Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
„I-aţi văzut picioarele?”

Eugenie Bouchard, cunoştinţă veche. Pentru noi, dar mai ales pentru Simona Halep. Şi pentru Alexandra Dulgheru, pe care răsfăţata Bouchard refuza să o salute la un meci de Fed Cup Canada-România. Când Eugenie se transforma în Genie În momentul semifinalei […]

...

Tânărul Dinamovist

În 2013, Dinamo se lepăda de acţionariatul stufos şi sulfuros, intrând în epoca Negoiţă. Austeritate financiară. Apoi, insolvenţă. Pe urmă ieşire din insolvenţă, din nou austeritate. Şi New Dinamo. Sintagma Tânărul Dinamovist reînvia. Clubul din Ştefan cel Mare urma să […]

...

Ce zice vulpea șireată

Un om civilizat, care cunoaște valoarea vorbelor. Și a faptelor, de vreme ce este unul dintre afaceriștii de succes ai Moldovei. Valeriu Iftime are, potrivit revistei Capital, o avere de peste 20 de milioane de euro și o cifră de […]

...

Youtube, victorie! Youtube, victorie!

Trăim în epoca metaforelor. În sport cel puţin ne scăldăm în parabole, epitete şi hiperbole. Greşeşte cine crede că limbajul s-a simplificat, iar lumea se exprimă tot mai simplu în siajul mijloacelor moderne de comunicare. Am aflat astfel că Mihai […]

...

Ce atrocităţi, dom’le?

Etapa s-a terminat, scandalul continuă. Penaltyul dictat de Colţescu împotriva ardelenilor aprinde flăcările mocnite ale maghiarismului şi ale românismului. Prin vocea lui Bokor Janos, oficialii clubului Sepsi Sfântu Gheorghe incriminează presupusa xenofobie a dinamoviştilor. Şi emit un comunicat în care […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!