Irina. Şi pe urmă Sorina
Roland Garros cu românce. Pe teren şi în saloanele de protocol
Roland Garros a început bine. Pentru noi vreau să zic. Simona Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits au trecut în turul doi, iar Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Monica […]
Roland Garros cu românce. Pe teren şi în saloanele de protocol
Roland Garros a început bine. Pentru noi vreau să zic. Simona Halep, Irina Begu şi Edina Gallovits au trecut în turul doi, iar Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru şi Monica Niculescu aşteaptă meciurile din primul tur. Aritmetica e simplă. România are 6 jucătoare pe tablou la Openul francez, o performanţă în sine, care ne poate duce cu gîndul departe. Atît de departe încît să ne închipuim că în viitorul palpabil vom domina tenisul feminin aşa cum o făceau şi încă o mai fac rusoaicele şi suratele lor slave. În loc de Şarapova, Safina sau Kuzneţova, Dulgheru, Cîrstea sau Halep, de ce nu? O insulă de latinitate într-un ocean slav, ştiţi cum ni se împuia capul la şcoală pe cînd eram mici şi aflam că îi snopeam în bătaie pe turci, leşi şi alte imperii la modă odinioară.
Pînă cînd visurile vor deveni realitate, ceva concret despre una dintre fetele noastre. Irina Begu este debutantă la un turneu de Mare Şlem. Ca şi cum nu era de ajuns, ea a avut-o ca adversară pe franţuzoaica Aravane Rezai. Şi dacă mai trebuia încă ceva, partida s-a disputat pe arena Suzanne Lenglen, a doua ca mărime de la Paris, după Philippe Chatrier. A fost 6-3, 6-3 pentru Irina, scor liniştit prin simetria lui pentru cineva care citeşte rezultatul, dar nu a urmărit meciul. Nu o mai văzusem jucînd, ştiam de finala prinsă la Marbella, dar mai ales de victoria din semifinalele acelui turneu în faţa Svetlanei Kuzneţova.
Victoria rapidă a italiencei Schiavone ne-a dăruit pe Eurosport ultimele game-uri ale întîlnirii Begu-Rezai. Irina mi s-a părut suficient de stăpînă pe tenisul ei încît să îşi domine emoţiile. Care emoţii păreau să năruie toate lucrurile bune de pînă atunci în finalul setului al doilea. La 5-1 pentru ea, românca a pierdut două ghemuri pe un serviciu timid, greşeli neprovocate şi pe realizările franţuzoaicei alimentate de efervescenţa publicului care simţea gustul reîntoarcerii în meci a compatrioatei. Irina a strîns din dinţi, a rupt ritmul şi a reuşit să strice mica petrecere a francezilor, printre care se afla însuşi preşedintele federaţiei, Jean Gachassin. Coincidenţă, în turul secund, Irina o va întîlni iar pe Kuzneţova. Tocmai dorinţa de revanşă a rusoaicei în faţa unei românce anonime poate fi şansa noastră!
Altfel, indiferent de numărul de români care se vor mai afla în competiţie la ora aceea, joi, 26 mai, la Roland Garros se sărbătoreşte Ziua României. Printre cei invitaţi la eveniment, Sorina Plăcintă, fost ministru al sportului. De ce? De ce nu? De ce nu şi Monica Ridzi?