Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Hai să invităm copiii și la meciul cu Suedia!

Am fost câțiva la început. Nu că ăsta ar fi un merit și nu pentru că suntem mai deștepți. Nici vorbă. Poate un pic mai lucizi și mai bănuitori din fire. Am fost câțiva cei care am reacționat negativ încă […]

...

Sorloth, acest Kennet Andersson

37-63. Nu este scorul. Totuși. Dar așa arăta raportul posesiei la finalul primei reprize a meciului România-Norvegia. Știm, posesia nu este totul. De-aia cîștiga tot Barcelona pe vremea lui Pep. Dar o posesie inferioară nu este neapărat ceva umilitor dacă […]

...

Decarul, pătrarul și cinciarul

Să mai spună cineva că în fotbalul românesc nu este promovată dezbaterea! Serios. Ați observat cu câtă patimă s-a discutat despre misiunea pe pământ a posesorului tricoului cu numărul 10? Tema decarului echipei naționale a coagulat energii și a diseminat […]

...

Se au ca câinii

La vedere, lucrurile merg bine. Dinamo a rezistat în derbyul cu FCSB, a avut momente bune și, cu un pic de noroc/echilibru, putea obține victoria împotriva unei echipe mai valoroase. Dușan Uhrin a adus liniștea izvorâtă nu din huzurul comun, […]

...

Își face FRF ambiția cu Craiova?

Oameni care nu cunosc transpirația muncii pe teren și nici mirosul vestiarului. Plastic exprimată, aceasta este părerea lui Sorin Cârțu despre cei care conduc Federația Română de Fotbal. Chiar poetic exprimată aș zice, fără nicio ironie. Dar supărarea lui Cârțu […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!