Eterna Cetate americană

AS Roma a fost preluată de un italo-american. Este primul investitor străin din Serie A. Fotbalul italian intră în circuitul marii finanţe de peste Ocean. Cu întîrziere, dar intră După ce au debarcat, americanii nu au mai plecat niciodată din […]

AS Roma a fost preluată de un italo-american. Este primul investitor străin din Serie A. Fotbalul italian intră în circuitul marii finanţe de peste Ocean. Cu întîrziere, dar intră

După ce au debarcat, americanii nu au mai plecat niciodată din Europa. Au venit să elibereze continentul de nemţi în anii ’40, apoi o parte dintre ei au rămas să-şi supravegheze investiţiile. Vorbim despre Europa de dincolo de Cortina de Fier, în aceea de dincoace rămăseseră ruşii. Şi ei îşi supravegheau investiţia numită comunism. Cum se întîmplă de obicei, occidentalii aveau nostalgii egalitariste, iar noi suspinam după capitalismul feroce. Nici unii, nici ceilalţi nu intuiam însă faptul că americanii vor fi la un moment dat interesaţi de fotbal. De fotbalul european, nu de al lor

Noul proprietar al Romei, clubul de fotbal, nu Cetatea Eternă!, este Thomas DiBenedetto. Un italo-american, care calcă pe urmele familiei Glazer de la Man UTD ori a lui John W Henry, succesorul lui Tom Hicks şi George Gillett de la Liverpool. Spre deosebire de americanii care au preluat Manchester şi Liverpool, care călcau pe un teren bătătorit de ruşi şi de arabi în Premier League, DiBenedetto marchează o premieră absolută. Este primul investitor cu paşaport străin din Serie A. Iar asta este o performanţă în sine, pentru că în pofida aparenţelor de cosmopolitism, a importului de stranieri care se produce masiv de peste o jumătate de secol, Serie A rămîne un teritoriu tradiţionalist. Peste conservatorismul ostentativ, dar beningn în fond al englezilor.

Familia Sensi iese din scenă după 18 ani de domnie la AS Roma. Peste timp şi dincolo de toate crizele economice şi fotbalistice, AS Roma a rămas unul dintre cluburile mari ale Italiei. Un pol al popularităţii şi nu rareori al performanţei fotbalistice. Lucrurile în materie de acţionariat sînt mai complicate totuşi la Roma decît la Manchester sau la Liverpool, fiindcă DiBenedetto nu e singur, 40% din capital rămînînd al băncii UniCredit. Nu asta e însă ideea. Pînă acum cîteva zile, Serie A îşi păstrase aura de afacere strict peninsulară. Marii fotbalişti cumpăraţi cu surle şi trîmbiţe de magnaţii italieni, de la Berlusconi pînă la Moratti sau Agnelli, erau dovada că finanţa italiană poate susţine standardul ridicat al fotbalului în varianta mileniului trei. Fără ajutor din afară.

De la scandalul Calciopolli încoace, cluburile din Peninsulă şi-au pierdut însă din anvergura financiară, tocmai pentru că au început să fie supravegheate sever. Mai puţini bani manevraţi ocult înseamnă mai puţine vedete. Sau vedete îmbătrînite şi recondiţionate. Reculul fotbalului italian nu e arbitrar, după cum nu e întîmplător că rechinii de peste ocean, fie ei şi etnici italieni, au început să simtă miros de Serie A. E un teritoriu care merită explorat şi exploatat.

Francesco Totti are aproape 35 de ani şi o nevastă frumoasă foc acasă, aşa că se va retrage în curînd cu satisfacţia că el nu va fi una din piesele de colecţie ale americanilor.