Ochii lui Chiricheș. Ochii spaimei de fotbal

Două imagini într-un an cu liderul apărării ”naționalei” dominat psihic de adversar: unul foarte mic, albanezul Sadiku, și altul foarte mare, argentinianul Higuain. Și totuși, aceeași reacție. Frică!

Nouă luni au trecut și nici acum nu am uitat acea imagine. Pe 19 iunie, în acel minut 43 al sfârșitului nostru la Euro, Sadiku’ albanez l-a speriat pe Chiricheș de moarte. Reacția căpitanului, spaima lui când simte cel mai crunt coșmar apropiindu-se, a fost mai șocantă decât golul care ne-a trimis acasă. Nici în filmele horror nu vezi acei ochi îngroziți!

S-a dus Euro, s-a dus și anul, a început altul și, într-o seară de 5 aprilie, imaginea se repetă. Vlad napoletanul îl privește Pipita Higuain cu aceeași teamă paralizantă. Un meci întreg, împotriva lui Juventus, în semifinalele Cupei Italiei, argentinianul l-a dominat psihic pe „tricolor”. I-a controlat mintea. L-a făcut să se îndoiască de el. Înfricoșat, fundașul a greșit în cascadă, atât de mult și atât de grav încât jurnaliștii de la Corriere și Il Mattino au exclamat: „I-a tras cortina!” – „Românul e un serial al dezastrului!”.

Întotdeauna, mi s-a părut ceva straniu la Vlad Chiricheș. În același joc, te fascina și te ucidea. Era impresionant cu tehnica lui bună, cu ieșirile din defensivă stil Gică Popescu (nu zic Beckenbauer, e sigur prea mult), mingea la picior și fruntea sus, cu pasele, șuturile și curajul de a încerca mereu lucruri noi în joc, de a fi altfel.

Nu se încheia partida. Subit, dispărea totul și se instala panica, groaza, când calitățile nu-l mai ajutau și picioarele i se tăiau, pentru că își pierdea luciditatea. Urmau minute în care voia să dribleze ca ultim apărător, gafa, era deposedat și situația devenea critică. Sau pasa direct la adversar. Sau stătea la doi-trei metri de omul de marcat. Și, de obicei, omul lui de marcat chiar marca. Așa, ca Higuain miercuri. Atunci, în acele momente, la „națională”, Tottenham ori Napoli, avea ochii stăpâniți de frică. Ochii spaimei de fotbal.