Poli între proşti şi deştepţi

Proştii văd penaltyuri, deştepţii lasă jocul să continue. Proştii vor să triumfe fotbalul, deştepţii pretind să cîştige cine trebuie Poli se află aproape de titlu. În luptă cu Galaţiul şi Vasluiul, dar foarte aproape. Timişoara s-a mobilizat, oraşul participă la […]

Proştii văd penaltyuri, deştepţii lasă jocul să continue. Proştii vor să triumfe fotbalul, deştepţii pretind să cîştige cine trebuie

Poli se află aproape de titlu. În luptă cu Galaţiul şi Vasluiul, dar foarte aproape. Timişoara s-a mobilizat, oraşul participă la efortul echipei. Zecile acelea de mii de oameni de pe stadionul Dan Păltinişanu vorbesc despre o formă de ataşament sincer, atipică pentru spaţiul carpato-danubiano-pontic. Este o iubire solidă, răbdătoare, rezistentă la intemperii.

Timişoara s-a împiedicat sîmbătă de Steaua şi de arbitrajul lui Cristi Balaj. Sau pur şi simplu de Cristi Balaj. Steaua a jucat mai bine decît Poli, acesta e adevărul fotbalistic susţinut de cifrele meciului. Posesie, şuturi la poartă, ocazii de gol. Dar Poli putea cîştiga împotriva aritmeticii, tocmai pentru că fotbalul e doar pe alocuri ştiinţă. Balaj a intervenit, acoperit de acest regulament înţeles tot mai puţin de cei care privesc meciurile, şi a refuzat un penalty timişorenilor. Apoi, l-a iertat de cartonaş roşu pe brazilianul Ricardo. Da, ştiu. Penaltyul se putea rata, iar superioritatea numerică timp de 15 minute nu asigura victoria bănăţenilor. Totuşi. Felicitările primite de Cristi Balaj din partea observatorului George Ionescu miros a sfidare. Pentru că unii sînt luaţi de proşti, iar alţii de deştepţi.

De o parte, noi. Noi, proştii, noi, cei care nu cunoaştem ultimele recomandări ale UEFA în materie de arbitraj. Noi, cei care ne uităm zevzeci la fotbal şi cum vedem pe unul că a căzut în careu strigăm „unşpe metri!”.

De cealaltă parte, ei. Ei, profesioniştii. Ei, iniţiaţii, specialiştii. Casta. Loja de rit scoţian, antic şi acceptat a fluieraşilor şi asistenţaşilor. Toţi acoperiţi cu mantia groasă a regulamentului. Imuni la intemperii, fiindcă, în timp, şi obrazul a devenit mai rezistent. Mai gros.

Poli aşteaptă titlul şi se luptă cu Oţelul, Vaslui şi Balaj. Poate şi cu alte obstacole. Să nu fie printre acestea şi ideea coaptă în interior că Timişoara merită să cîştige campionatul doar pentru că reprezintă un oraş mai mare şi mai civilizat decît rivalele. Nu mi se pare imoral că primăria timişoreană susţine financiar efortul echipei, dar nu e moral ca Poli să termine campionatul pe primul loc doar pentru că Timişoara consumă, să zicem, mai mult parfum decît Vasluiul şi mai multă pastă de dinţi decît Galaţiul. Pricep mîhnirea viceprimarului Orza, dar echitatea fotbalistică se stabileşte pe teren. Sau aşa trebuie. Dincolo de cuţitele înfipte în spate elegant şi regulamentar de arbitri ca Balaj. Fără ţipetele patronilor şi ale acţionarilor, a căror cinste şi cucernicie începe la uşa bisericii şi se sfîrşeşte la poarta stadionului.