Gentile pe Facebook
Fotbalul s-a schimbat, nu şi importanţa unei partide contra Italiei
Povesteşte Balaci, cu umorul ascuns al fostului mare fotbalist. Primăvara anului 1983, stadionul 23 August ticsit de lume. Echipele se aliniaseră la centrul terenului, iar românul apucase deja să-l abordeze […]
Fotbalul s-a schimbat, nu şi importanţa unei partide contra Italiei
Povesteşte Balaci, cu umorul ascuns al fostului mare fotbalist. Primăvara anului 1983, stadionul 23 August ticsit de lume. Echipele se aliniaseră la centrul terenului, iar românul apucase deja să-l abordeze pe Gentile. Parcă te ştiu de undeva, i-a zis mijlocaşul nostru fundaşului italian, care s-a schimbat la faţă. El, stăpînul lumii după Spania ’82, omul care făcuse instrucţie cu Maradona, el, care îi blocase pe Falcao şi pe Zico, el ajunsese în situaţia ridicolă să fie confundat?, nerecunoscut?, de un fotbalist cu chică blondă din naţionala României.
Trucul a dat roade, Ilie l-a plimbat pe tot terenul pe Claudio Gentile şi România a cîştigat cu 1-0 meciul împotriva campioanei mondiale după golul lui Boloni în poarta bunicului legendar Zoff. Sigur, la performanţa asta formidabilă au contat şi alte detalii. Disciplina jucătorilor noştri, grosimea dosarului întocmit de Mircea Lucescu, aportul publicului, inerţia squadrei azzurra. La 27 de ani distanţă, în plină epocă digitală, o abordare gen Balaci ar părea o glumă nereuşită. Orice anonim, au destui!, din naţionala Italiei i-ar rîde în nas unui omonim anonim, avem destui!, din naţionala română – uită-te, frate, pe Facebook, mă găseşti acolo, cu galerie de poze, intră pe blogul meu, a, poate nu ai net acasă?, poate nu aveţi nici la federaţie?, atunci n-am ce să-ţi fac, îţi arăt eu pe teren cine sînt! Concluzie abruptă. A trecut vremea şicanelor unu la unu, a dosarelor stufoase cu fişe pe fiecare jucător. Nu a trecut însă vremea documentării.
S-au îmbunătăţit mijloacele de stocare, pe un CD încap mii de pagini scrise de mînă, s-au schimbat sistemele de joc, echipamentul de joc a evoluat, terenurile sînt încălzite subteran şi inundate de lumina miilor de lucşi ai reflectoarelor. Dar a şti totul despre adversar, cum şi unde joacă, ce îi convine şi ce îl deranjează rămîne baza meseriei selecţionerului. Măcar aici, Răzvan, confundat de Giancarlo Antognoni cu tatăl său Mircea, ar trebui să se simtă în elementul lui. Lucescu junior îşi face temele conştiincios. Mai mult, are o relaţie de amiciţie profesională cu Prandelli. Numai că întîlnirea cu Italia este şi altceva decît o înfruntare tactică. Italienii sînt proiecţia noastră despre fotbalul eficientizat, imaginea pe care ne-ar plăcea să o vedem în ai noştri. Un meci cu Italia, fie şi amical, fie şi la Klagenfurt, este o sărbătoare. Un privilegiu. Adică ar trebui să fie. Nu am nici o îndoială că Răzvan şi băieţii îl vor trata ca pe o partidă de şah în urma căreia şi o remiză e bună.