur trebuie să fie ceva ascuns în spatele a ceea ce cred. M-a sunat Gică Hagi, sunt prieten cu el. Sau, din contră, m-a amenințat. Mi-e frică de el și de aceea îi laud fiul. Doamne, nu vă opriți!

Da, Ianis Hagi face și greșeli. Nu îi iese totul așa cum și-ar dori și cum ne-am dori. Încă are erori de poziționare, nu găsește soluția ideală la finalizare sau riscă prea mult uneori și pierde mingea în zone delicate ale terenului. Dar are 20 de ani. 20. Nu e nicio exagerare, dacă nu ești Pelé, Maradona, Messi, Ronaldo, la 20 de ani de-abia iei contact cu fotbalul de mare performanță. Greșești și înveți din greșeli.

Un puști de 20 de ani nu poate fi criticat atât de tăios când greșește. Greșesc ei jucători extraordinari, la sfârșit de carieră, cu atâta experiență. Vi-l amintiți pe Steven Gerrard în acea duminică după-amiază, pe 27 aprilie 2014? Atunci, în prelungirile primei reprize pe „Anfield”, uriașul Gerrard nu era atent o clipă și aluneca precum un debutant adolescent la mijlocul terenului, Demba Ba recupera și nimeni nu îl mai oprea până în poartă.

Liverpool a pierdut atunci meciul, 0-2 cu Chelsea, și titlul în Premier League la care suflarea roșie visa din 1990. Gerrard s-a retras cu regretul de a nu fi fost campion al Angliei. Și nu a uitat acea gafă. Câți ani avea? Aproape 34 de ani! Iar Gerrard a fost mare. Sau nici asta n-am voie să zic?

Dacă un super fotbalist poate greși, atunci și un tânăr de 20 de ani poate greși. Nu e un capăt de țară.

Să avem mai multă răbdare cu această generație. Și un pic de echilibru. Altfel, dacă pierdem cu Anglia mâine, nu le mai dăm nicio șansă. Nu titlul european U21 e esențial. Important e ca ei să formeze viitoarea noastră națională mare. Să o facă mare. Pe ei îi așteptăm de 25 de ani, de când ieșeam în stradă la Mondialul american. Acum, e vremea lor.

„Există vreun jucător care să poarte un nume mai greu pentru o ţară decât Ianis Hagi? El este fiul lui Gheorghe Hagi, eroul de la Mondialul din 1994, când geniul său i-a adus supranumele de «Maradona din Carpaţi». Ianis, care va înfrunta Anglia, a jucat un rol important în succesul României în fața Croaţiei. Nu este egalul tatălui, cine este?, dar e un număr 10 cu mari calităţi” Daily Telegraph, cotidian englez