Încercaţi să nu uitaţi!

Se împlinesc 17 ani. Vîrsta pe care o avea Hagi cînd debuta la naţională. Sînt 17 ani de cînd unii şi-au luat raţia de libertate, iar alţii porţia de gloanţe. Cine s-a născut de atunci încoace nu ştie. Mulţi nici […]

Se împlinesc 17 ani. Vîrsta pe care o avea Hagi cînd debuta la naţională. Sînt 17 ani de cînd unii şi-au luat raţia de libertate, iar alţii porţia de gloanţe. Cine s-a născut de atunci încoace nu ştie. Mulţi nici nu vor să afle ce s-a întîmplat. De fapt, mulţi dintre noi, cei care am prins vremurile acelea, nu voiam să ştim ce se petrece în jurul nostru. Citeam, căutam filme pe video, bifam prezenţa la serviciu. Era un non-combat generalizat. Un blat cu oroarea şi cu teroarea multilateral dezvoltate. Cei care îndrăzneau să vorbească, să gîndească, să se opună adică, erau consideraţi nebuni şi buni de internat în clinici de psihiatrie. Acolo li se spăla creierul şi li se murdărea conştiinţa.

Stadionul a fost în toţi acei ani un refugiu. Într-un fel nevinovat, şi un spaţiu de disidenţă. Acolo aveai voie să fluieri, să huidui. Să aplauzi şi pe altcineva. Să spui glume deşucheate, bancuri politice. Să fii în grupuri mai mari de trei-patru persoane. Acolo uitai că n-ai mîncat banane de 10 ani, că n-ai găsit o asistentă cumsecade să-ţi chiureteze nevasta gravidă. Că apa caldă era mai rece decît apa rece, că nu găseai antibiotice, că ţi-a căzut antena de bulgari sau de sîrbi şi n-aveai unde să vezi finala Cupei Campionilor.

Lumea sportului s-a despărţit greu de viaţa pe cartelă, deşi avea toate motivele să nu regrete nimic. Urmau profesionismul, banii. Gloria necenzurată. Obişnuiţi cu privilegiile destinate nomenclaturii (nişte VIP-uri avant la lettre), oamenii din fotbal, inclusiv marii jucători, au înghiţit cu noduri Revoluţia. Primele celebrităţi sportive care au apărut la televizor în seara de 21 spre 22 au fost Ilie Năstase şi Cornel Dinu. Nasty ca să ne informeze că se urcă în avionul de Paris, pentru a duce acolo mesajul de libertate al românilor. Wow! Dinu ca emanaţie a noii puteri.

Au urmat vînzările, marile tunuri. Au apărut meserii noi. Impresari, misiţi, federali viageri, prieteni de fotbalişti, neveste de fotbalişti. Cei bine orientaţi s-au îmbogăţit, nici celor de pe lîngă ei nu le-a fost rău. ARO-ul a fost schimbat cu Bentley-ul sau Rolls-ul. S-au strîns averi pentru cîteva generaţii. Ciudat, nimeni din sport nu şi-a exprimat vreodată o părere critică despre viaţa mizerabilă dinainte. Niciodată! În schimb, ni se servesc regrete. Suspine materialist-dialectice. Pe la sindrofii şi pe la înmormîntări îi vezi pîlcuri, pîlcuri. Nostalgici în costume Armani. Aristocraţie roşie? Nici măcar, burtăverzime ataşată valorilor interlope. Supravieţuitori de profesie, păsări de pradă prin vocaţie.