En garde, pleacă Spadasiu!
10 geamantane şi un gust amar. Copos e ipocrit, dar ei, băieţii care fug fără să se uite înapoi, cum sînt? Fericiţi cei care pot face împrumut la bancă azi şi pot lua banii tot azi! Modelul brevetat de liderul […]
10 geamantane şi un gust amar. Copos e ipocrit, dar ei, băieţii care fug fără să se uite înapoi, cum sînt?
Fericiţi cei care pot face împrumut la bancă azi şi pot lua banii tot azi! Modelul brevetat de liderul sindical Marin Condescu a fost experimentat cu succes acum de George Copos. Om de afaceri, ca de altfel şi liderul sindical de la Tîrgu Jiu, şi om de fotbal, ca şi MC, George Copos a promis jucătorilor rapidişti că banii vor intra urgent în conturi. Bucuria fotbaliştilor care refuzaseră să se mai antreneze a fost scump plătită de patron. Epuizat şi trist, după un asemenea tur de forţă care nu este accesibil oricărui cetăţean dornic să obţină un credit, Copos îşi mărturiseşte nedumerirea. Zice că nu era treaba lui să rezolve aceste probleme, că nu ştie care este ultima lună cînd au fost plătiţi jucătorii. Toate aceste amănunte sînt de competenţa preşedintelui Dinu Gheorghe, ne transmite în felul lui drăguţ-insidios domnul Copos. Tot în subtext ni se spune că pentru binele culorilor vişinii, el îşi sacrifică sănătatea, timpul şi îşi riscă averea personală.
Planul celălalt îl conţine pe Juliano Spadacio. Plus bagajele sale. Mai ales bagajele, care au jucat rolul principal în superproducţia „Spadasiu se cărăbăneşte din România”. Spadasiu, pentru că aşa îi spune un consacrat crainic sportiv de la radio. Se cărăbăneşte, fiindcă asta a fost senzaţia privind imaginile de la aeroport cu valizele ambalate pentru cala avionului. 10 la număr! Brazilianul Juliano Spadacio, unul dintre cei mai populari şi mai valoroşi fotbalişti străini din campionatul nostru, iubit de suporteri, respectat-temut de adversari şi apreciat de ziarişti, părăsea România cu graba pe care o regăsim în repatrierile cetăţenilor occidentali pe care i-au prins loviturile de stat ori revoluţiile pe la Mogadiscio, Monrovia sau Tripoli. Întrebat de reporterii care l-au însoţit la aerogară (parcă e termenul mai potrivit pentru tentativele noastre de aeroporturi), mijlocaşul rapidist a bălmăjit ceva despre lipsa de respect a clubului faţă de el. Se referea la banii pe care clubul nu i-a mai plătit de vreo trei luni. Lui şi celorlalţi. Aici are dreptate, iar comentariile devin inutile.
Poate ar mai fi fost ceva de spus. Despre viitoarea destinaţie, fiindcă sigur are una. Şi despre nedumerirea suporterilor. Hai să o numim doar aşa! Spadacio n-a făcut-o. Dar nu din teama de a cădea în melodramă. Fiindcă nu s-a sfiit să evoce familia săracă, întreţinută toată din salariul lui. Salariul lui de 300.00 de euro pe sezon. Nu-i rău să fii membru al familiei Spadacio! În acest punct îmi aduc aminte de antecedentele numite Eric sau Kapetanos. Integraţi, iubiţi, res-pec-taţi, gata să fie naturalizaţi. Ba nu, puneţi-vă pofta-n cui! Totul pînă la bani. Dă-i naibii de suporteri, lasă-le-ncolo de sărmăluţe cu mămăliguţă, pe noi ne interesează mălaiul! Banii. Acesta e mesajul. Brut, brutal. Mi se va spune că este un mesaj profesionist. Da. Şi foarte limitat. De mercenar veritabil. De bărbat adevărat, care nu udă coada pisicii. Exponent al curentului „Farmecul brazilian al vieţii”.