Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Maratonul de 30 km

Atletul portughez Francisco Lazaro a murit la kilometrul 30 al maratonului Jocurilor Olimpice de la Stockholm din 1912. Aceasta este ştirea pe care contemporanii lui Lazaro au citit-o în ziarele epocii. În spatele ştirii, la distanţă de aproape un secol, […]

miercuri, 5 ianuarie 2011, 6:00

Atletul portughez Francisco Lazaro a murit la kilometrul 30 al maratonului Jocurilor Olimpice de la Stockholm din 1912. Aceasta este ştirea pe care contemporanii lui Lazaro au citit-o în ziarele epocii. În spatele ştirii, la distanţă de aproape un secol, un alt portughez, Jose Luis Peixoto, construieşte o carte, „Cimitirul de piane”. La prima vedere, romanul tînărului scriitor lusitan este o cronică de familie, ale cărei personaje proeminente sînt Francisco Lazaro şi tatăl său. La a doua vedere, „Cimitirul de piane” ar putea fi o inedită relatare literară a concursului de maraton de la Stockholm.

Impresia finală este aceea a întîlnirii cu o carte tulburătoare, care vorbeşte despre iubire şi ură, sacrificiu şi renunţare, fidelitate şi trădare, resemnare şi speranţă. Peixoto scrie simplu, dar fiecare cuvînt este cîntărit cu o precizie farmaceutică. Peixoto este zgîrcit în metafore, dar e foarte darnic atunci cînd transmite emoţie. Peixoto poartă moştenirea genetică a lui Lobo Antunes şi Saramago şi însuşirile stilului noii generaţii de scriitori europeni. Forţă şi concizie. Imaginaţie, sensibilitate. Luciditate. Nu în ultimul rînd, cultură.
A doua parte a cărţii respiră în ritmul alergării lui Francisco, fiind o înşiruire a kilometrilor parcurşi din maraton. Fiecărui kilometru îi corespund amintiri şi impresii fugare ale celui care pleacă într-o cursă din care nu avea să se mai întoarcă. Înainte de Stockholm, rămîne lumea misterioasă a cimitirului de piane din spatele atelierului de tîmplărie. Un univers populat de sunetele serafice ale instrumentelor care sînt readuse la viaţă şi de gemetele îndrăgostiţilor. Peixoto scrie simplu, dar te aruncă într-un labirint temporal din care ieşi viu şi nevătămat. Cu respiraţia întretăiată, ca un maratonist al cărui premiu este întîlnirea cu frumuseţea.

„Cimitirul de piane”, de Jose Luis Peixoto, a aparut la Editura Polirom, in 2010

Comentarii (6)Adaugă comentariu

Costi (3 comentarii)  •  6 ianuarie 2011, 9:05

Frumos scris! Dar pentru ca tot ati amintit de Antunes, ce parere aveti despre el, cum poate fi citit?

deco (37 comentarii)  •  6 ianuarie 2011, 10:52

Felicitari pt articol!

Cristian Geambaşu (301 comentarii)  •  6 ianuarie 2011, 12:55

Costi
Prima intilnire cu Antunes a fost „Manualul Inchizitorilor”, o carte fantastica, dar destul de greu de citit fara un antrenament prealabil (sa zic ca eu il aveam dupa niste experiente cu alti hispanici, lusitani ori latino-americani). „Intoarcerea Caravelelor” nu m-a prins, in schimb mi-a placut foarte mult „Ordinea naturala a lucrurilor”. Da, imi place Antonio Lobo Antunes. Si nu, nu imi place Saramago.

ovidiu_3003 (644 comentarii)  •  6 ianuarie 2011, 13:57

Frumoasa reclama facuta cartii…pacat ca nici macar unul la suta din cei ce scriu aici n o s o cumpere!

Costi (3 comentarii)  •  6 ianuarie 2011, 19:48

Multumesc pentru raspuns! Eu sunt mai apropiat de Saramago decat de Antunes, mai ales ca pe ultimul n-am reusit sa-l inteleg dupa vreo 60 de pagini din „Buna seara lucrurilor de pe-aici”. Am citit „Ordinea naturala a lucrurilor” cu suficienta placere ca sa o termin, dar nu m-a incantat. In schimb, nu va pot da un titlu din Saramago care sa nu ma fi incantat.

Giginho (3 comentarii)  •  7 ianuarie 2011, 13:03

Haa..in sfarsit…. cineva vorbeste de acest genial Peixoto. Am cumparat Cimitirul de piane dupa un review citit in Dilema Veche si nu am regretat. E o mica comoara care te ‘arunca’ in viata acestei familii a maratonistului, cu tot ce inseamna viata de familie: iubire, inselaciune, grija de ceilalti, eliberare, boala, moarte, violenta. Ce limbaj simplu, cata putere de a transmite emotie.

Comentează