Torje, cod verde!
A ajuns la gol după 22 de etape, în ultimul minut al meciului. Nu întîmplător, tocmai în capitala Renaşterii
Primul e cel mai greu. Sau prima sută? Gabi Torje a înscris întîiul lui gol în Serie A şi mai are […]
A ajuns la gol după 22 de etape, în ultimul minut al meciului. Nu întîmplător, tocmai în capitala Renaşterii
Primul e cel mai greu. Sau prima sută? Gabi Torje a înscris întîiul lui gol în Serie A şi mai are 100 pînă îl va ajunge pe Mutu. Dar poate el nu vrea să îl ajungă pe Mutu, ci doar să fie el însuşi. Deocamdată ştim sigur că după 22 de etape, introdus în minutul 67 al meciului Fiorentina-Udinese 3-2, cel mai bun jucător român al anului 2011 a reuşit să înscrie. E drept, în ultimul minut al meciului şi la 3-1 pentru gazde, adică într-un moment în care soarta întîlnirii fusese scrisă. Dar golul e gol, descătuşarea, descătuşare şi a fost salutat(ă) inclusiv de Gazzetta dello Sport. Ave, Gabi!
Dacă ar fi fost un fotbalist oarecare ajuns conjunctural în prima ligă italiană, probabil că lui Torje nu i s-ar fi acordat atîta atenţie. Dar în cazul lui au început întrebările. A devenit caz. Obiect de studiu, temă de cercetare. De ce nu joacă? De ce nu înscrie? Cînd se va adapta? Poate are Guidolin ceva cu el? Poate că nici un fotbalist român nu are faţă de Serie A, chit că nici Serie A nu mai e ce era odată!? Toate întrebări-ricoşeu dintr-un titlu. Un premiu greu cîştigat la o vîrstă fragedă. „Cel mai bun fotbalist român al anului 2011” în urma anchetei Gazetei Sporturilor. Ancheta cu cel mai mare grad de democraţie/veridicitate/transparenţă &profesionism. Observaţi că am renunţat la joaca de-a modestia.
Publicul, antrenorii, căpitanii de echipă, conducătorii cluburilor şi ziariştii GSP au votat la vedere şi decideau cu o majoritate confortabilă: Torje. Omul care făcea tuşa la Udine, unul şi acelaşi cu fostul argint viu al lui Dinamo (uite şi legătura cu mercurul din sîngele lui Borcea!) şi al naţionalei. Rezultatul a fost contestat de cei obişnuiţi să stabilească ierarhii din vîrful pixului, dar respecta voinţa de schimbare a votanţilor. Alegerea lui Torje însemna înainte de orice un mesaj şi mai puţin o sentinţă rece. Dorinţa de înnoire a fotbalului românesc personificată într-un jucător tînăr, ambiţios, parcă un pic altfel prin comparaţie cu generaţia lui blazată şi letargică. Înainte să devină o certitudine în Italia, deci în fotbalul mare, Torje era consacrat drept cel mai bun fotbalist român.
Probabil că nu vom mai aştepta încă 22 de etape pînă la un nou gol al lui Torje în Peninsulă. Dacă a fost un blocaj mental, e de aşteptat că va fi trecut. Esenţial pentru el este să rămînă încrezător în forţele lui, dar nu obraznic. Modest, dar nu umil. Ascultător, nu obedient. Eliberat de obsesia că Guidolin sau altcineva îi poartă sîmbetele şi-l aşteaptă la cotitură. Dincolo de toate sfaturile astea uşor de dat din tihna unei redacţii din centrul Bucureştiului rămîne lupta lui Gabi cu o lume care nu îţi oferă nimic pe tavă, dar îţi oferă toate armele ca să ai ce pune pe tavă.