Studiu pentru niște copii
Acum, după al treilea succes în fața Stelei într-un an, un regret. Că Florin Marin, antrenorul, n-a ajuns atît de sus pe cît speram eu.
Mă doare cînd văd cum îl tratează unii pe Florin Marin. Nu-l respectă și nu vorbesc frumos despre el. Au în minte doar un singur lucru: „Cooperativă”. De aici începe argumentația lor. Și mulți nu acceptă replică.
Dar eu știu ceva. Ceva ce am trăit. Spre sfîrșitul anilor ’80, prin ’88. Aveam doar 13 ani, jucam la Steaua, la juniori, și antrenor era tocmai el, Florin Marin. Prima sa echipă, la 35 de ani, tocmai se retrăsese din iarbă.
M-a uimit atunci, copil fiind. Și sentimentul n-a dispărut nici acum, după atîta vreme. În vestiar, înaintea meciurilor, ne motiva dînd citate din Howard Kendall, faimos manager englez al acelor timpuri, dublu campion cu Everton.
Iar în biroul lui din Ghencea, care era și vestiarul nostru, ținea o mulțime de cărți de fotbal, mai ales strategie, și reviste străine traduse în secret. Să nu uităm, Ceaușescu nu dispăruse!
Mai mult. Pasionat de tactică, ne învăța tot felul de scheme la antrenamente, magnetizante, unele luate de la echipa mare roș-albastră – ce însemna Steaua în ’88! -, altele decupate din Serie A sau Primera. Nu ne lăsa să plecăm pînă cînd nu ieșeau bine. Se implica total, participa la exerciții, nu doar de pe margine.
Nu uit pregătirea fizică. Ne rupea-n două. „Vreți să deveniți fotbaliști? Munciți! Talentul e esențial, dar nu e totul”. Cum jucam? Altceva decît toate celelalte echipe la nivelul nostru!
Și nu uit ce apropiat era de noi, niște copii. Ținea enorm la noi. Și noi îl iubeam.
Acum, după al treilea succes în fața Stelei într-un an, un regret. Că Florin Marin, antrenorul, n-a ajuns atît de sus pe cît speram eu. La un club important. Și apreciat de toți.