La revedere, grup unit!

Răzvan a demisionat. Este unul dintre puţinele gesturi reuşite de cînd a fost numit selecţioner Un pacifist în război cu toată lumea. Asta a fost poza pe care ne-a lăsat-o Răzvan la plecare. Un mediator de pace care şi-a băgat […]

Răzvan a demisionat. Este unul dintre puţinele gesturi reuşite de cînd a fost numit selecţioner

Un pacifist în război cu toată lumea. Asta a fost poza pe care ne-a lăsat-o Răzvan la plecare. Un mediator de pace care şi-a băgat oamenii în tranşee, după ce identificase inamici văzuţi numai de el. Antrenorul care nu a avut curajul minim să spună ce are de gînd nici măcar la conferinţa de presă de după ultimul lui meci pe banca naţionalei. Se grăbea, stătea pe scaun ca pe ghimpi. Se grăbea, deşi nu pleca spre Brazilia. Se terminase meciul cu Bosnia şi un capitol din viaţa sa, putea să zăbovească, să zîmbească, de ce nu? Mitică Dragomir confirma că următoarea destinaţie a selecţionerului este Rapidul, în felul lui insidios şi alambicat George Copos spunea acelaşi lucru, suporterii aflaseră „de pe Internet”, vorba aceluiaşi Răzvan, că el era hotărît să nu mai continue, indiferent de rezultat. Constrîns, la înfrîngere. Cu atît mai mult în cazul unei victorii. Orgolios. În semn de răzbunare pentru…

Pentru ce, dragă Răzvane? Pentru simpatia şi speranţa cu care ai fost întîmpinat cînd ai fost numit la Naţională?
Pentru mănuşile de mătase care îţi mîngîiau fanteziile în materie de selecţie? Mara, Florescu, Apostol, Nicolae Grigore. Şi alţii, îi ştim cu toţii.

Pentru criticile blînde care au înconjurat meciurile slabe şi mediocre ale echipei pregătite de tine doi ani?

Pentru tăcerea dinaintea întîlnirii cu Bosnia, cînd suporteri şi ziarişti v-au lăsat să vă pregătiţi în linişte? Nu asta ceruserăţi? A, da, era şi indiferenţă la mijloc, provenită din dezamăgiri şi frustrări, dar sentimentele oamenilor nu intră în cantonament atunci cînd decide selecţionerul.

Să nu ne amăgim. Meciul cu Bosnia nu este un nou început. Nici o mare victorie. A fost un meci bun al unor băieţi care preţ de 90 de minute s-au scuturat de colbul mediocrităţii. Dar asta nu schimbă pecetea unei generaţii neîmplinite. Calificarea se vede prin ceaţă şi depinde mult de alţii.

Şi acum paradoxul. Viitorul antrenor nu se va bucura de mîna pe care i-au întins-o la înscăunare lui Răzvan pînă şi duşmanii. Şi dacă se va numi Hagi, cu el nu va mai fi aşa! Ciudat, nu? La Hagi, ni se vor activa îndoielile, amintirile negre, ironiile, sarcasmul. Ploaia din Ghencea, noroiul şi lacrimile lui Contra. Suporterii votează cu Oli, Mircea Sandu îl doreşte pe Boloni, dar nu are tăria să o spună, fiindcă aceiaşi suporteri au convingerea că Loţi ne-a trădat atunci cînd a dat naţionala pe Sporting Lisabona. Doar e ungur, ce naiba!

Aş putea încheia în notă sentimental-patetică spunînd ceva despre veştile foarte bune legate de Mihăiţă Neşu. Nu o fac, sînt lucruri despre e care bine să vorbim cît mai puţin. Şi naţionala cred că este unul dintre ele. Dar din motive care ţin prea puţin de miracol.