Clipele care m-au convins că nemții sunt altfel

Știți ce se spune despre nemți, nu? Acele stereotipuri eterne de care nu mai scăpăm.

Sunt reci, sunt ca niște mașinării, muncesc toată ziua și nu se bucură de viață, nu au prieteni, nu sprijină pe nimeni…

Ei bine, după Germania – Suedia, i-am descoperit altfel, cu totul altfel. Empatici, afectuoși cu fanii adverși, chiar dacă aceștia strigaseră și înainte, și în timpul meciului „Deutschland, auf wiedersehen”. Gata oricând să-i ajute pe cei din jur. Clipe care m-au mișcat.

Jocul se încheiase de o jumătate de oră. În jurul arenei Fișt, multă poliție, dar și foarte mulți fani. Unii fericiți, alții triști. La un moment dat, unul dintre alb-negri se desprinde din grupul lui și se apropie de un scandinav, pe al cărui tricou scria Legend. Și îl strigă: „Hei, Legend!”. Când acesta se întoarce, îl îmbrățișează și îi spune: „Îmi pare rău”. Sublim gest.

Nu departe, am văzut alți doi suporteri. Aveau steagurile pe umeri. Pe stadion, la fel ca fotbaliștii, fuseseră rivali. Acum stăteau doar și vorbeau la o bere. Liniștiți. Aproape ca niște frați.

Am plecat. Am trecut pe lângă circuitul de Formula 1 și alergam să prind taxiul care mă aștepta. Am simțit că rucsacul mi se deschisese. M-am oprit, supărat. Aveam telefonul în mâna stângă. L-am pus pe parapetul de la marginea drumului, și mi-am dat jos rucsacul ca să-l închid. Apoi, am fugit mai departe, încă un kilometru.

Când am ajuns la taxi, mi-am amintit. Telefonuuuuul! Mi-am abandonat rucsacul acolo, îl cunoșteam pe taximetrist. Sprint înapoi, la miezul nopții.

Mă rugam să-l descopăr. Dacă-l vedea cineva înainte, măcar să nu creadă că lucrul găsit devine al lui. Întrebam în stânga și-n dreapta dacă a observat vreun telefon.

Eram disperat, recunosc. Și atunci au apărut ei, cei doi tineri germani. Norman și iubita lui. El îmi zâmbește: „Ți-ai pierdut telefonul?”.

Epuizat, mă așez pe parapet. Mi-l întinde și îmi zice: „Am văzut că ești român. M-am uitat pe Facebook. Întâmplător, anul trecut am fost în România și m-am simțit foarte bine. Voiam să-l dau poliției”.

Mulțumesc, Doamne!