Mediocri și melodramatici
Naționala României s-a întors repede la vechile metehne. Joc încâlcit, lent, lipsă de orizont, tentația de a simula

Meciul nostru începe în minutul 63, când Maxim transformă penaltyul dictat de arbitrul Damir Skomina după consultarea sistemului VAR. Burcă a fost lovit cu cotul în careu, suficient ca arbitrul cel mai bun din lume anul trecut să arate punctul de la 11 metri. Tehnologia în slujba unei echipe care două treimi din meci a chinuit fotbalul și nu a avut niciun șut spre poartă.
Pase de-a latul
Aceea este echipa României. Băieții selecționați, pregătiți și emoționați de Rădoi au avut posesie, dar nu au produs fotbal timp de 60 de minute. Adică, exact ce credeam că am câștigat în era Rădoi. Crețu a greșit marcajul la primul gol al lui Sigurdsson, Camora l-a ținut în joc la golul al doilea. În rest, pase de-a latul terenului, cu rare încercări de verticalizare ale lui Stanciu și Maxim.
Nu-i vorbă că islandezii ar fi arătat ca Brazilia, dar nici clișeele expirate și obositoare despre malacii nordici care nu știu decât să alerge nu ne ajută. Nici pe jucători, nici pe noi, suporterii. Trăim mereu cu senzația că suntem niște brazilieni striviți de forța brută a unor brute. Și nu este așa, Islanda are jucători buni, disciplinați tactic, experimentați.
Băieții cu bărbații
Rădoi a schimbat la pauză toată linia de atac, iar în locul lui Mitriță, Deac și Alibec au intrat Ianis Hagi, Iancu și Pușcaș. Parcă se mai limpezesc fazele, parcă insularii încep să tragă de timp. Nu parcă, sigur! Încercăm să alungăm impresia inițială, că joacă băieții cu bărbații. Ai noștri fiind băieții. Intră și Keșeru și România retrăiește parcă disperarea de la barajul cu Slovenia, când selecționerul Hagi termina meciul cu vreo 6 atacanți.
Ei continuă să joace la trecerea timpului, pe noi ne frige ceasul. Și continuăm să înotăm între cele două careuri. Nici Cicâldău nu aduce lumină în întunericul din jocul României. Suntem mici, tot mai mici și mai galbeni la echipament și la față. Pușcaș nu se vede, la fel Ianis, la fel Iancu. Continuăm să ne mințim și să mințim, orice jumătate de pasă a lui Ianis este o genialitate, spiritul critic e praf, de la microfonul postului agreat de FRF suntem îndemnați să ne concentrăm pe Liga Națiunilor. Oricum nu avem de ales.
Au fost mai buni!
Cel mai simplu ar fi să recunoaștem că ne-a învins o echipă mai bună. Nu extraordinară, dar disciplinată până la exasperare. Că ei au pregătit riguros jocul anihilându-ne, în timp ce la noi s-a mers pe cartea melodramei. Astfel, amețiți de discursuri emoționate, am amplificat impresia de inferioritate fizică revenind la jocul acela încâlcit, previzbil, lent, fără personalitate. Titularizările lui Camora și Manea au fost greșeli ale lui Rădoi, apatia lui Alibec este marcă înregistrată dincolo de numele selecționerului.
Stăm acasă. Stăteam și dacă ne calificam, dar jucam. Ăsta e marele paradox. Altfel, Islanda merge să întâlnească Ungaria și nu aș fi așa sigur că vecinii noștri vor fi la fel de ușor de păcălit.