Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Dinamo chiar arată a retrogradată!

Hagi nu experimentează cu Dinamo. Cu Dinamo are o datorie de plătit. În general, Viitorul se simte confortabil contra lui Dinamo. Și este foarte bine când fotbalul nu devine un spațiu al cumetriilor. După Aventura cu Sepsi, Viitorul pare să […]

...

Despre dezastru cu optimism

Dinamo joacă joi împotriva Viitorului. Și, dacă nu v-ați dat seama ori ați plecat urechea la șoaptele persoanelor rău intenționate, Dinamo se află într-o perioadă în care joacă bine. Asta este părerea antrenorului Adrian Mihalcea. Grav este că omul vorbea […]

...

O posibilă Craiova Maxima

A fost o pledoarie pentru curaj, atitudine ofensivă, pentru fotbal generos. CFR are meritul că a participat activ la spectacolul propus de olteni. Mijlocul terenului, acolo unde se plămădește jocul. Așa zic înțelepții fotbalului. Itu, Bordeianu, Djokovici contra Nistor, Mateiu, […]

...

Mai dăm afară motoreta? Mai râdem de juniori?

Atunci când un jucător supraponderal și în general neantrenat, cum este astăzi Adi Popa, zburdă pe flancul apărat de Kilyen și cu o frână de motoretă veritabilă își aruncă adversarul în alunecare ca pe pârtia de la Clăbucet, lucrurile sunt […]

...

Despre solemnitatea prostiei

O posibilă continuare a articolului „DJ Djoko și asimptomaticii gândirii” al colegului Radu Naum. Era un editorial despre faptele de vitejie ale bravilor tenismeni sârbi și ale tovarășilor bulgari, ruși de de alte naționalități care dau peste nas sistemului capitalist. […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!