Piţurcă şi parcul România

Selecţionerul spune că vrea să reconstruiască naţionala. Foarte bine, dar să respecte regulile pe care le enunţă chiar el!

Străinii consideră România cel mai frumos parc natural al Europei. Nea Piţi consideră că Marius Niculae este un atacant lent. Consideraţiuni. […]

Selecţionerul spune că vrea să reconstruiască naţionala. Foarte bine, dar să respecte regulile pe care le enunţă chiar el!

Străinii consideră România cel mai frumos parc natural al Europei. Nea Piţi consideră că Marius Niculae este un atacant lent. Consideraţiuni. Impresii de viaţă, principii profesionale. Prinţul Charles vine la Saschiz, în creierul dealurilor transilvane, pentru a regăsi un mod de viaţă ancestral şi pentru a mai scăpa de grijile imperiului. Piţurcă, selecţionerul acestui Yellowstone din sud-estul Europei, porneşte pe drumul reconstrucţiei convocînd o serie de jucători tineri. Pleaşcă, Chiricheş, Papp, I. Neagu, Chipciu, Luchin.

Mulţi dintre locuitorii uriaşului parc natural numit România nu înţeleg totuşi de ce naţionala trebuie reconstruită. Fiindcă, pretind ei, naţionala trebui să cuprindă cei mai în formă fotbalişti ai momentului. Aceiaşi cetăţeni-microbişti nu pricep în ruptul capului de ce din lotul alcătuit de Piţurcă lipseşte Marius Niculae, care, aşa lent, a marcat pînă acum în campionat 12 goluri, echivalentul aritmetic şi fotbalistic al reuşitelor convocaţilor Daniel Niculae, Mazilu şi Bogdan Stancu. În legătură cu omisiunile previzibile, aţi auzit cumva că Sînmărtean s-ar fi accidentat? Aşa că, oricît ne-ar seduce, teoria întineririi lotului şchioapătă de la primii metri ai cursei de vreme ce alături de generaţia lui Chiricheş şi Pleaşcă apar Mazilu sau Costin Lazăr, amîndoi de-un leat cu „lentul” de la Dinamo. 30 de ani. Iar mai tînărul (şi prolificul) Daniel Niculae tocmai a împlinit 29 de ani.

Fotbalul nu se face cu buletinul în mînă, se răţoiesc pragmaticii. E drept că mai nou nici creditul. Dar ideea de bază a lui Piţurcă nu trebuie desfiinţată atît timp cît promotorul ar arăta consecvenţă. Naţionalele de fotbal ale României au însemnat ceva atunci cînd au fost echipe crude. Proaspete. România ’70, România ’90-’94. Oameni tineri. Şi valoroşi. Tineri, pentru că Angelo Niculescu, Imi Ienei şi Puiu Iordănescu aveau de unde alege, dar şi puterea (curajul?) de a renunţa la fotbalişti consacraţi, mai vîrstnici. Valoroşi pentru că, paradoxal, România acelor ani însemna şi altceva decît un minunat parc natural.

Piţurcă poate continua pe ideea întineririi, mai ales dacă îşi propune să construiască o echipă, nu o selecţionată. Spre deosebire de toţi ceilalţi selecţioneri, el nu are obiectiv în următorii 4 ani, ceea ce în fotbalul actual echivalează cu o eră geologică. Pînă în 2016, cînd dorim noi să mai prindem o calificare, se poate schimba clima planetei. Foarte important în acest neolitic al fotbalului românesc ar fi totuşi ca Piţurcă să nu mai schimbe criteriile de selecţie după cum bate vîntul din Oltenia sau dinspre Steaua. Apropo. Mai nou, nu eşti chemat la lot dacă nu ai minumum două meciuri jucate la formaţia de club în luna premergătoare partidei naţionalei. Asta doar dacă nu cumva te numeşti Tătăruşanu şi selecţionerul nu vrea să îţi întindă o mînă. Păi, e corect, măi maestre?