Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Pana lui Roger

Federer a vrut să-l bată pe Djokovici cu trufia. Această lovitură este însă necîştigătoare

Federer îi cere adversarului să amîne serviciul şi arată ceva spre fileu unui copil de mingi. Copilul, care e chiar un copil, nu un adolescent cu […]

joi, 27 ianuarie 2011, 6:19

Federer a vrut să-l bată pe Djokovici cu trufia. Această lovitură este însă necîştigătoare

Federer îi cere adversarului să amîne serviciul şi arată ceva spre fileu unui copil de mingi. Copilul, care e chiar un copil, nu un adolescent cu mustăţi ca la US Open, aleargă spre fileu şi nu vede din prima tentativă despre ce e vorba. Elveţianul îi indică milimetric locul care îi distrage atenţia, de pe plasa care îl separă de Djokovici. Era pana unei păsări, pe care puştiul o ia spăşit şi o bagă în buzunar. Un corp delict fără greutate. Apoi, micuţul se aşază cuminte lîngă scaunul arbitrului şi zîmbeşte. E zîmbetul tuturor copiilor din lume care taie nervii tuturor adulţilor din lume deranjaţi din te miri ce.
Federer n-a zîmbit niciodată în timpul semifinalei cu Djkovici. Elveţianul a afişat mutra aceea acră, specifică lui cînd întîlneşte pe cineva care i se pune de-a curmezişul. Imediat după tiebreak-ul pierdut în primul set, în colţul buzelor lui Roger se cuibărise un rictus. Plus privirea aceea de principe trădat de supuşi.
Sîrbul l-a bătut în trei seturi pe Federer nu doar pentru că a jucat bine, foarte bine, iar uneori excelent. Elveţianul nu a pierdut pentru că a fost ezitant şi prea defensiv, ducînd suma greşelilor neforţate undeva peste 40. A pierdut fiindcă nu a acceptat să muncească. Pentru că a crezut că victoria i se cuvine. Ca un bir.
Djokovici a cîştigat semifinala cu Federer pentru că pe el nu l-au deranjat penele în levitaţie peste Arena Rod Laver şi invizibilele scame de pe costumul impecabil în care Roger face reclamă ceasurilor Rolex. Cîteodată, perfecţiunea este izvorul imperfecţiunii, iar obsesia pentru impecabil se transformă în greşeală de începător. Djokovici a învins şi pentru că a înţeles starea de spirit a lui Fedex, joi dimineaţa transformat într-un simplu curier poştal pe bicicletă.
Riscul de a vorbi despre apusul hegemoniei lui Nadal şi Federer şi translatarea acesteia către tandemul mai proaspăt şi mai însetat de glorie Djokovici-Murray este uriaş. O fac totuşi, mai ales din voluptatea de a deveni ţinta ironiilor specialiştilor. Nole şi Andy sînt doi jucători excelenţi, doi oameni inteligenţi şi, prin urmare, cu umor. Vorbeam în timpul meciului cu un prieten. Ne gîndeam că Federer şi Nadal sînt chiar cei mai mari jucători de tenis ai tuturor timpurilor, iar contemporaneitatea cu ei i-ar fi putut strivi pe Djokovici şi pe Murray. Nu s-a întîmplat aşa. S-au salvat fiind ei înşişi, pasionaţi şi pasionali, oscilanţi, uneori simpatici, alteori antipatici, inspiraţi într-un game şi neinspiraţi în următorul game. Vor pierde şi ei partida cînd penele de pasăre şi penele de modestie îi vor face să uite bucuria de a întîlni un adversar, nu un partener de antrenament. Un învins de profesie.

Comentarii (75)Adaugă comentariu

nuconteaza (1 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 13:49

Domnule Geambasu astfel de comentarii au la miez indignarea si frustrarea d-voastra, din perspectiva ca si acum nadal si federer domina tenisul si asa cum multi s-au grabit sa strige in gura mare la a.o. 2008 ca se shcimba garda veche aceeasi o fac si acum la fel de repede cu afirmatii la fel de pripite. Si noi suntem indignati.

Incercati si in acelasi timp esuati sa portretizati un mare jucator in stilul d-ului C.T.Popescu folosind expresii in genul „principe tradat de supusi” si altele.

Cum a spus si Federer la conf de presa de dupa meciul cu Djokovic fiind intrebat daca, oare se schimba garda in tenis, a raspuns raspicat sa il intrebe in 6 luni .

In 6 luni ca o sa ii avem din nou in finale ori pe Federer ori pe Nadal va asteptam din nou sa ne „mangaiati” vederea cu un nou articol departe de adevar.

Lucian Lazar (9 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 14:26

Federer are aceeasi atitudine pe teren de ani de zile. Prefer sa o numesc detasare sau concentrare aproape serena si nu cum ati facut-o dvs. Termeni gen „mutra acra” sau „curier pe bicicleta” sunt mult prea tari si mult prea incorecti vis-a-vis de un jucator ca Roger Federer care a fost mereu un model de fair play. Va citesc cu placere cand scrieti despre tenis dar articolul de azi mi-a lasat un gust amar.

Qu1ck_Silv3r (1 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 15:08

vad ca mi-ati sters comentariul anterior, sper ca de data aceasta sa nu se mai intample asa ceva.
Repet, dle Geambasu nu stiu daca mai tineti minte cuvintele ce se citeau pe buzele lui Marius Niculae, in vestiar, dupa „miracolul de le Liberec”, in orice caz daca „Domnul Federer” ,cum ar trebui un jurnalist roman care isi petrece 95% din timp comentant ce face Becali si Mititelu sa i se adreseze atat direct cat si indirect, (prin articolele dvs) ar citi acesta mizerie va garantez k o sa ii citeti pe buze aceleasi cuvinte dupa cele „6 luni” de care a vorbit la conferinta de presa.
Nu ma intereseaza daca imi vezi citi comentariul dar doresc ca acesta sa nu mai fie sters cu nesimtire.

Gyerko Szabolcs- Laszlo (39 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 16:21

@eutusirestu: Cine pe cine bate ????? Se uita Roland Garrosul din 2009 (Federer) , se uita tatalul de 16 titluri de Grand Slam ? (pana acum)

flor (40 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 16:29

s- a trezit Geambasu sa- i dea lectii lui Federer. Vai si amar de capul nostru !

WandererRO (4 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 19:21

Una peste alta, mie imi este dor de Pete… Sampras… Dupa cit sport am facut, am comentat si relatat, ramin la… Pete!
Revenind la acest articol, eu nu acuz, nu aprob, vin cu urmatorul comentariu.
De la un anumit nivel in sus, ma refer la cel al capacitatilor sportive dovedite si a clasei demonstrate, este greu sa banui un sportiv ca triseaza sportul si are trairi de primadona decazuta… Poate parea rictus, o amaraciune interna ca jocul nu merge si lipseste acel procent de adrenalina care transforma miscarea si impune succesul. Nu neaparat ca Roger se astepta ca Nole sa se-nchine… Nu poate gindi astfel un sportiv la acest nivel.
Am facut presa sportiva citiva ani buni… Am invatat ca trebuie sa fiu impartial si obiectiv si sa nu incerc sa pervertesc opinia cititorilor in sensul celor gindite de mine, sau, si mai rau, in sensul transformarii rindurilor scrise in ceva foarte provocator, care trezeste pasiuni si „vinde foaia”… eu zic ca nu ar strica o reintoarcere la cele de baza ale jurnalismului… nu ar mai fi iesit materialul de mai sus, de necategorisit dupa opinia mea… Nici la rele si sigur nici la bune…
In plus, daca ai fi facut sport de performanta, ai simti ca este totalmente jignitor sa creada sau sa banuie vreun jurnalist ca poate macar sa iti treaca prin minte sa gindesti cum crezi tu Cristi ca a gindit si a actionat Roger… Exista un fel de onoare, respect si fairplay intre sportivii care participa la competitiile de elita, elemente comune care impiedica sa actionezi cum scrii tu in material… Pacat…
Si in final, tin sa va reamintesc tuturor ca imi este… dor de Pete! Pete Sampras… 🙂

baubau (6 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 19:21

Nu cred ca cineva are dreptul sa vorbeasca in acest mod despre Federer. Eu il apreciez foarte mult pe Djokovick, in mare parte si datorita umorului despre care aminteste autorul. Dar stilul in care este scris acest articol , dincolo de mesajul pe care vrea sa-l transmita, nu este potrivit cand se vorbeste de Acest jucator. Cu „mutra aceea acra” a reusit sa castige atatea meciuri si turnee. Nu a avut niciodata alta. Si nu este corect, parerea mea, nici sa-l prezinti pe Djokovick si Murray ca tipi cu umor deci inteligenti si sa lasi sa se inteleaga ca Nadal si Federer ar fi opusi lor din acest punct de vedere. Eu il vad pe Roger Federer un tip cu mult umor si destul de inteligent, doar ca este foarte serios in ceea ce priveste jocul de tenis si cariera lui. nu vad de ce ar trebui sa deranjeze asta. In concluzie, articolul mi se pare deplasat si vad ca multora li se pare la fel

baubau (6 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 19:32

Urat urat urat!!! Urat ai scris de data asta Geambasu!!!

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 21:39

Superb articol…atentie la pana de vultur !

Cristi (12 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 22:29

Domnule Geambasu , cu parere de rau trebuie sa va spun ca de data aceasta comentariile la acest subiect sunt peste articolul dumneavoastra.
Intrucit multe din criticile pe care le-ati primit au fost insotite si de justificari sper sa nu va suparati si sa intelegeti mai bine spiritul cititorilor dumneavoastra.
Citind astfel de comentari aveti dovada ca de fapt va iluzionati cand credeti ca cititorii dumneavoastra sunt in marea lor majoritate „becalizati” sau „manelizati”.
Poate ca intr-o buna zi astfel de comentari va vor inspira la articole care sa nu mai contina marunte meschinarii nejustificate care plac indeobste oamenilor fara spirit.
Sa fiti bucuros pentru comentariile pe care le aveti.
In cazul in care sunteti un individ intelept in mod sigur efectul lor va fi unul pozitiv.
Acest fapt ar fi si dovada ca va pasa nu numai de sport , va pasa si de cei care va citesc si care astepata sa se bucure de cuvinte.

cfr (1 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 23:13

Draga prietene,

Oamenii educati vorbesc cu espect despre legende.(Mai pe limba ta ma refer la Federer)
(c.m.d.a.)
Sau daca vrei sa treci la alt nivel, invata ce inseamna eleganta si bun gust. In tenis se poarta.

penalty (7 comentarii)  •  29 ianuarie 2011, 23:21

Subscriu articolului, cert este ca Federer, si datorita recordurilor noi stabilite, afiseaza uneori o atitudine pe care acum cativa ani nu o avea. Si apoi nu uit prestatia „jalnica” dupa finala pierduta, tot la Australian Open in fata lui Nadal. Un plans de copil rasfatat care crede ca i se cuvine orice victorie, care nu accepta infrangerea iar toti ceilalti jucatori sunt doar niste parteneri de antrenament. Ramane insa unul din cei mai mari jucatori din istoria tenisului. Desi mi-e dor de un meci cu McEnroe sau Nastase …

Munteanu Constantin (1 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 0:21

Domnule , vorbesti de Federer de parca ar fi vreun sportiv de mana a doua , hai sa fim seriosi , Federer e poate printre putinii care au respect fata de adversar , Federer e o legenda vie si inca nu si-a spus ultimul cuvant in tenis. Inca vreo 2 sau 3 ani o sa il vedem in turnee , trebuie sa ne bucuram ca suntem contemporani cu un asemenea sportiv de inalta clasa. Roger Federer este tenismanul care te face sa te uiti la tenis , ma uit la tenis de foarte multi ani , si inca din 2003 de la finala de la wimbledon cu Mark P. am spus ca Roger Federer va deveni un mare jucator si asa a fost si este cel mai bun jucator de tenis , altii mai au paine de mancat gen Djokovic sau Murray ,trebuie sa demonstreze in timp ca ajung macar la jumate din ceea ce a creat Roger.

Jim (2 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 5:58

Nu vreau sa comentez prezentul articol. As vrea insa sa reamintesc un episod petrecut acum doi ani la US Open.
Se juca finala masculina, Federer – Del Potro. La un moment dat, Del Potro cere „challenge”. Federer,vadit nemultumit din cauza a ceea ce credea el ca era o intarziere inadmisibila, intra intr-o polemica cu arbitrul de scaun:”I wasn’t even able to challenge after two seconds and he takes 10 seconds every time. Do you have any rules in there?” „I don’t give a sh*t what he said. Don’t f***ing tell me the rules.”
Federer este un jucator exceptional, o legenda vie, insa de ce nu recunoasteti ca nu e perfect? Da, TRUFIA, venita din glorie, e defectul lui!!! Nu va luati dupa imaginea lui din reclame si dupa interviurile de dupa meci. Astea sunt pentru bani si pentru imagine. Nu ai dreptul sa tratezi cu lipsa de respect adversarii si arbitrii fiindca esti nervos si fiindca te cheama Federer. Nu transformati un performer intr-un semizeu!

Cristi (5 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 7:54

Draga Geambasule, ce a facut Federica face parte din joc..asa fac marea majoritate a jucatorilor cand sunt in corzi, uitate la atitudinea lui Djocko cand pierde sau la Nadal cand cheama doctoru’ (mai putin la turneul asta cand a fost pe bune accidentarea si i-a dat credit invingatorului) Oricum ..giumbusluclurile astea sunt in toate sporturile…doar ca v-ati obisnuit ca Roger sa fie cel mai bun..si chiar e..aa inca ceva..cred ca ai uitat de passingul printre picioare a lui Fedex in meciul cu Jokeru’..sunt meciuri si meciuri, valorile fiind apropiate se intampla sa mai castige si Sarbul…dar na..tu ai zis ca nu a vrut sa depuna efort si ca i s-ar fii convenit victoria. Nu e asa. De ce a mai condus cu 5-2 in setu 2..in perioada aia buna tot asa nu a vrut sa alerge??

jonny (1 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 7:56

E destul de bun federer, dar un asa ghinion cu pana aia e greu de digerat.Ghinion teribil, coeficient aerodinamic modificat subtil…cam fitos? Usor sictirit sau un debut de steatoza? Nu avem de unde sti.
Pe undeva ne asteapta pe fiecare cate o pana. Ce pana mea! Scuzati…

miska (7 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 8:14

Asa ochi ai la tenis ca si la fotbal. Probabil ca daca ai fi jucat la un nivel cat de cat ridicat nu scriai acest articol! Sau scriai altfel! O data : Nu cred ca sarbul si britanicul vor castiga vreodata ce au castigat Nadal si Federer. Victoria in fata lui Federer a fost obtinuta greu in timp ce elvetianul s-a jucat ani la rand cu orice jucator pe teren neavand practic pana la Nadal un adversar pe masura. Apoi nici Nadal si nici Federer nu-s masini. O zi proasta a marelui campion suprapusa peste o zi excelenta a outsiderului poate duce la un astfel de rezultat. Dar privind in ansamblu nu-i poti compara pe cei patru si e cel putin nepoliticos sa faci astfel de presupuneri. Asa cum a spus Salvador Dali e „prea tarziu” ca sarbul sau Murray sa-l mai ajunga pe Federer !

miska (7 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 8:22

Inca ceva: probabil ca daca Federer ar avea ceva din rajetul lui Becali l-ati aprecia mai mult!

Gyerko Szabolcs- Laszlo (39 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 16:54

Deci cum e cu schimbarea generatiilor ? V-ati uitat ce inseamna o finala fara Federer sau Nadal ?? (Apropo, v-a placut finala? )

dan (8 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 17:23

Djokovic poate pasii pe urmele lui Federer si Nadal. Deja a inceput. Murray, never. Poate stie tennis dar psihicul de adolescent ii sta in cale. Poate ar fi bine sa mai iasa de sub fusta mamei si sa plece in lume de devina barbat.

Alex (1 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 18:02

NU mai vorbi de tenis te rog . Se vede clar ca nu te pricepi . Ti’a placut finala . Roger si Rafa si poate mai sunt cativa , Nalbandian si rareori Tsonga sunt oameni care imbina tenisul cu spectacolul. Ce am vazut in finala de azi si anume la jucatorii tai favoriti a fost cea mai urata finala din istorie . SI nu cred ca e numai parerea mea . Nole si Andy sunt doi jucatori ( in special scotianul ) care merg pe principiu „focul la ei” . Te rog ramai la fotbal si la gigi 🙂

Felipes24 (10 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 18:12

Total de acord cu @65 si @67. Încă un lucru. Dacă Nole si murray nu au făcut nimic pana acum, nici nu vor mai face deoarece nu au moral de mari campioni si nici nu sunt regulari in joc si rezultate ca federer sau nadal. Asa ca degeaba. Se va vedea mai încolo. Apoi nu știu de ce mereu uitati si îl criticati pe Federer când se știe foarte bine ca de când e tata, joaca numai turneurile importante si nu se mai forteaza. E si normal pe de alta parte după ce a câștigat tot. A bătut recorduri si se poate spune ca este dintre cei mai buni din istorie dacă nu cel mai bun. In loc sa va bucurati ca încă nai joaca si mai putem disfruta, voi criticati ca de sunteți mari profesioniști. Vai si amar. Tipic românesc. Rusine.

Iulia (1 comentarii)  •  30 ianuarie 2011, 19:15

Ar fi multe de zis. In primul rand, nu aveti dreptul sa jigniti. Acest lucru nu va face ca articolul sa aiba mai mult succes, dimpotriva. Daca nu va place de om, nu incepeti sa aruncati cu noroi in el, e nedemn. Apoi, parerile dvs sunt total nejustificate: de unde trufie, domnule? Federer a fost mereu extrem de modest, ft simtit! Daca ati avea o minima idee despre el, ati fi stiut ca atitudinea sa este aceeasi dintotdeauna. Asa a intrat in istorie, exact cum e el, nu cum vor unii sa fie! Un om cu calitatile/realizarile lui nu merita un astfel de articol. Cuvinte/expresii ca principe, invins de profesie, mutra acra, crede ca totul i se cuvine, vin din partea unuia care nu are argumente solide si se lega de toate nimicurile. Pana de pasare?? E o gluma, nu? S-ar parea ca nu stiti nimic despre el, doar ca nu-l suferiti! Si sa spuneti ca Federer isi merita fanii, doar pt ca 99% din cei de aici nu sunt de acord cu dvs, e o ofensa si la adresa lor! Nu jigniti ca sa nu fiti jignit! Una e sa nu-ti placa Federer si alta e sa-l insulti. De unde atatea resentimente? Nu trebuie sa fii fan Federer ca sa remarci un articol nedrept! Nu e vorba despre pareri contrarii sau indoieli, ci despre nestiinta. Sigur ca poti avea pareri diferite, dar exprimate frumos, logic. Daca va doriti alt aer, asta nu inseamna ca trebuie sa loviti cu ura! Pt asta, se pierde orice urma de respect!

gore (4 comentarii)  •  8 februarie 2011, 9:10

Bine zis # 72. Subscriu la spusele tale si-ale altora asemanatoare tie.
Federer joaca pentru cei ce-i admira ARTA tenisului ce-l traieste cu pasiune si din respect pentru cei ce-l urmaresc. A te uita la un meci de-al lui este egal cu a face o baie in sauna spirituala a sportului alb.
Federer joaca pentru public si-l doare cand incearca ceva nou sa ofere si nu-i iese.
Cum spunea cineva: el a castigat tot ce era de castigat, iar acum joaca numai si numai pentru publicul ce-l urmareste.

Alameerah (1 comentarii)  •  23 ianuarie 2014, 12:31

After the final I felt totally sieisfatd of the whole tournament. I think it was the best tournament for a really long time. I am not a huge Federer fan, but he was literally unbeatable in the final. Yes, I think Benneteau should’ve beat him in the 4th, but how he responded is how only just Federer can. He deserved it and by the numbers, he is the most successful and the best tennis player of all time. I still doubt that on his prime, he would’ve beat Sampras on any other surface than clay. Hats off to Fed. He is the GOAT

Comentează