Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
Absolutul nu moare 

În ziua în care el ar fi împlinit 72 de ani, 3.000 de oameni care poartă numele Johan, Johannes sau Johanna au primit dreptul unui tur gratuit al arenei „Johan Cruyff” din Amsterdam. Aşa a comemorat Ajax ziua eroului său […]

...

Gino nu doarme!

Bani mulţi pe masa fotbalului. 28 de milioane de euro pe sezon pentru Liga 1. Aceasta este valoarea noului contract semnat pe 5 ani între Liga Profesionistă şi eAD, firma deţinătoare de drepturi. Senzaţia este cunoscută. Bani mulţi şi fotbal […]

...

De ce am pierdut cu Franţa

Franţa s-a prezentat mai pregătită pentru un meci de o asemenea importanţă. Garcia, Mladenovic şi compania au rezistat presiunii, au făcut alegerile corecte. Căci tenisul nu oferă varianta meciului egal în spatele căruia să te ascunzi o vreme. La final […]

...

Ten Hag pentru Ten Petrescu

Ferestre către fotbalul mare, cupele europene ne pot da şi temperatura întrecerii interne. Valoric, organizatoric. Din perspectiva spectacolului. Când vezi un meci FCSB-Craiova, de exemplu, îţi mai vine inima la loc. Zici: uite, se poate, nu suntem atât de departe […]

...

Miki, nimichi. Și un căpitan nejucător-necâștigător

Simona Halep, victorie logică și solidă în fața Kristinei Mladenovic. 6-3, 6-1. Joc solid, echilibrat, cu pigment de clasă mondială. Voință, concentrare, anduranță, accelerare când era cazul. Un nivel al prestației la care ajungi după ani petrecuți în elită. Dincolo, […]

...

Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Cel mai uşor este să vorbeşti şi să scrii despre alţii, cel mai greu este să vorbeşti şi să scrii despre tine. Mai ales dacă nu vrei să iasă să iasă un CV cu iz corporatist. Studii, experienţă, rezistenţă la efort şi la stres, interacţiune cu colegii, limbi străine. Mă rog, tot lucruri din astea care te-ar propulsa într-un post la o multinaţională, cu maşină şi telefon de serviciu, îmbrăcat la costum şi echipat cu limbajul corect.

Am ajuns la meseria de ziarist după un ocol nesfîrşit pe la Politehnica din Bucureşti şi pe şantierele patriei. Diploma de inginer a rămas ca o amintire a unei profesii complexe, care ar merita mai mult respect din partea societăţii. Am învăţat acolo rigoarea, punctualitatea, atenţia infinită pentru detaliu. Răspunderea şi munca în echipă. Evadarea spre meseria de ziarist a fost uşoară. Nu s-au auzit focuri de armă în urma mea, dar nici aplauze cînd am ajuns la vechea Gazetă a Sporturilor. Bătrînii corifei ai ziarului m-au întrebat mai întîi dacă am absolvit liceul, apoi m-au trimis spre reeducare la serviciul de corectură. De acolo m-a recuperat Ovidiu Ioaniţoaia, convins că pot fi un bun gazetar de vreme ce nu puneam virgula între subiect şi predicat. Am plecat împreună de la Gazetă la „Sportul românesc” convinşi că vom schimba lumea. În felul nostru, pe bucata noastră de planetă, mi se pare că am reuşit.

După 24 de ani în presă aş avea toate motivele să mă simt ca un corporatist. Am ceva experienţă, rezistenţă la stres, încerc să fiu prietenos cu colegii, vorbesc vreo 3 limbi străine. Pic însă examenul vestimentar, căci nu mă îmbrac la costum, iar experienţa poate fi mai degrabă un handicap, fiind sinonimă cu rutina. Alarmant este că deşi am scris zeci de mii de editoriale, cronici de meci şi interviuri, nu am obosit. Continuu să cred că meseria de ziarist este cea mai frumoasă din lume şi că presa nu va dispărea înghiţită de avalanşa tehnologică. Şi dacă ne vom refugia în cloud sau într-o galaxie unde se scrie direct cu privirea pe ecranul computerului, vom exista!