Cristian Geambaşu

Jurnalist box-to-box, de 25 de ani mereu în echipa ideală a presei de sport. Respectat, temut și foarte apreciat. Întotdeauna la obiect, tăios, fără ocolișuri

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cristian Geambaşu
România nu este o echipă!

Radicevici, Grbici, Mehmedovici. Pe bancă, Kim Rasmussen. Cunoștințe mai vechi, adversare mai noi. În zi bună, Muntenegru poate bate pe oricine. Dovadă victoria cu Norvegia la distanță de 5 goluri. România are nevoie tot de o victorie la măcar 5 […]

...

Taci!

Asistăm de niște ani la o degradare alarmantă a relației jucător-antrenor în tenis. Poate ar fi și mai potrivit să spunem jucătoare-antrenor, fiindcă majoritatea copleșitoare a situațiilor provin din tenisul feminin. Antologica secvență în care Sorana Cîrstea îi cere arbitrei […]

...

Cine este cel mai mare adversar al naționalei României?

Calculele hârtiei indicau naționala masculină de handbal a României favorită în dubla întâlnire cu omoloaga din Kosovo. Incredibil, mai există așa ceva! Naționala Kosovo este una dintre puținele reprezentative în fața căreia România mai poate fi considerată favorită. Ca să […]

...

Dinamo pe modelul Barcelona

Totuși, modelul propus de asociația DDB este inspirat din organizarea unor cluburi ca Barcelona.

Lucrul esențial în acest tip de conducere este absența unui patron, a unui privat care face doar ce îl taie capul. În cazul unor entități ca […]

...

Acești doctori care îl enervează pe Marica

Hai că nici LeBron James nu ar fi zis-o mai bine decât Ciprian Marica! „Ne-am săturat de ăștia scoși în față să bage groaza în populație” este o frază-manifest a zilelor pe care le trăim și numai un om cu […]

...

Să îl căutăm pe Google pe Ion Țiriac!

Să o facem împreună cu soțul Serenei Williams. Vom descoperi lucruri interesante

Permalink to Să îl căutăm pe Google pe Ion Țiriac!
joi, 7 ianuarie 2021, 5:44

A-l apăra pe Ion Țiriac este totuna cu a-l proteja pe Moș Martin din pădure de asaltul veverițelor din pădure. Ion Țiriac este un personaj antipatic, ursuz, prieten permanent al puterii, orice putere, bogat, putred de bogat, zgârcit, îngâmfat, sigur pe el, sigur că le știe pe toate și ceva pe deasupra, colecționar de mașini rare, vânător de mistreți și neobosit admirator al domnițelor aureolate olimpic. Asta în pofida unui sexism pe care îl profesează cu o naturalețe uimitoare. Cum să aperi un astfel de om și de ce?

Adevărul, o marfă greu vandabilă

Poate pentru că adevărul nu are legătură cu suma defectelor acelui om. Adevărul nu ține cont nici de stilul din afaceri, nici de anturaj, nici de premiile de bună purtare sau de actele filantropice. De care, în pofida legendei tip Hagi Tudose, se pare că Țiriac nu este străin. Cunoscând cât de cât personajul nostru, atacul repetat al soțului Serenei probabil că l-a amuzat pe fostul campion la dublu de la Roland Garros. De aici ar trebui să plece discuția noastră, de la cariera de tenismen a lui Țiriac, nu de la cea de vânător.

Unde a greșit Țiriac?

Alexis Ohanian, partenerul de viață al Serenei, a fost deranjat de intervențiile în care fostul șef al olimpismului românesc îi recomanda marii campioane americane să se retragă. Ce i-a provocat însă lui Ohanian accesul de furie? Iată!

„La vârsta asta și la greutatea pe care le are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență s-ar retrage! Din toate punctele de vedere” – Ion Țiriac la emisiunea „Rețeaua de idoli”, de la TVR 2.

Serena Williams are 39 de ani, iar retragerea este o opțiune inevitabilă. Uzura corpului și oboseala creierului își spun cuvântul. Deci unde a greșit Țiriac? Serena nu doar că este un sportiv în vârstă, este și unul cu o greutate inadecvată sportului de mare performanță. Iar greutatea corporală nu este un blestem, nicio moștenire genetică, ci o consecință a unei relații prea strânse cu farfuria și cu frigiderul. Nu este cel mai plăcut lucru să ți se atragă atenția că ești gras, dar asta nu este o jignire.

„Clovn rasist/sexist”

Ohanian a reacționat în cascadă. Mai întâi a spus că nu dă doi bani pe ce crede Ion Țiriac. În regulă. A doua postare din rețelele de socializare este deja mai dură și se vrea ironică. „A trebuit să caut pe Google… se pare că fata mea de trei ani are mai multe victorii de Grand Slam decât acest clovn (n.r. – clovn ilustrat prin emoticon)”. Ultima este însă demnă de toată atenția. Și cu adevărat îngrijorătoare. „2021 şi nicio reţinere când un clovn rasist/sexist care se exprimă public se ia de familia mea.”

Un nimeni care a fost locul 8 mondial!

Deci, nicio reținere. Așa carevasăzică. Să îi chemăm atunci pe băieții ăia care au luat cu asalt Capitoliul de la Washington DC. Să îi aplice o corecție mustăciosului. În registru de pamflet treaba cu căutatul pe Google hai să zicem că mai merge, deși Țiriac are în spate 3 finale de Cupa Davis, un titlu la dublu împreună cu Năstase la Roland Garros și, țineți-vă bine, un loc 8 mondial la simplu la finalul lui 1968! Plus o contribuție fundamentală la descoperirea sau la accesul spre celebritate a lui Guillermo Vilas, Boris Becker sau Goran Ivanisevici.

Scurtul drum de la antipatic la simpatic

Că Alexis Ohanian nu știe toate astea, nu-i problemă. Ignoranța se mai tratează cu Google, agresivitatea, fie ea și doar verbală, e incurabilă. Altădată, și posibil că de aici i se trage, Țiriac a fost sexist, machist, poate și rasist. Dar nu acum. Și, ca în orice întreprindere de genul acesta, insistența soțului Serenei de a-l maimuțări și demoniza pe Țiriac sfârșește prin a ni-l face simpatic chiar pe Țiriac. Altfel, apropo de meandrele limbajului și de faptul că A.O. își introduce copilul de 3 ani în șaradă. Asta în termeni de corectitudine politică nu este oare o formă inconștientă, dar perversă de abuz al minorului?

Și cum credeți că ar fi sunat în oglindă o remarcă a triplului finalist de Cupa Davis la adresa fiicei Serenei. Ceva de genul: „În loc să ocupe un loc pe tabloul marilor turnee, n-ar fi mai bine să stea să-și crească copilul?”. Atunci să fi văzut iureș! Și vuiet matern și patern.

Hmm, mă simt ciudat. L-am apărat pe Ion Țiriac. Se zice că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iar asta mă liniștește. Așa ca pe băiatul acela care face reclamă la o vopsea cu ioni de argint.

Comentarii (18)Adaugă comentariu

Bagheera (2 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 18:12

Tiriac este cel mai bun cunoscator de tenis din lume. Oricum l-ai intoarce, a trait tot, a vazut tot, a antrenat tot, a condus tot. Pacat ca pleaca fara sa-i fi lasat nimanui o buna parte din cunoasterea asta. Nu era insa obligat sa o faca.

Kyro (16 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 18:20

Poate ar vrea sa ne explice stimabilul partener cum Serena si Biles, pentru substantele interzise altor sportivi au adeverinte.... Interesant cum persoane cu astm (pe langa multe altele) se apuca de sport profesionist ...

Mike (1 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 18:34

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dan Lupascu (4 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 18:35

Completare : Tiriac si Ruzici au un titlu la Roland Garros.

Ilie (150 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 18:47

De asta nu ai rămas inginer. Nu ai nici un pic de logică. Rămâneți cu Olaroiu, care ridică în slăvi libertatea din China, sau cu Lucescu jr, care slujește la unul care a ordonat executarea unui ziarist. De la ta'su a învățat, cel ce a făcut echipă pe ***. Ascultați-l pe Borcea sau pe Mitică. Și publicați poze cu mamaia Prodan dezbrăcată.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei (222 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:18

@Geambasu - La multi ani! Nu stiu daca merita un articol subiectul asta. Pana la urma poti scoate un articol in registru de "lup moralist" pentru mai toate elucubratiile de pe social media. Te apuci, le diseci, le demontezi. Asa, si? Inca un razboinic de facebook, inca o furtuna intr-un pahar cu apa. Pe vremuri spuneam ca orice minune dureaza trei zile si orice ziar are o viata de o zi. Acum, cu social media, viata aia e chiar mai scurta si nu stiu daca merita prelungita cu astfel de articole. Nu ca nu ti-as da dreptate in ceea ce spui. Dimpotriva. In alta ordine de idei, cred ca trebuie nuantata afirmatia legata de cariera lui Tiriac in tenis. De fiecare data vad pe gsp sintagma "fostul mare jucator, Tiriac". Ce il face "mare", domnule? Acel loc 8 in anii 60 care echivaleaza cu un loc 50 acum? Pai pe locul 8 acum e Andrei Rubliov care are vreo 7 titluri ATP si finale jucate, iar alaturi de el il gasim pe Zverev, cu titluri si finale, inclusiv de GS. Tiriac abia daca a castigat un turneu la simplu in toata cariera iar la GS iesea mereu in primele tururi. Sincer, cred ca Tiriac apare ca fiind "mare jucator" doar prin prisma carierei de dupa retragerea din activitatea competitionala. Ca manager, promotor si mai ales miliardar, Tiriac e cu mult mai mare decat a fost ca jucator de tenis.

Dragos (3 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:26

Gata, ai luat salariul si luna asta. ***...ai scris de bine de Domnu’. Deci, acest bosorog, care executa mistreti(nu se poate numi vanator) si fara performante notabile comparabile cu ale Serenei, o face indecenta pe femeia aia si tu spui ca e normal ca ea sa se retraga ca are o varsta? Exemplu clasic de spalare a imaginii publice.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ilang Ilang (2 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 19:57

Cum isi permite oare, acest personaj, sa aibă o atitudine de un sexim atroce, fata de o sportiva, care a scris, si la 39 de ani, încă scrie istorie în tenisul mondial,in ciuda kilogramelor în plus și ***, cum citim, pe aici?! Nici pe departe nu mi e simpatica Serena, dar oare a spus ceva, în legătură cu faptul, ca fata de ea, tu nea Tiri, ești nimeni cu diploma, și nu exiști în ierarhia mondiala a acestui sport, decât în calitate de atarnator al lui Năstase?! A spus ea, ca bo sho ro gii , ar trebui sa joace table în parc, nu sa fie președinți de federații? Nu, și atunci de ce crezi tu, ca organizator de turnee de tenis,ca ai dreptul sa ti dai cu părerea despre legende, sau faptul de a impușca mistreți la Balc, îți dă impresia, ca te face egal, cu rangul invitaților tai?! Nici pomeneala, bai,, rumane,,!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Un gras cu BMI 25 (7 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 20:34

"Iar greutatea corporală nu este un blestem, nicio moștenire genetică, ci o consecință a unei relații prea strânse cu farfuria și cu frigiderul." Afirmatie falsa. Grautatea corporala are cauze multiple, inclusiv genetice, dereglare hormonala, medicamentatie si ca o consecinta a altor boli. https://www.cdc.gov/obesity/adult/causes.html Iar ca ridicolul sa fie complet Dl Geambasu pare supraponderal (poate gresesc asa se vede la TV, as fi curios ce index de masa corporala are) iar Tiriac e clar ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristi (1 comentarii)  •  7 ianuarie 2021, 22:11

Mai bine domnul acela Ohanian ar explica cum in vara anului 2019 a pus pe fuga un agent WADA venit la usa somptuoasei lui vile din Miami sa recolteze probe de urina și sânge Serenei,pe motiv ca a deranjat-o pe soția lui când era în vacanta...și asta datorita numeroaselor refuzuri a Serenei de a anunta din timp agenția antidoping unde se afla....a fost un scandal puțin mediatizat atunci....,și sa comparam cazul Serenei cu al Simonei când tot in 2019 a fost testata de mai bine de 20 de ori și obligata mai mereu sa anunțe unde va fi în vacante,sa anunțe mai mereu unde va fi plecata,unde va fi cazata,etc.chiar și Simona a declarat într-un interviu ca la un moment dat a fost foarte agasata de aceste dese testări la care a luat parte dar a trebuit sa se conformeze.....

StragerOne (42 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 9:15

Atunci când Ion Tiriac, asemeni unui Sfinx în tribuna, ridica degetul aratator îndemnând-o pe Simona Halep la calm, încerci un sentiment de siguranta. Când un individ îi trimite bezele Serenei din loja, habar n-ai cine e si te-ntrebi: "oare cine-i gigolo asta care o agreseaza - macar vizual- pe cea mai mare jucatoare de tenis"?( e adevarat FOSTA, dar tot aia e).

Nică fără frică (138 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 13:36

Țiriac e o legendă în lumea tenisului pe când soțul serenei un neica nimeni!!! Iar la bani serena și cu soțul ei par niște *** pe lângă Țiriac!!! Nu știu de unde îl scoate Geambasu antipatic și zgârcit pe Țiriac pentru că mie chiar mi se pare simpatic iar pe lângă serena care chiar e antipatica Țiriac e super simpatic și Geambasu să se mai intereseze la ce donații face Țiriac și vorbim după....în rest numai bine pentru Țiriac pe care am avut șansa să-l urmăresc în finala cupei Davis la București pe arenele Progresul! "Ar fi fost prea frumos" să câștige România!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cn (84 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 15:27

@ilie si tu de unde stii ca ce spune Olaroiu despre China nu e adevarat? Cat timp ai petrecut in China? Olaroiu a petrecut destul. Eu am lucrat 7 ani in China si m-am simtit mult mai liber decat ma simt acum in Vest. Desigur ca nu poti spune nimic negativ despre partidul comunist - dar cam aici se opresc retsrictiile in China. Habarnistule.

fanel (1 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 17:59

si ce neadevar a spus tiriac ?serena nu e grasa?nu e batrana,nu are 40 de ani ?dar ce sa stie un ignorant ,un pacalici care sta pe colorata ca soarecele pe sunca,vedeti ce fata de papagal are ,un fraier cumparat ca o jucarie din market de o basoalda.

radunm (1 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 18:37

Ohanian este ori ***, ori urmareste niste interese, nu trebuie luat in serios. Omul si-a dat demisia din boardul de la Reddit pentru ca era alb, ca nu mai putea suporta ca el alb sa fie in board si un negru nu. 99% din cuvintele pe care le scoate pe gura sunt legate de rasism si sexism inchipuite. In cazul asta ma mir ca nu a reactionat chiar mai vehement. Probabil imaginea pe care si-o creaza ii foloseste dpdv financiar sau vrea sa intre in istorie ca un fel de MLK alb, nu stiu ...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

MZM (198 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 18:49

Tiriac a dat iarasi cu bata in balta asa cum a mai facut de multe ori. Si nu cred ca era cazul sa i se ia apararea in GS. Era mult mai bine (pentru I.T. in primul rand) sa fie trecuta cu vederea, sa nu fie comentata aceasta noua iesire in decor a sa. Pentru ca nu poti sa aperi pe cineva care, hodoronc-tronc, jigneste pe altcineva ca e prea gras si ca ar trebui sa se retraga din activitatea sportiva. Nici daca era antrenorul sportivei respective nu se putea exprima asa de neglijent. Sa afirmi despre persoana respectiva ca „la varsta si greutatea pe care le are acum, daca ar avea putina decenta s-ar retrage” este absolut impardonabil! Este mult mai deochiat decat ce a spus Coltescu cand l-a indicat pe antrenorul acela de culoare!! Iar replica sotului jucatoarei nici nu mai conteaza. Tiriac a provocat totul!

Radu K (13 comentarii)  •  8 ianuarie 2021, 22:37

Aici gresesti. Prin comparatie Tiriac e nimeni in tenis fata de Serena! Asta ca jucator. Ce va fi dupa, vom vedea. Serena joaca inca tenis si la nivel foarte inalt, asa cum e ea mai grasa/muschiuloasa. Posibil ca dupa, sa faca lucruri mai importante decat Tiriac, fiind un mega-star international. Daca ar fi fost primul derapaj al cuplului Tiriac-Nastase la adresa Serenei, poate l-ar fi trecut cu vederea. Fiind deja al nu stiu cate-lea, e normal sa rabufneasca sotul. Tiriac, ca si Nastase, e un badaran cu multi bani facuti cu ajutorul prietenului puscarias Nastase si a altor prieteni din psd. Bani facuti din afaceri cu statul, la comanda. Apropos, de ce apar aproape zilnic articole cu parerile lui Tiriac despre orice? ***, ***, ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Trombon (2 comentarii)  •  10 ianuarie 2021, 8:06

Adică dacă ai fost numărul 8 mondial, nu poți scoate prostii pe gură?! Cum adică , le-a trăit și văzut pe toate ?! Poate a fost și la Verdun în 1916 !

Comentează