Superlative sau peiorative?
Ancheta Gazetei porneşte din nou la drum. Poftiţi la vot!
Ce superlative ale anului, dom’le? De superlative vă arde vouă acum? Daţi-le naibii de clasamente, de topuri! Fotbalul acesta trebuie aruncat la coş şi inventat altul!
Ar putea fi şi […]
Ancheta Gazetei porneşte din nou la drum. Poftiţi la vot!
Ce superlative ale anului, dom’le? De superlative vă arde vouă acum? Daţi-le naibii de clasamente, de topuri! Fotbalul acesta trebuie aruncat la coş şi inventat altul!
Ar putea fi şi asta o reacţie. Poate că aşa ar merita să fie tratată mediocritatea. Corupţia care îmbolnăveşte competiţia. Golănia care o înconjoară şi o sufocă şi trişorii care schimbă sensul meciurilor. Refuzul de a aplauda nonvaloarea. Tăcerea sau abţinerea ca formă de protest. E criză în lume, în fotbal. În general, dar mai ales la noi. Superlativele unei sărăcii lucii, un nonsens.
Ar putea fi şi asta o reacţie. Dar nu singura. Alternativa? Un festivism găunos? O poleială în spatele căreia să se ascundă mizeria? Nu, deşi veţi asista la gale care exact asta vor face. Treaba noastră este însă să ducem povestea mai departe. Povestea care începe cu Dobrin în 1966. Povestea care continuă cu Dumitrache şi cu Dinu, cu Hagi şi cu Gică Popescu. O istorie a fotbalului românesc depănată prin cîştigătorii anchetei Gazetei. O întreprindere veche de 46 de ani contează mai mult decît lipsa de rezultate a unui singur an. Un prestigiu cîştigat prin respectul faţă de votul suporterilor şi al oamenilor din fotbal. Respect înseamnă printre altele să numeri voturile pur şi simplu şi să nu greşeşti adunarea. Să nu îndrepţi din pix voinţa celor care îşi spun părerea.
Este un an sărac. Chivu, laureatul ultimelor două ediţii, a jucat puţin şi necovingător la Inter. Dar la Inter. Mutu a avut probleme, dar cînd nu are el probleme? Săpunaru a cîştigat trofee cu FC Porto, dar cîţi vibrează cu fotbalul lusitan? Torje, Sînmărtean, Pancu, Dănciulescu, Bănel. Posibili candidaţi. Propuneri ale Gazetei. Dar oamenii au propriile idei. De ce nu speranţele Chiricheş, Luchin, Chipciu?
Ideea de bază este că fotbalul nu trebuie îngropat doar pentru că gîfîie. Nu întorcîndu-i spatele îl vom vindeca. Asta presupunînd că ne pasă, că îl iubim. Iubirea nu este corectă. Iubirea este nu o dată ilicită. Iubirea este un dat, nu un act voluntar.
Gazeta Sporturilor premiază de cîţiva ani buni şi cei mai buni sportivi. Cele mai bune echipe. Este cuvenita reverenţă pe care ziarul o face campionilor care se văd mai puţin decît fotbaliştii. Tineri care cîştigă titluri mondiale şi europene, oameni care muncesc anonim, uneori în privaţiuni, lipsiţi de sprijin. Fetele de la spadă, fetele de la handbal, băieţii de la canoe. Bute, Tecău.
Povestea trebuie spusă şi atunci cînd nu are happy-end. Dar nu spun păcătoşii noştri de fotbalişti că există mereu un mîine?