Bölöni sau victoria pasiunii
Pentru jucători, e ca un tată. Mereu sincer, chiar dacă sinceritatea sa doare câteodată. Știe să-i critice, dar și să-i mângâie, să fie malițios, dur, dar și să destindă atmosfera.
Toamna trecută, pe la jumătatea lui septembrie, într-un moment în care echipa sa era neînvinsă în primele șapte etape, Loți Bölöni le mărturisea jurnaliștilor belgieni:
„Rezultatul nu e garantat. Dar, uitându-mă în oglindă, vreau să fiu sigur că talentul meu, calitățile mele, informațiile pe care le-am acumulat, provocările mele, sănătatea mea, totul a fost dedicat clubului meu. Și, când cresc așteptările, crește și responsabilitatea. Sunt pregătit să fac un pas înainte cu Antwerp”.
Mi-am amintit cuvintele lui, pentru că tocmai a făcut acel pas înainte. Antwerp, promovată în 2017 în elită după 13 ani de așteptare, e acum calificată în play-off, marea surpriză, revelația Belgiei. Totul datorită lui.
Puțini ar fi acceptat la început proiectul flamand. Părea prea fragil. Și nimeni nu ar fi reușit performanța lui Bölöni. Să creeze în numai 16 luni o formație adevărată, unită, solidă, locul trei în Jupiler League, peste Standard și Anderlecht.
„Aplauze pentru antrenor”, scria luni Peter Goris, șeful secției Sport la cotidianul Gazet van Antwerpen. Le merită. Fără el, această echipă s-ar fi luptat să scape de retrogradare, nu să viseze la cupele europene. La primul titlu după 62 de ani.
Pentru jucători, e ca un tată. Mereu sincer, chiar dacă sinceritatea sa doare câteodată. Știe să-i critice, dar și să-i mângâie, să fie malițios, dur, dar și să destindă atmosfera. Îi inspiră cu exemplul lui, cu pasiunea sa care trece dincolo de nori. Rar vezi un antrenor ca el. Nu se dedică sută la sută fotbalului. O mie la sută! L-ați văzut cum trăiește un meci? Cum își protejează echipa în fața adversarilor, a arbitrilor, a jurnaliștilor? E feroce!
„Totuși, jocul lui Antwerp nu strălucește”, spun unii nemulțumiți, chiar dintre fanii roș-albilor. Vor mai mult atac, mai multe ocazii, mai multe goluri. „E normal să aștepte un fotbal mai ofensiv, ei sunt suporteri și gândesc cu inima”, explică Loți. „Oricine vrea să joace la fel ca Barcelona, însă câți reușesc? Putem noi imita Barcelona? Asta e întrebarea la care eu trebuie să răspund. Numai că există un singur Messi”.
Și mai spunea cu ceva timp în urmă: „La Antwerp, avem drumul nostru. Ne antrenăm pentru a juca așa cum cred eu”. Astfel a ajuns Antwerp din liga a doua în play-off. În stilul Bölöni.
Luni, 11 martie, va fi ziua lui. Va împlini 66 de ani. La mulți ani, domnule Bölöni!