Cristian Geambaşu l-a provocat pe Hănescu la un bowling şi la un superinterviu » „Lumea nu mă cunoaşte”

Victor Hănescu altfel decît bănuiaţi. Un tînăr care şi-a sacrificat adolescenţa pentru a ajunge cineva. Un om care pune preţ mai mare pe o minge frumoasă decît pe bani.

A început tenisul la 7 ani, iar părinţii au făcut un […]

Victor Hănescu altfel decît bănuiaţi. Un tînăr care şi-a sacrificat adolescenţa pentru a ajunge cineva. Un om care pune preţ mai mare pe o minge frumoasă decît pe bani.

A început tenisul la 7 ani, iar părinţii au făcut un împrumut ca să îi poată cumpăra primele două rachete. Se întoarce cu plăcere în ţară, dar îl deranjează invidia, răutatea şi delăsarea compatrioţilor.

Un mall din Bucureşti, înainte de Sărbători. Beteală, Moş Crăciuni şi Crăciuniţe, domnişoare la cumpărături. Mijloc de săptămînă, forfotă ca în weekend. Cafenelele, fast-food-urile şi magazinele sînt ţintele principale ale participanţilor la trafic. La bowling e liber, aşa că ne alegem pista în funcţie de cum îi cade lumina colegului meu Cristi Preda. Jucăm două partide şi îl avertizez pe Victor să nu mă lase să cîştig. Nu mă lasă şi ne împărţim victoriile. Gata, ne-am încălzit, deci putem sta de vorbă. Fresh de portocale contra o cafea americană cu frişcă.

– Victor Hănescu în vacanţă. Cum arată vacanţa unui jucător de tenis?
– Păi, mă antrenez 4-5 ore pe zi. Am fost două săptămîni în cantonament la Iaşi. Forţă, rezistenţă, viteză. Nu mă plîng, am timp să stau şi acasă, cu familia. E bine. Mă relaxez, am liniştea care îmi lipseşte cînd sînt în turnee.

– Soţia ce spune atunci cînd eşti plecat? Cum suportă despărţirile?
– Uneori merge cu mine, dar nu ne permitem să fim tot timpul împreună. Ştie cum e, am fost prieteni 5 ani înainte să ne căsătorim.

– Te ajută prezenţa ei?
– Sînt mai liniştit dacă ştiu că e acolo în tribună.

– Are rost să te întreb de luna de miere?
– Nu. Am reuşit totuşi să vizităm de curînd Praga. Un oraş minunat. A, şi am mai fost pe la mănăstiri în Moldova. Frumos!

– Dar?
– Mi-am rupt maşina pe drumurile noastre. Mă gîndesc ce zic străinii şi văd cum arată şoselele noastre.

Tenisul dulce al lui Năstase
– Pentru cine joci tenis?
– Pentru plăcerea mea şi a publicului. Doar că în vremurile noastre nu prea mai e loc de aşa ceva.

– Victor, ce fel de jucător eşti?
– Tehnic. Mă bazez pe intuiţie, pe fineţe, pe talent. Sînt un jucător care construieşte punctele.

– Şi serviciul?
– Serviciul mă ajută foarte mult, mă bagă în meci.

– Ce se întîmplă atunci cînd nu merge?
– Trebuie să muncesc mai mult din spatele terenului.

– Ai un tip de adversar preferat?
– Îmi plac adversarii care îmi dau ritm. Spanioli, argentinieni, jucători care nu variază foarte mult, care merg pe un stil clasic, cu lovituri întinse.

– Şi de evitat?
– Jucătorii care ştiu să schimbe ritmul. Care combină loviturile, care dau tare în minge. Cei care ştiu şi de pe fundul terenului, dar vin şi la fileu.

– La vară împlineşti 30 de ani. Ce s-a schimbat în tenis din momentul în care ai început?
– Eu am început la 7 ani. S-au schimbat multe de atunci. Cînd eram mic am prins ceva din tenisul epocii lui Ilie Năstase. Era un tenis mai dulce, cu prize mai deschise, mai lent.

– Şi cum te-ai adaptat schimbării?
– Am avut norocul de a întîlni un antrenor tînăr, Tomai Firicel. El m-a ajutat să fac trecerea la tenisul modern, care începuse deja să-şi facă loc în circuitul profesionist.

– Dar la noi se juca în continuare pe moda veche.
– Da, cu mult slais şi lift. Firicel a venit cu prize mai închise, cu un stil mai agresiv. M-a învăţat reverul lovit cu o mînă. E foarte important să ai un om de valoare lîngă tine.

Rachete tunate
– S-a schimbat şi materialul?
– Cînd eram copil am jucat cu o rachetă de lemn. Am început cu un Pro Kennex, apoi am trecut la racheta de grafit.

– Acum ce foloseşti?
– Un Head Radical construit acum 10 ani. Nici nu se mai fabrică. Am vrut să merg pe alt model, dar nu m-am acomodat.

– Şi cum te descurci, de unde mai faci rost de altele?
– Greu, am tot strîns în timp. Chiar am trimis ultimele 8 rachete la o firmă de tunning în America.

– Există aşa ceva?
– Da, Federer plăteşte 50.000 de dolari la această firmă ca să-i aranjeze toate rachetele.

– Ce înseamnă tunning la rachete?
– Se umblă la forma şi la grosimea mînerului, care se adaptează pe mîna fiecăruia, este controlat balansul. Nu jucăm cu rachete cumpărate din magazin, ele vin cu anumite diferenţe din fabrică, de greutate, de echilibrare.

– Ce suprafaţă îţi convine mai mult?
– Mă acomodez şi pe suprafeţe rapide, dar prefer zgura. Îmi pot construi mai bine punctul, finalizez atunci cînd sînt sigur.

– Înseamnă că te simţi bine cînd vii acasă, în România.
– Mă simt bine acasă, sînt momente deosebite.

– Simt că există şi un „dar” suspendat în spusele tale.
– Lumea în România nu cunoaşte foarte bine tenisul. Cînd cîştigi, eşti bun, cînd pierzi, eşti prost, nu contează dacă ai cîştigat la un adversar slab şi ai pierdut la unul foarte bun.

„Ce s-a întîmplat, măi?”
– Ce nu îţi place acasă, în România?
– Delăsarea, mizeria, dezorganizarea. Oamenii mi se par răi şi invidioşi. Dar eu continuu să vin cu plăcere acasă.

– Ai cîştigat bine din tenis?
– În momentul ăsta nu pot să spun că am un confort financiar care să îmi asigure traiul indiferent ce s-ar întîmpla. Cînd tragi linie vezi că ai cheltuieli serioase. Am cîştigat, dar sînt şi cheltuieli foarte mari.

– Lumea nu ştie, ce trebuie să îţi plăteşti?
– Păi, salariile antrenorului şi fizioterapeutului, dacă ai aşa ceva. La unele turnee, cazarea. Masa pentru tine şi pentru staff. Biletele de avion, pentru tine şi pentru ceilalţi. Mi-am luat acum biletele pentru Doha şi pentru Australia, am dat vreo 8.000 de euro, şi-au făcut cruce femeile alea de la agenţie.

– Ce gîndeşti atunci cînd urmează să joci cu un adversar foarte bun? Mai bun decît tine, mai bine clasat?
– Să intru şi să reuşesc cel mai bun tenis al meu. Cînd îi ai în faţă pe Nadal sau pe Federer îţi dai seama că ai în faţă un jucător mai mult decît redutabil, dar în sinea ta nu accepţi ideea că vei pierde.

– Cum a fost la Indian Wells după ce i-ai luat setul al doilea lui Federer?
– Asta m-a întrebat şi Firicel. «Ce s-a întîmplat, măi?» Ce să se întîmple, am crezut că am meciul sub control, m-am relaxat puţin, suficient cît el să crească ritmul, să forţeze şi să cîştige cu 6-1 în decisiv.

– M-au pus colegii să te întreb cum ai reuşit mingea aceea la US Open, cînd ai simulat un smash şi ai pus o scurtă. Ai apărut pe toate genericele cu ea.
– Da, la meciul împotriva lui Llodra. E o execuţie pe care am reuşit-o şi cu Djokovici în China, dar nu s-a dat la televizor. Vezi, lumea nu mă cunoaşte. De fapt, ăsta sînt eu, pentru mine tenisul înseamnă fantezie, fineţe, talent.

– Am văzut că loveşti şi printre picioare, cu spatele la teren.
– Am lucrat singur la lovitura asta, aveam 10 ani cînd am văzut prima dată la televizor. Jucam la perete, dădeam în minge aşa încît să sară peste mine, mă întorceam şi loveam. Am exersat pînă am reuşit.

Adolescenţa pierdută
– Te consideri un om ambiţios?
– Da, fără ambiţie nu aş fi reuşit nimic.

– Închipuie-ţi că nu ai fi jucat tenis. Ce ai fi făcut în viaţă?
– Tot ceva în sport, nu prea mi-a plăcut şcoala.

– Părinţii ce ziceau, am înţeles că sînt ingineri?
– Mama a fost mai reticentă. Tata m-a încurajat mereu, a crezut în mine. La 14, 15 ani erau băieţi care mă băteau, dar el zicea: «Lasă, mă Victore, o să vezi că la 20 de ani de ei nu o să mai ştie nimeni, iar tu o să fii sus». Şi a avut dreptate.

– Părinţii te-au ajutat din punct de vedere material? Tenisul e un sport scump.
– Cît au putut. Tata a făcut un împrumut la CAR ca să îmi poată cumpăra primele două rachete, ceea ce a fost incredibil.

– Apoi?
– Apoi, la 16 ani, am găsit un sponsor. De fapt, un om care mi-a dat nişte bani pe care apoi i-am returnat pe măsură ce am cîştigat. Plus nişte procente din premii.

– Te-ai gîndit vreodată la retragere?
– Trebuie să te gîndeşti la toate. Deocamdată, mă simt bine, nu mi-am pierdut energia şi bucuria de a juca.

– Ţi-a furat ceva tenisul?
– Am ratat cîteva etape din viaţă. Grupul de prieteni din liceu, din facultate, ieşirile în oraş, anturajul. Într-un club, într-o discotecă. Eu eram atît de preocupat că nu mi-am dat seama cum au trecut toate astea pe lîngă mine.

– Cu presa cum te înţelegi?
– Bine, uite că stăm de vorbă de vreo oră şi jumătate. Au fost şi momente neplăcute. În 2005 am făcut „sferturi” la Roland Garros.

– O performanţă.
– Da, numai că a apărut ştirea că unul dintre sfertfinalişti a fost dopat. Iar ziarele de la noi au speculat că eram eu. Nu eram eu, era argentinianul Puerta, dar piatra fusese aruncată, n-a mai interesat pe nimeni după aceea că eu fusesem nevinovat.

Copiii pierd timpul în România
– De ce sîrbii reuşesc şi noi nu? Uite, tocmai au cîştigat Cupa Davis
– Din cîte ştiu eu, sîrbii nu se antrenează în Serbia. Troiţki s-a pregătit de la 15-16 ani în Germania, în Djokovici s-a investit de asemenea enorm. Cînd a venit la Open la Bucureşti la 17 ani avea deja preparator fizic.

– În afara banilor, ce ne mai lipseşte?
– Capul. Lucrurile se fac cu cap. Mă uit la cei tineri şi îmi dau sema că nu au sprijin, că nu îi îndrumă cineva. Văd cum copiii în România pierd timpul, deşi teoretic se antrenează.

– Am auzit că eşti tentat să deschizi o academie de tenis după ce te vei retrage.
– E adevărat. Îmi surîde ideea să mă ocup de ceva la care mă pricep. Dar e o investiţie pe care nu ştiu dacă mi-o pot permite singur. Mi-ar plăcea să le dau românilor ceva din ce mi-a oferit mie tenisul.

Hănescu despre:
Roger Federer: Dacă nu eşti atent, te striveşte. Creşte ritmul de joc instantaneu atunci cînd e în dificultate.

Andy Murray: Prea defensiv pentru gustul meu. Ştie tenis, are lovituri bune, dar nu îmi place.

Novak Djokovici: Un jucător interesant, merge tot pe stilul defensiv, se bazează mult pe fizic. Loveşte tare şi variat, dar nu m-a impresionat cu nimic.

Gael Monfils: Este tipul de tenisman care îmi place mie. Spectaculos, variat, dinamic, imaginativ. Ce mai, omul le ştie!

„Tenisul nu înseamnă să alergi ca nebunu’. Tenisul înseamnă imaginaţie, fineţe, doar că în vremurile astea nu prea mai e loc de aşa ceva”
VICTOR HĂNESCU

„Mi se pare o comedie ce se întîmplă pe la noi prin fotbal. Cînd m-am întors în ţară, după vreo două luni, nu mai ştiam nici un antrenor”
VICTOR HĂNESCU

„După ce scrie în 10 ziare că eşti dopat, cum să te mai salveze o dezminţire de cîteva rînduri?”
VICTOR HĂNESCU

„Din ce am cîştigat nu pot să spun că acum stau cu burta la soare şi trăiesc liniştit”
VICTOR HĂNESCU

„Ca jucător de tenis, eşti propriul tău şef, trebuie să ai grijă singur de tine. De aceea e mai greu”
VICTOR HĂNESCU

Wimbledon, minus 11.000 de dolari
„Nu mi s-a întîmplat niciodată în 10 ani de turnee profesioniste să încerce cineva să mă umilească aşa ca la Wimbledon, anul ăsta. Era un grup de englezi, erau beţi, cu berile în mînă. Îmi strigau tot felul de mizerii, că sînt terminat, că sînt un loser. Am rămas calm, m-am dus la arbitru şi i-am atras atenţia, «Vezi că ăia fac urît!». Meciul mergea bine, grupul acela a plecat, dar au venit alţii care au continuat ce începuseră ceilalţi. Apoi s-a întors meciul, Daniel Brands juca bine, eu m-am accidentat, cei din tribună îmi strigau, «Uite că te doare şi piciorul, eşti distrus», arbitrul continua să-l ignore. Atunci am cedat, am servit ca să termin meciul şi am avut ieşirea aceea, am scuipat. Am primit o amendă de 15.000 de dolari, redusă ulterior la 11.000. Dacă la anul nu am probleme în turneele de Grand Slam, primesc banii înapoi. Cum aş reacţiona dacă mi s-ar întîmpla din nou? Nu ştiu.”

2.775.387 de dolari a adunat Hănescu din tenis de-a lungul carierei, din care 495.674 în 2010

26 este cel mai bun loc ocupat de Victor Hănescu în ierarhia ATP la simplu

4 finale de turneu ATP a jucat Victor. A cîştigat una, la Gstaad în 2008